Decizia nr. 745 din 16.09.2008

16.09.2008


envoyer l'article par mail title=

privind somarea S.C. DIABI CON S.R.L., pentru localitatea ALEXANDRIA, judeţul Teleorman

S.C. DIABI CON S.R.L.
Cartier Rovine bloc G10, sc. 1, ap. 6
Loc. CRAIOVA Jud. Dolj

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 16 septembrie 2008, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Serviciul Inspecţie privind reţeaua de cablu din localitatea Alexandria, aparţinând S.C. Diabi Con SRL.

Distribuitorul de servicii S.C. DIABI CON S.R.L. deţine avizul de retransmisie nr. A 0231/25.03.2003, Anexa din 22.11.2007, pentru localitatea Alexandria, judeţul Teleorman.

Analizând raportul prezentat de Serviciul Inspecţie, membrii Consiliului au constatat că S.C. DIABI CON S.R.L. a încălcat prevederile art. 74 alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pe cele ale art. 6 alin. (1) din Decizia nr. 12/2003, modificată prin Decizia nr. 262/2003 privind eliberarea avizului de retransmisie, întrucât a retransmis servicii de programe fără a fi înscrise în oferta de servicii de programe şi fără a notifica în prealabil la CNA, modificarea structurii acesteia, iar alte programe, deşi înscrise în oferta aprobată de Consiliu, nu erau retransmise.

Potrivit dispoziţiilor art. 74 alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare : “Distribuitorii de servicii au obligaţia de a notifica în prealabil Consiliului orice modificare în structura ofertei de servicii de programe retransmise”.

Conform dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Decizia CNA nr. 12/2003, astfel cum a fost modificată, distribuitorul avea obligaţia legală să aducă la cunoştinţa CNA modificările intervenite în structura ofertei de servicii de programe retransmise, cu cel puţin 15 zile înainte de efectuarea acestora.

În urma controlului efectuat de inspectorul teritorial al CNA în data de 29.07.2008, în localitatea Alexandria, judeţul Teleorman, s-a constatat faptul că, în această reţea de cablu, aparţinând SC Diabi Con SRL, se retransmiteau în plus, faţă de oferta de servicii de programe aprobată, următoarele 16 programe : ETNO TV, TELESPORT, MINIMAX, ANIMAL PLANET, DISCOVERY CHANNEL, PRO TV, ACASA TV, U TV, SPERANTA TV, HALLMARK, OLTENIA TV, TV 1000, ROMANTICA, ALFA & OMEGA, NATIONAL GEOGRAPHIC, EUROSPORT.

Din analiza raportului de inspecţie mai rezultă faptul că un număr de 3 programe : GOOD LIFE CHANNEL, CNN şi TV 5, deşi înscrise în oferta de programe aprobată de Consiliu, nu erau retransmise în reţea.

În temeiul dispoziţiilor art. 90 alin. (1) lit. f) şi alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea prevederilor art. 15 din acelaşi act normativ, Consiliul Naţional al Audiovizualului decide sancţionarea cu somaţie publică a distribuitorului de servicii S.C. DIABI CON S.R.L. şi dispune intrarea de îndată în legalitate.

Potrivit dispoziţiilor Deciziei C.N.A. nr. 36/2008, aveţi obligaţia de a transmite, în reţeaua de cablu din localitatea Alexandria, judeţul Teleorman, în mod continuu, timp de 7 zile, pe canalul alocat fiecărui program care a constituit obiect al sancţiunii, următorul text :

„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat distribuitorul de servicii S.C. DIABI CON S.R.L. cu somatie publică, întrucât în reţeaua de cablu din localitatea Alexandria, judeţul Teleorman, a retransmis mai multe programe fără a fi înscrise în oferta de servicii de programe şi fără a notifica în prealabil la CNA, modificarea structurii acesteia, iar alte programe, deşi înscrise în oferta aprobată de Consiliu, nu erau retransmise, fapte ce contravin prevederilor art. 74 din Legea audiovizualului.

Potrivit dispoziţiilor invocate, distribuitorii de servicii au obligaţia de a notifica în prealabil Consiliului orice modificare în structura ofertei de servicii de programe retransmise, cu cel puţin 15 zile înainte de efectuarea acestora.”