Decizia nr. 887 din 20.10.2009

20.10.2009


envoyer l'article par mail title=

privind amendarea cu 5.000 lei a S.C. ANTENA 3 S.A.
cu sediul în Bucureşti, Şos. Bucureşti-Ploieşti nr. 25-27, sector 1
C.U.I. R15971591

pentru postul de televiziune ANTENA 3-NEWS & CURRENT AFFAIRS

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 20 octombrie 2009, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Direcţia Monitorizare cu privire la emisiunea „În gura presei”, ediţiile din 04 şi 08 octombrie 2009, difuzate de postul de televiziune ANTENA 3 - NEWS & CURRENT AFFAIRS în direct de la ora 23.06 şi în reluare a doua zi dimineaţă, în intervalul orar 07.00-08.00.

Postul ANTENA 3 - NEWS & CURRENT AFFAIRS aparţine radiodifuzorului S.C. ANTENA 3 S.A. (licenţa audiovizuală nr. S-TV 76.1/16.12.2003 şi decizia de autorizare nr. 882.0/24.06.2005).

În urma analizării raportului de monitorizare şi a vizionării înregistrărilor, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul a încălcat prevederile art. 42 alin. (4) raportat la art. 16 alin. (1) şi (3) lit. b), f) şi k) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 39 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Conform art. 42 alin. (4) din Codul audiovizualului, realizatorii emisiunilor au obligaţia să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios ori să instige la violenţă împotriva altor persoane.

Dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (3) lit. b), f) şi k) prevăd :

"(1) Criteriile în funcţie de care se apreciază producţiile difuzate în serviciile de programe au drept scop asigurarea protecţiei copilului şi informarea publicului cu privire la conţinutul acestora.

(3) Criteriile generale de care titularii de licenţă audiovizuală vor ţine cont în clasificarea producţiilor audiovizuale sunt următoarele :

b) utilizarea violenţei şi rolul acesteia în rezolvarea problemelor ;

(...)

f) psihologia personajelor şi reperele morale pe care acestea le oferă copiilor sau adolescenţilor ;

(...)

k) calitatea şi tipologia limbajului."

Potrivit prevederilor art. 39 alin. (2) din Legea audiovizualului, difuzarea în cadrul serviciilor de programe de televiziune şi de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare ori datorită mijloacelor tehnice necesare recepţiei, minorii nu au acces audio sau video la programele respective.

În ediţia emisiunii „În gura presei” (calificată de radiodifuzor ca fiind de revistă a presei), difuzată în direct în ziua de 08 octombrie 2009, începând cu ora 23.06, şi în reluare, a doua zi dimineaţă, în intervalul 07.00-08.00, dl. Mircea Badea a comentat, la un moment dat, faptul că există o persoană (pe care nu o cunoaşte) care îi dă mesaje pe telefonul mobil în legătură cu subiectele pe care le abordează în diferite ediţii ale emisiunii.

Deranjat de conţinutul unora dintre aceste mesaje, şi, pe fond, de faptul că această persoană îi cunoaşte numărul privat de telefon, realizatorul a lansat o tiradă la adresa acesteia, cu accente violente, folosind termeni injurioşi.

Redăm din raportul de monitorizare :

Mircea Badea : "Cred că ar trebui să renunţ la treaba asta cu telefonul. Îmi spune unul - zice-, tot cretinul ăla care mă... mă deranjează de foarte mult timp - zice : cu numirea lui Bogdan Olteanu ca viceguvernator, eşti OK. Băi, da, sunt... cu mă-ta nu sunt OK, ca să înţelegi. Cu mă-ta aş avea o problemă. Şi ştii de ce aş avea o problemă cu mă-ta ? Pentru faptul că te-a adus pe tine pe planetă. Dacă era o femeie de bun simţ, n-aducea aşa un bou pe planetă. Da’ nu e o femeie de bun simţ, că uite ce-a produs, probabil dimpreună cu tac-tu, dacă desigur, ştii cine e. Poate că cine ştie ? E în continuare şofer de tir în Turcia. OK. Eu aş vrea să fac şi nişte plângeri la companiile astea de telefonie. Nu ştiu ce şanse am eu ca abonat, la toate companiile de telefonie din România, dacă mă agresează un cretin din ăsta, mă, să pot să-l... să-i sun la uşă : bing-bing-bing. Cine eşti cretinule tu ? Mă duc la el la uşă. Da, răspunde tu mamă. Nu, nu, nu, lăsaţi-l pe el, vă rog. Ia zi-i mă’, trăi-ţi-ar familia, că suntem faţă-n faţă. Ia, zi ce-ai de zis, să te-aud eu, ia...”

