Decizia nr. 412 din 20.04.2010
20.04.2010

privind somarea S.C. PRO TV S.A.,
cu sediul în Bucureşti, Bd. Pache Protopopescu nr. 109, et. 1, sector 2
pentru postul de televiziune PRO TV
Întrunit în şedinţă publică în ziua de 20 aprilie 2010, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Direcţia Monitorizare cu privire la clasificarea filmelor de lung metraj, difuzate de către postul de televiziune PRO TV, în perioada 18 – 31 martie 2009.
Postul PRO TV aparţine radiodifuzorului S.C. PRO TV S.A. (licenţa audiovizuală nr. TV 018/29.01.1993, decizia de autorizare nr. 084.0/13.10.1994 şi reautorizare nr. 084.0-1/13.10.1994).
În urma analizării raportului de monitorizare, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul S.C. PRO TV S.A. a încălcat dispoziţiile art. 211 alin. (1) coroborate cu art. 18 lit. d) raportat la art. 16 alin (3) din Decizia CNA nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit dispoziţiilor art. 211 alin. (1) şi (2) din actul normativ invocat :
Alin. (1) - Pot fi difuzate numai în intervalul orar 23,00 - 6,00 producţiile audiovizuale care prezintă, în mod repetat :
a) violenţă fizică, psihică sau de limbaj ;
b) scene de sex sau cu conotaţie sexuală, limbaj obscen ;
Alin. (2) – În intervalul de timp prevăzut la alin. (1) pot fi difuzate :
a) filme horror, erotice, de o violenţă extremă.
La art. 16 alin. (3) din Codul audiovizualului sunt reglementate criteriile generale de care radiodifuzorii vor ţine cont în clasificarea producţiilor audiovizuale, criterii care au drept scop asigurarea protecţiei copilului şi informarea publicului cu privire la conţinutul acestora. Lit. b), c), e), j) şi k) ale articolului prevăd următoarele criterii :
- lit. b) : utilizarea violenţei şi rolul acesteia în rezolvarea problemelor ;
- lit. c) : modalitatea de tratare prin imagini a scenelor de violenţă, tipul de plan utilizat, realismul reprezentării, rolul coloanei sonore în a genera frică sau angoasă ;
- lit. e) : numărul şi natura scenelor de nuditate, reprezentarea actului sexual ;
- lit. j) : numărul şi intensitatea scenelor de violenţă casnică ;
- lit. k) : calitatea ÅŸi tipologia limbajului.
Faţă de aceste criterii generale prevăzute pentru clasificarea producţiilor audiovizuale la art. 16 alin. (3) din Codul audiovizualului, radiodifuzorul a difuzat, cu o încadrare necorespunzătoare în raport de conţinutul acestora, următoarele filme de lung metraj :
Membrii Consiliului au constatat că producţiile audiovizuale menţionate au fost încadrate greşit şi difuzate în intervale orare necorespunzătoare în raport de conţinutul acestora (violenţă fizică, psihică sau de limbaj, scene de sex sau cu conotaţie sexuală, limbaj obscen, scene horror, violenţă extremă etc.), ceea ce a avut drept consecinţă nerespectarea măsurilor de protecţie a copiilor în cadrul serviciilor de programe, prevăzute de Codul audiovizualului.
Astfel, postul de televiziune PRO TV a încadrat filmele „Fire down below”, „Shooter”, „Red water”, „Panic room” ÅŸi „Death warant”, difuzate în perioada 18 - 31 martie 2010, în intervalul orar 20.00-22.00, ca fiind producÅ£ii audiovizuale interzise copiilor sub 12 ani (semnul de avertizare „12”). Ori, dat fiind faptul că acestea au conÅ£inut scene de violenţă fizică, psihică sau de limbaj, scene de sex sau cu conotaÅ£ie sexuală, limbaj obscen, scene horror, violenţă extremă ÅŸi Å£inând cont de clasificările stabilite în alte ţări, aceste filme ar fi trebuit difuzate în intervalul orar 23.00-06.00, ÅŸi încadrate cu semnul de avertizare „15”.
Având în vedere nevoia de protecţie şi de îngrijire specială a copiilor, generată de lipsa acestora de maturitate fizică şi intelectuală, Consiliul, în calitatea sa de garant al interesului public, consideră că nerespectarea de către radiodifuzor a prevederilor legale în materia protecţiei copiilor este de natură să afecteze dezvoltarea fizică, mentală şi morală a acestora.
De asemenea, membrii Consiliului au constatat că genericul de final al filmelor „Fire down below” ÅŸi „Death Warant”, transmise în zilele de 18 ÅŸi 31 martie 2010, a fost difuzat parÅ£ial, fapt de natură a afecta integritatea filmului, precum ÅŸi dreptul publicului telespectator de a fi corect ÅŸi complet informat cu privire la producÅ£ia pe care a urmărit-o.
În temeiul dispoziţiilor art. 162 alin (2) din Decizia 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 91 alin. (1) şi (2), şi cu respectarea condiţiilor de legalitate prevăzute la art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul Naţional al Audiovizualului decide adresarea unei somaţii publice radiodifuzorului S.C. PRO TV S.A. pentru postul de televiziune PRO TV şi dispune intrarea de îndată în legalitate.
Potrivit dispoziţiilor art. 93^1 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 333/2009, aveţi obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 18.00-22.00, următorul text :
„Consiliul NaÅ£ional al Audiovizualului a sancÅ£ionat postul PRO TV cu somaÅ£ie publică, întrucât mai multe filme de lung metraj, transmise în perioada 18-31 martie 2010, au fost încadrate greÅŸit ÅŸi difuzate în intervale orare necorespunzătoare în raport de conÅ£inutul lor, fapt ce contravine prevederilor Codului audiovizualului.”
Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.