Decizia nr. 436 din 22.05.2008

22.05.2008


envoyer l'article par mail title=

privind somarea S.C. DOGAN MEDIA INTERNATIONAL S.A.
cu sediul în Calea Şerban Vodă nr. 133, Central Business Park,
Clădirea E, etaj 2, sector 4 BUCUREŞTI, C.U.I. 18684823

pentru postul de televiziune KANAL D
B-dul Timişoara nr. 26A, Anchor Plaza, et. 6, sector 6 BUCUREŞTI

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 22 mai 2008, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat rapoartele întocmite de Direcţia Monitorizare, în baza reclamaţiilor înregistrate la CNA cu nr. 5091/ 21.04.2008 cu privire la emisiunea „Noră pentru mama”, ediţia din 19.04.2008 şi nr. 4689/14.04.2008 cu privire la meciul de fotbal CFR Cluj – Rapid Bucureşti, difuzat de postul de televiziune KANAL D în data de 13.04.2008.

Postul de televiziune KANAL D aparţine radiodifuzorului S.C. DOGAN MEDIA INTERNATIONAL S.A. (licenţa audiovizuală nr. S-TV 150/30.05.2006 şi decizia de autorizare audiovizuală nr. 1239.0/30.01.2007).

Analizând raportul de monitorizare cu privire la emisiunea „Noră pentru mama”, difuzată în ziua de 19 aprilie 2008, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul S.C. DOGAN MEDIA INTERNATIONAL S.A. a încălcat dispoziţiile art. 28 alin. (5) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit dispoziţiilor invocate :

- art. 28 alin. (5) : “Dacă un program de televiziune, altul decât cele menţionate la alin. (3), este întrerupt de spoturi de publicitate sau de teleshopping, trebuie să existe un interval de minimum 20 de minute între două pauze publicitare succesive în interiorul programului respectiv.”

  • art. 35 alin. (2) : “Durata spoturilor de publicitate şi a spoturilor de teleshopping nu poate depăşi 12 minute din timpul oricărei ore date.”

În fapt, în ziua de 19.04.2008, postul de televiziune Kanal D a difuzat, în intervalul orar 19.00-24.00, emisiunea de divertisment “Noră pentru mama”. Deşi în timpul difuzării emisiunii, între două pauze publicitare succesive, intervalele de inserare a publicităţii au fost între 20 şi 28 minute, a existat şi situaţia când postul de televiziune Kanal D a inserat publicitate la un interval mai mic de 20 de minute.

Faţă de această situaţie, membrii Consiliului au constatat că postul de televiziune Kanal D a întrerupt emisiunea la un interval mai mic de 20 de minute între două pauze publicitare succesive în interiorul programului respectiv, fapt ce contravine dispoziţiilor art. 28 alin. (5) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Redăm din raportul de monitorizare această situaţie :

Emisiunea “Noră pentru mama” din data de 19.04.2008

Interval orar Durata publicităţii [s] Durata promo [s] Durată fragmente emisiune
19.00-20.00 847 397 0h 16m 4s ; 0h 20m 58s
20.00-21.00 834 134 0h 6m 34s-promo
21.00-22.00 839 162 0h 26m 40s ; 0h 28m 35s
22.00-23.00 838 177 0h 24m 45s ; 0h 20m 6s
23.00-24.00 842 198 0h 19m 56s ; 0h 5m 34s

Din situaţia prezentată mai sus, rezultă şi că durata spoturilor de publicitate a depăşit 12 minute din timpul oricărei ore date. În acest sens, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul a încălcat dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Legea audiovizualului, potrivit cărora durata spoturilor de publicitate şi a spoturilor de teleshopping nu poate depăşi 12 minute din timpul oricărei ore date.

În urma analizării raportului de monitorizare cu privire la difuzarea meciului de fotbal CFR Cluj-Rapid Bucureşti, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul a încălcat dispoziţiile art. 124 din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.

Potrivit dispoziţiilor invocate, în cazul transmisiilor în direct, publicitatea nu trebuie să afecteze integritatea programelor respective.

În fapt, postul de televiziune Kanal D a difuzat, în data de 13 aprilie 2008, între orele 20.30-22.20, meciul de fotbal CFR Cluj- Rapid Bucureşti.

În prima repriză au fost inserate două minispoturi pentru Soceram (materiale de construcţii) şi pentru Ceresit (adezivi pentru construcţii). Minispotul Ceresit a fost inserat în minutul 40.35 al meciului, în momentul în care, după o fază de atac a echipei CFR Cluj, mingea a fost trimisă în afara terenului. După difuzarea acestui minispot, la reluarea transmisiei, mingea era deja repusă în teren, telespectatorii fiind privaţi de posibilitatea de a urmări acea fază de joc în mod integral.

Vizionând înregistrarea momentului în care radiodifuzorul a inserat spotul publicitar pentru Ceresit, membrii Consiliului au constatat că difuzarea acestuia s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 124 din Codul audiovizualului, fiind afectată astfel integritatea transmisiei în direct a meciului de fotbal CFR Cluj-Rapid Bucureşti.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul dispoziţiilor art. 162 alin (2) din Decizia 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale 91 alin. (1) şi (2) şi cu respectarea prevederilor art. 15 din Legea audiovizualului, Consiliul Naţional al Audiovizualului decide adresarea unei somaţii publice S.C. DOGAN MEDIA INTERNATIONAL S.A. pentru postul de televiziune KANAL D şi dispune intrarea de îndată în legalitate.

Potrivit Deciziei C.N.A. nr. 52/2003, postul de televiziune KANAL D are obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 18.00-22.00, din care o dată în principala emisiune de ştiri, următorul text :

„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul KANAL D cu somaţie publică, întrucât în timpul emisiunii „Noră pentru mama”, ediţia din 19 aprilie 2008 a difuzat publicitate la un interval mai mic de 20 de minute între două pauze publicitare succesive în interiorul programului respectiv, iar durata spoturilor de publicitate a depăşit 12 minute din timpul oricărei ore date, fapte ce contravin dispoziţiilor art. 28 şi 35 din Legea audiovizualului.

De asemenea, postul Kanal D a încălcat şi dispoziţiile art. 124 din Codul audiovizualului, întrucât în timpul meciului de fotbal CFR Cluj-Rapid Bucureşti, transmis în direct, în ziua de 13 aprilie 2008, a inserat un minispot publicitar într-un moment în care jocul fusese deja reluat după o întrerupere accidentală, privând astfel publicul telespectator de vizionarea unei faze de joc în integralitatea sa.

Potrivit dispoziţiilor invocate, în cazul transmisiilor în direct, publicitatea nu trebuie să afecteze integritatea programelor respective.”

Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.