Mircea Badea : « Zice : n-a zis nimic despre Mazăre când s-a-mbrăcat în ofiţer nazist. Nu, doar patru emisiuni la rând, cred că am vorbit despre asta. Da’ nu e... Zice : n-a vorbit nici un minut. Jură-te pă mă-ta. Eu am..., adică sunt..., fiind deontolog şi trăind într-un mediu academic şi crezând în instituţiile statului de drept şi în toată această prosteală care se numeşte, mă rog, care face parte dintre convenţiile comportamentului social, eu am p-asta : jură-te pe mă-ta. Adică Badea nu ştiu ce-a făcut. Jură-te pe mă-ta. Zi-i : să se tăvălească mă-ta-n chinuri. Era un punct de vedere, aşa. Dacă n-ai dreptate, zi-i. Deci, mă-ta, s-o vezi aşa făcând, rostogolindu-se stânga-dreapta pe şosea, dacă mănânci rahat ? Hai, uite, ai cojones, uite, hai zi-i asta. Zi, băi, uite, să se tăvă... Zi-i asta. Ştiu că nu este academic, ştiu că nu este frumos, ştiu că nu este..., ştiu că nu e, da’ mi se pare pă bune. Adică, dacă eşti aşa dă sigur pe tine şi aşa dă bazat şi spui lucrurile astea cu atât de multă tărie, ia : jură-te pă mă-ta dacă eşti tare, zi-i. Sigur că am şi nişte variante chiar mai dure, dar probabil CNA-ul fiind foarte pudibond, şi-aşa cred c-o să mă amendeze pentru excese de limbaj. »

Consiliul a constatat că în această ediţie a emisiunii « În gura presei », realizatorul a abordat un subiect care privea viaţa sa privată, alegând să-şi manifeste indignarea cu privire la această problemă în spaţiul public pe care televiziunea îl reprezintă, deşi tema nu era una de interes public.

Membrii Consiliului consideră că nici limbajul violent, injurios şi nici ameninţările formulate la adresa persoanei care i-a transmis mesaje pe telefonul privat nu pot constitui o soluţie de rezolvare a fondului problemei, care priveşte, de fapt, relaţiile contractuale dintre compania de telefonie mobilă şi dl. Badea, respectiv clauzele de confidenţialitate.

Discursul d-lui Badea a transmis, în esenţă, un mesaj potrivit căruia un eventual conflict între două persoane poate fi soluţionat folosind violenţa verbală şi ameninţările, iar, dacă este cazul, chiar confruntarea fizică (cităm din raportul de monitorizare : "Cine eşti cretinule tu ? Mă duc la el la uşă. Da, răspunde tu mamă. Nu, nu, nu, lăsaţi-l pe el, vă rog. Ia zi-i mă’, trăi-ţi-ar familia, că suntem faţă-n faţă. Ia, zi ce-ai de zis, să te-aud eu, ia...”).

În condiţiile în care Codul audiovizualului prevede la art. 42 alin. (4), obligaţia ce revine realizatorilor de emisiuni de a nu permite invitaţilor să folosească un limbaj injurios, cu atât mai mult acest lucru nu poate fi acceptat în situaţia în care realizatorul însuşi recurge la folosirea de expresii cu caracter ameninţător, cu accente violente la adresa persoanelor despre care discută într-o emisiune. De altfel, astfel cum rezultă din raportul de monitorizare, dl. Badea însuşi recunoaşte faptul că discursul său a conţinut, cităm : « excese de limbaj ».

Libertatea de exprimare, ca principiu fundamental al statului de drept, presupune respectarea normelor de drept interne şi internaţionale care garantează tuturor persoanelor dreptul de a se manifesta potrivit propriilor opţiuni. Aceste opţiuni nu pot leza, însă, drepturile altor membri ai colectivităţii.

