Decizia nr. 649 din 05.08.2008

05.08.2008


envoyer l'article par mail title=

privind amendarea cu suma de 5.000 lei a S.C. GEMY SOFT S.R.L.
cu sediul în localitatea RÂMNICU VÂLCEA, str. Nicolae Iorga nr. 1,
bl. A17/1,
sc. G, ap. 2, jud. Vâlcea,
CUI R 16360340

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 05 august 2008, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Serviciul Inspecţie, cu privire la reţeaua de cablu din localitatea BOIŞOARA, jud. Vâlcea, ce aparţin S.C. GEMY SOFT S.R.L.

Distribuitorul de servicii S.C. GEMY SOFT S.R.L. deţine avizul de retransmisie nr. A 3614/30.09.2004 pentru localitatea BOIŞOARA, jud. Vâlcea.

Analizând raportul întocmit de inspectorul teritorial al CNA, membrii Consiliului au constatat că S.C. GEMY SOFT S.R.L. a încălcat prevederile art. 5 alin. (3) din Decizia nr. 12/2003 privind eliberarea avizului de retransmisie, modificată prin Decizia nr. 262/2003. Potrivit dispoziţiilor invocate, distribuitorul de servicii, titular al avizului de retransmisie, poate începe activitatea numai după obţinerea autorizaţiei tehnice de funcţionare eliberate de MCTI.

În fapt, în urma controlului efectuat de inspectorul teritorial al CNA, în ziua de 9 iulie 2008, în reţeaua de cablu din localitatea Boişoara, jud. Vâlcea, ce aparţine S.C. GEMY SOFT S.R.L., s-a constatat că societatea retransmite următoarele servicii de programe : ACASA TV, FAVORIT TV, PRO TV, CINEMAX, TVR 1, PRO CINEMA, KANAL D, TELESPORT, TVR 2, B1 TV, ANTENA 1, PRIMA TV, N24, MINIMAX, HBO, TARAF TV, ETNO TV, JETIX, ROMANTICA, DISCOVERY CHANNEL, TV 1000, NATIONAL TV, HALLMARK, REALIATATEA TV, SPORT.RO, EUROSPORT, U TV, NATIONAL GEOGRAPHIC şi KISS TV, fără a deţine autorizaţie tehnică de funcţionare, document legal şi absolut obligatoriu în virtutea căruia distribuitorul de servicii poate să-şi înceapă activitatea.

Faţă de aceste aspecte, membrii Consiliului au constatat că distribuitorul de servicii a încălcat dispoziţiile art. 5 alin. (3) din Decizia nr. 12/2003, întrucât a retransmis servicii de programe fără a deţine autorizaţie tehnică de funcţionare.

În consecinţă, membrii Consiliului au propus amendarea distribuitorului de servicii S.C. GEMY SOFT S.R.L. cu suma de 5.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 5 alin. (3) din Decizia nr. 12/2003, privind eliberarea avizului de retransmisie, modificată prin Decizia nr. 262/2003.

Supusă la vot, propunerea de amendare a fost adoptată cu respectarea condiţiilor de legalitate prevăzute de art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Vă atragem atenţia că neintrarea în legalitate, în sensul obţinerii documentelor în baza cărora să puteţi funcţiona legal, atrage după sine aplicarea prevederilor art. 96 alin. (1) lit. a) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare. În temeiul prevederilor art. 11 alin. (1) din Decizia nr. 12/2003 privind eliberarea avizului de retransmisie, modificată prin Decizia nr. 262/2003 şi ale art. 90 alin. (1) lit. j) şi alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare,

Consiliul Naţional al Audiovizualului adoptă următoarea

DECIZIE :

Articol unic : Distribuitorul de servicii S.C. GEMY SOFT S.R.L. având avizul de retransmisie nr. A 3614/30.09.2004 pentru localitatea BOIŞOARA, jud. Vâlcea, se sancţionează cu amendă în cuantum de 5.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 5 alin. (3) din Decizia nr. 12/2003 privind eliberarea avizului de retransmisie, modificată prin Decizia nr. 262/2003.