Decizia nr. 616 din 22.07.2008
22.07.2008

privind amendarea cu 5.000 lei a S.C. COSTAS S.R.L.,
cu sediul în SCORNICEŞTI, str. Câmpului nr. 66, bl. 66, sc. B, ap.2,
jud. Olt, CUI 1521724
Întrunit în şedinţă publică în ziua de 22 iulie 2008, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Serviciul Inspecţie, cu privire la reţeaua de cablu din localităţile Poboru şi Oporelu, jud. Olt, aparţinând S.C. COSTAS S.R.L.
Distribuitorul de servicii S.C. COSTAS S.R.L. deţine avizele de retransmisie
- nr. A2267/25.03.2004 pentru localitatea Poboru, jud. Olt,
- nr. A2269/25.03.2004 pentru localitatea Oporelu, jud. Olt
Analizând raportul prezentat de Serviciul Inspecţie, membrii Consiliului au constatat că S.C. COSTAS S.R.L. a încălcat prevederile art. 74 alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pe cele ale art. 6 alin. (1) din Decizia nr. 12/2003, modificată prin Decizia nr. 262/2003 privind eliberarea avizului de retransmisie, întrucât a retransmis servicii de programe fără a fi înscrise în oferta de servicii de programe şi fără a notifica în prealabil la CNA, modificarea structurii acesteia, iar alte programe, deşi înscrise în structura ofertei de servicii aprobată de CNA pentru localitatea menţionată, nu erau retransmise.
Potrivit dispoziţiilor art. 74 alin. (3) din Legea audiovizualului, “Distribuitorii de servicii au obligaţia de a notifica în prealabil Consiliului orice modificare în structura ofertei de servicii de programe retransmise.”
Conform dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Decizia CNA nr. 12/2003, astfel cum a fost modificată, S.C. COSTAS S.R.L. avea obligaţia legală să aducă la cunoştinţa CNA modificările intervenite în structura ofertei de servicii de programe retransmise, cu cel puţin 15 zile înainte de efectuarea acestora.
Cu ocazia controlului efectuat în ziua de 27 iunie 2008, în localităţile Poboru şi Oporelu, jud. Olt, inspectorul teritorial al CNA a constatat că, în ambele localităţi, programele : TVR INTERNAŢIONAL şi TVRM., deşi înscrise în oferta de servicii de programe, nu erau retransmise în reţeaua de cablu a distribuitorului S.C. COSTAS S.R.L., iar programele : NATIONAL GEOGRAFIC, SPORT.RO, FAVORIT TV, KANAL D, ACASA TV, ETNO TV, PRO CINEMA, TARAF TV, MUSICMAX, ANTENA 3, B1TV, EUFORIA LIFESTYLE TV, ANTENA 2, KISS TV, ROMANTICA TV, ANIMAL PLANET, TARAF TV, TELESPORT se retransmiteau în plus.
Având în vedere aceste aspecte, membrii Consiliului au propus amendarea distribuitorului de servicii S.C. COSTAS S.R.L. cu suma de 5.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 74 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 6 alin. (1) din Decizia nr. 12/2003, modificată prin Decizia nr. 262/2003. Supusă la vot, propunerea de amendare a fost adoptată cu respectarea condiţiilor de legalitate prevăzute de art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
În temeiul prevederilor art. 90 alin. (1) lit. f) şi alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare,
Consiliul Naţional al Audiovizualului adoptă următoarea
DECIZIE :
Articol unic : Distribuitorul de servicii S.C. COSTAS S.R.L. având avizele de retransmisie nr. A2267/25.03.2004 pentru localitatea Poboru, jud. Olt, şi nr. A2269/25.03.2004 pentru localitatea Oporelu, jud. Olt, se sancţionează cu amendă în cuantum de 5.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 74 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 6 alin. (1) din Decizia nr. 12/2003, modificată prin Decizia nr. 262/2003.
Către,
S.C. COSTAS S.R.L.,
SCORNICEŞTI, str. Câmpului nr. 66, bl. 66, sc. B, ap.2,
jud. Olt, CUI 1521724
Vă transmitem, alăturat, Decizia CNA nr. 616/22.07.2008 privind amendarea cu 5.000 lei a S.C. COSTAS S.R.L. şi vă atenţionăm că, potrivit dispoziţiilor Deciziei C.N.A. nr. 36/2008, aveţi obligaţia de a transmite, în reţeaua de cablu din localităţile Poboru şi Oporelu, jud. Olt, în mod continuu, timp de 7 zile, pe canalul alocat fiecărui program care a constituit obiect al sancţiunii, următorul text :
„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat distribuitorul de servicii S.C. COSTAS S.R.L. cu amendă în cuantum de 5.000 lei, întrucât în reţeaua de cablu din localităţile Poboru şi Oporelu, jud. Olt, a retransmis programe fără a fi înscrise în oferta de servicii şi fără a notifica în prealabil la CNA, modificarea structurii acesteia, iar alte programe, deşi înscrise în oferta aprobată de Consiliu, nu erau retransmise, fapte ce contravin prevederilor art. 74 din Legea audiovizualului.”