În calitate de unică autoritate de reglementare în domeniul audiovizualului, Consiliul Naţional al Audiovizualului a adoptat, în legislaţia sa secundară, art. 10 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (ratificată prin Legea nr. 30/1994).

Analizând conţinutul emisiunii prin prisma prevederilor art. 10 din Convenţie şi în concordanţă cu jurisprudenţa C.E.D.O. conform căreia acest articol nu protejează instigarea la violenţă şi discursul la ură, membrii Consiliului au constatat că emisiunea a fost difuzată cu încălcarea gravă a dispoziţiilor art. 42 alin. (4) din Decizia C.N.A. nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.

Libertatea de exprimare este un drept fundamental al omului, însă radiodifuzorii trebuie să ţină cont şi de faptul că acest drept nu este absolut.

Potrivit prevederilor Cap. 2 - « Dispoziţii cu privire la programe », art. 1 lit. b) din Convenţia europeană privind televiziunea transfrontieră a Consiliului Europei, ratificată prin Legea nr. 56/2003, toate elementele serviciilor de programe, prin prezentarea şi conţinutul lor, trebuie să respecte drepturile fundamentale ale oricărei persoane şi, în special, ele nu trebuie să evidenţieze violenţa sau să fie susceptibile de incitare la violenţă.

În urma analizării acestei ediţii a emisiunii « În gura presei », membrii Consiliului au constatat că au fost încălcate şi normele din domeniul audiovizualului referitoare la protecţia copiilor în cadrul serviciilor de programe, în condiţiile în care emisiunea s-a transmis, în reluare, în ziua de 9 octombrie 2009, în intervalul orar 07.00-08.00.

Opţiunea radiodifuzorului de a relua o emisiune în care realizatorul a folosit expresii cu accente violente şi termeni injurioşi a fost de natură să încalce prevederile din legislaţia audiovizuală referitoare la protecţia copiilor în cadrul serviciilor de programe.

Conform prevederilor art. 39 alin. (2) din Legea audiovizualului, această protecţie se realizează, în principal, fie prin interdicţia de a difuza programe care pot afecta grav dezvoltarea fizică, mentală şi morală a copiilor, fie prin programarea emisiunilor care pot afecta copiii în intervale orare la care aceştia nu pot avea acces la programele respective.

De asemenea, în vederea asigurării unei protecţii reale a minorilor, legiuitorul a instituit criterii generale de clasificare a producţiilor audiovizuale, criterii prevăzute de art. 16 din Codul audiovizualului, între care menţionăm : utilizarea violenţei şi rolul acesteia în rezolvarea problemelor ; psihologia personajelor şi reperele morale pe care acestea le oferă copiilor sau adolescenţilor ; calitatea şi tipologia limbajului, pe care radiodifuzorul nu le-a respectat.

Or, emisiunea a fost transmisă în reluare la o oră matinală, oră la care copiii au acces neîngrădit la televizor.

Consiliul consideră, pe de o parte, că astfel de programe pot legitima folosirea violenţei (verbale sau fizice, după caz) ca o modalitate normală de existenţă, fapt ce poate avea consecinţe dramatice asupra dezvoltării mentale şi morale a copiilor şi adolescenţilor, pentru care personajele care apar la televizor pot constitui modele de viaţă.

Pe de altă parte, membrii Consiliului apreciază că, în ceea ce priveşte aspectele de moralitate, o astfel de emisiune prezintă o variantă de comportament faţă de care copiii, care nu au experienţa persoanelor mature şi care nu au reprezentarea faptelor, îl pot asimila cu uşurinţă unui model normal de viaţă, în care rezolvarea problemelor se face cu ajutorul violenţei şi prin folosirea unui limbaj ameninţător, jignitor, injurios.

De asemenea, Consiliul consideră că postul ANTENA 3 avea posibilitatea, din punct de vedere tehnic, să nu mai transmită şi în reluare o emisiune al cărei conţinut a încălcat grav şi în mod neechivoc prevederile legislaţiei audiovizuale, atitudine care ar fi dovedit, chiar şi numai sub acest aspect, o dovadă de responsabilitate din partea radiodifuzorului.

