Decizia nr. 893 din 20.10.2009
20.10.2009

privind somarea S.C. PROTECH S.R.L., pentru localitatea Radovanu, judeţul Călăraşi
S.C. PROTECH S.R.L.
Str. 1 Decembrie bl. B8, sc. B, et. 1, ap. 4
Loc. OLTENIŢA Jud. Călăraşi
Întrunit în şedinţă publică în ziua de 20 octombrie 2009, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Serviciul Inspecţie, în baza reclamaţiei înregistrate la CNA sub nr. 12738/04.09.2009 privind reţeaua de cablu din localitatea Radovanu, judeţul Călăraşi, reţea aparţinând S.C. PROTECH S.R.L.
Distribuitorul de servicii S.C. PROTECH S.R.L. deţine avizul de retransmisie nr. A 0854/22.07.2003, Anexa din data de 24.11.2006 pentru localitatea Radovanu, judeţul Călăraşi.
Analizând raportul prezentat de Serviciul Inspecţie, membrii Consiliului au constatat că distribuitorul de servicii S.C. PROTECH S.R.L. a încălcat prevederile art. 74 alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât a retransmis servicii de programe fără a fi înscrise în oferta de servicii şi fără a solicita acordul Consiliului înainte de modificarea structurii acesteia, iar un alt program, deşi înscris în oferta aprobată de Consiliu, nu era retransmis.
Potrivit dispoziţiilor invocate, distribuitorii de servicii pot modifica structura ofertei de servicii de programe retransmise numai cu acordul Consiliului.
În urma controlului efectuat de inspectorul CNA, în ziua de 07 octombrie 2009, în localitatea Radovanu, judeţul Călăraşi, s-a constatat că în reţeaua de cablu aparţinând SC PROTECH SRL erau retransmise în plus, faţă de oferta de servicii aprobată de CNA, următoarele 16 programe : KANAL D, PRO CINEMA, SPORT KLUB, HALLMARK, ROMANTICA, CARTOON NETWORK, ANTENA 2, TRINITAS, PARTY TV, SPORT 1, AXN SCI-FI, SPERANTA TV, KISS TV, MYNELE TV, MOVIES 24 şi AXN.
La acelaşi control, inspectorul teritorial a mai constatat că programul TVR INTERNATIONAL, deşi înscris în oferta de servicii de programe aprobată de Consiliu la data de 24.11.2006, nu era retransmis în localitatea Radovanu.
De asemenea, în baza aceluiaşi raport, membrii Consiliului au constatat că distribuitorul de servicii S.C. PROTECH S.R.L. a încălcat şi prevederile art. 82 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât nu are incluse în oferta de programe şi nu retransmite, în localitatea Radovanu, judeţul Călăraşi, programele TVR 3, TVR INFO şi TV 5.
Potrivit dispoziţiilor invocate, orice distribuitor care retransmite servicii de programe prin reţele de telecomunicaţii are obligaţia să includă în oferta sa serviciile de programe ale Societăţii Române de Televiziune destinate publicului din România (aşa cum sunt TVR 3 şi TVR INFO), precum şi serviciile de televiziune a căror obligativitate de retransmitere este stabilită prin acorduri internaţionale la care România este parte (aşa cum este programul TV5).
Având în vedere aceste aspecte, în temeiul dispoziţiilor art. 90 alin. (1) lit. j) şi alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea condiţiilor de legalitate prevăzute de art. 15 din acelaşi act normativ, Consiliul Naţional al Audiovizualului decide sancţionarea cu somaţie publică a distribuitorului de servicii S.C. PROTECH S.R.L. şi dispune intrarea de îndată în legalitate.
În cazul în care societatea dumneavoastră nu se conformează prezentei somaţii, Consiliul Naţional al Audiovizualului va aplica sancţiunea prevăzută la art. 90 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit dispoziţiilor Deciziei C.N.A. nr. 36/2008, aveţi obligaţia de a transmite, în reţeaua de cablu din localitatea Radovanu, judeţul Călăraşi, în mod continuu, timp de 7 zile, pe canalul alocat fiecărui program care a constituit obiect al sancţiunii, următorul text :
,,Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat distribuitorul de servicii S.C. PROTECH S.R.L. cu somaţie publică, întrucât în reţeaua de cablu din localitatea Radovanu, judeţul Călăraşi, a retransmis servicii de programe fără a fi înscrise în oferta de servicii şi fără a obţine acordul CNA, privind modificarea structurii acesteia, iar un alt program, deşi înscris în oferta aprobată de Consiliu, nu era retransmis, fapte ce contravin prevederilor art. 74 din Legea audiovizualului.
De asemenea, s-a constatat că S.C. PROTECH S.R.L. a încălcat ÅŸi dispoziÅ£iile art. 82 alin. (1) din Legea audiovizualului, întrucât nu are incluse în oferta de programe ÅŸi nu retransmite TVR 3, TVR INFO ÅŸi TV 5.”