Decizia nr. 544/18.06.2008

18.06.2008


envoyer l'article par mail title=

privind somarea S.C. MEDIA & IMAGE SRL
cu sediul în Bistriţa, Calea Moldovei nr. 7, sc. C, et.4, ap. 35, _ jud. Bistriţa-Năsăud

pentru postul TV BISTRIŢA
Calea Moldovei nr. 1, bl. (P+10), sc. B, et.10, ap. 79, Bistriţa
jud. Bistriţa-Năsăud

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 18 iunie 2008, Consiliul Naţional al Audiovizualului a luat în discuţie raportul întocmit de Serviciul Inspecţie privind modul în care a fost reflectată pe posturile de radio şi de televiziune campania electorală pentru turul doi al alegerilor locale desfăşurate la data de 15 iunie 2008.

Radiodifuzorul S.C. MEDIA & IMAGE SRL deţine licenţa audiovizuală nr. TV 315.1/20.01.2005 şi decizia de autorizare nr. 996.0/20.12.2005 pentru postul de televiziune TV BISTRIŢA.

Analizând raportul şi vizionând înregistrările, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul a încălcat prevederile art. 71 lit. c) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit dispoziţiilor invocate, cu 48 de ore înainte de ziua votării sunt interzise comentariile privind campania electorală.

Membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul a difuzat, în reluare, în ziua de 15 iunie 2008, ziua votării, emisiunea « Ajută-ţi aproapele ! », ediţie care fusese difuzată, iniţial, în direct, în data de miercuri, 11 iunie 2008. Pe parcursul acesteia, au intervenit câţiva telespectatori care au făcut comentarii cu caracter negativ la adresa Primarului municipiului Bistriţa, domnul Vasile Moldovan, care era şi candidatul PD-L la aceeaşi funcţie în campania ce era în desfăşurare.

Membrii Consiliului au apeciat că respectivele comentarii negative cu privire la un candidat aflat în competiţie electorală, difuzate chiar în ziua votării, ar fi putut influenţa opţiunea de vot a electoratului.

Or, norma din legislaţia privind desfăşurarea campaniei electorale, invocată anterior, are scopul de a elimina astfel de situaţii, în scopul desfăşurării campaniei electorale în mod imparţial.

În condiţiile în care campania electorală pentru turul doi al alegerilor locale, pe posturile de radio şi de televiziune, se încheiase în data de 12 iunie 2008 la ora 24.00, postul TV BISTRIŢA a încălcat dispoziţiile art. 71 lit. c) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii potrivit cărora, cu 48 de ore înainte de ziua votării, sunt interzise comentariile privind campania electorală.

Având în vedere aceste aspecte, în temeiul dispoziţiilor art. 75 din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 91 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea condiţiilor de legalitate prevăzute de dispoziţiile art. 15 al aceleiaşi legi, Consiliul Naţional al Audiovizualului decide adresarea unei somaţii publice radiodifuzorului S.C. MEDIA & IMAGE SRL pentru postul de televiziune TV BISTRIŢA şi dispune intrarea de îndată în legalitate.

Potrivit Deciziei C.N.A. nr. 52/2003, radiodifuzorul are obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 18.00-22.00, următorul text :

Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul TV BISTRIŢA cu somaţie publică, întrucât în ziua de 15 iunie 2008, ziua votării, a difuzat, în reluare, ediţia din data de 13 iunie 2008 a emisiunii « Ajută-ţi aproapele ! », în care au fost făcute comentarii cu caracter negativ la adresa unui candidat aflat în competiţie electorală.

În condiţiile în care campania electorală pentru turul doi al alegerilor locale, pe posturile de radio şi televiziune, se încheiase în data de 12 iunie 2008, la ora 24.00, o astfel de faptă contravine prevederilor art. 71 din Legea pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale.

Potrivit dispoziţiilor invocate, cu 48 de ore înainte de ziua votării sunt interzise comentariile privind campania electorală.