Cu privire la emisiunea « În gura presei » din 04 octombrie 2009, transmisă în reluare a doua zi dimineaţă, de la ora 07.00, membrii Consiliului au constatat că dl. Mircea Badea a făcut cunoscut numărul de telefon al unei persoane care îi transmitea mesaje în timpul emisiunii, fapt interzis de prevederile art. 36 alin. (4) din Decizia C.N.A. nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare, care dispun : « Informaţiile privind adresa unei persoane sau a familiei sale şi numerele lor de telefon nu pot fi dezvăluite fără permisiunea acestora. »

Prezentarea pe post a numărului de telefon al acestei persoane a fost însoţită de un comentariu făcut în termeni injurioşi, astfel cum rezultă din raportul de monitorizare : « E în felul următor : notaţi numărul ăstuia de mă înjură pe mine, în direct, în timpul emisiunii : 0746******. Daţi-i să plângă şi mă-sa. Deci : 074******. Ia sun-o pe mă-ta şi verific-o dacă e bine, că dacă puterile mele psihice funcţionează, mă-ta nu e bine acum. Ia încearcă să vezi, sun-o, verific-o, pune-i oglinda la gură. Sunt într-o stare de spirit bună. »

Faţă de aceste aspecte, membrii Consiliului au propus amendarea radiodifuzorului S.C. ANTENA 3 S.A. cu suma de 5.000 lei.

Supusă la vot, propunerea de amendare a radiodifuzorului a fost adoptată în condiţiile şi cu respectarea dispoziţiilor art. 15 din Legea audiovizualului, cu modificările şi completările ulterioare.

În temeiul prevederilor art. 90 alin. (1) lit. g) şi alin. (2), ale art. 91 alin. (1) şi (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 162 alin. (2) şi (3) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare,

Consiliul Naţional al Audiovizualului adoptă următoarea

DECIZIE :

Articol unic : Radiodifuzorul S.C. ANTENA 3 S.A. (licenţa audiovizuală nr. S-TV 76.1/16.12.2003 şi decizia de autorizare nr. 882.0/24.06.2005 - pentru postul ANTENA 3 - NEWS & CURRENT AFFAIRS) se sancţionează cu amendă în cuantum de 5.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 42 alin. (4) raportat la art. 16 alin. (1) şi (3) lit. b), f) şi k) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 39 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.


Către

S.C. ANTENA 3 S.A.
Bucureşti, Şos. Bucureşti-Ploieşti nr. 25-27, sector 1

pentru postul de televiziune ANTENA 3 - NEWS & CURRENT AFFAIRS

Vă înaintăm, alăturat, Decizia C.N.A. nr. 887/20.10.2009 privind amendarea cu 5.000 lei a radiodifuzorului S.C. ANTENA 3 S.A. şi vă atenţionăm că, potrivit dispoziţiilor Deciziei C.N.A. nr. 52/2003, aveţi obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 18.00-22.00, din care o dată în principala emisiune de ştiri, următorul text :

« Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul ANTENA 3 cu amendă de 5.000 lei, întrucât emisiunea »În gura presei", difuzată în direct în 4 şi 8 octombrie 2009, de la ora 23.00 şi în reluare, dimineaţa, în 05 şi 09 octombrie 2009, a conţinut, în termeni injurioşi, un mesaj potrivit căruia un conflict între două persoane poate fi soluţionat folosind violenţa (verbală sau fizică) şi ameninţările.

În ceea ce priveşte limbajul violent şi jignirile formulate de realizatorul emisiunii, Consiliul consideră că, în condiţiile în care Codul audiovizualului prevede la art. 42 alin. (4), obligaţia ce revine realizatorilor de emisiuni de a nu permite invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă împotriva altor persoane, cu atât mai mult acest lucru nu poate fi acceptat în situaţia în care realizatorul însuşi are o astfel de atitudine.

De asemenea, potrivit art. 39 din Legea audiovizualului coroborat cu art. 16 din Codul audiovizualului, difuzarea programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai prin alegerea intervalului orar de difuzare şi cu respectarea criteriilor de clasificare a programelor audiovizuale, precum utilizarea violenţei şi rolul acesteia în rezolvarea problemelor, calitatea şi tipologia limbajului, psihologia personajelor şi reperele morale pe care acestea le oferă copiilor sau adolescenţilor."

Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.