Decizia nr. 914 din 29.10.2009
29.10.2009

privind somarea S.C. ANTENA 3 S.A.
cu sediul în Bucureşti, Şos. Bucureşti-Ploieşti nr. 25-27, sector 1
pentru postul de televiziune ANTENA 3-NEWS & CURRENT AFFAIRS
Întrunit în şedinţă publică în ziua de 29 octombrie 2009, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Direcţia Monitorizare cu privire la modul în care a fost reflectată, în emisiunile de ştiri şi dezbatere difuzate de postul ANTENA 3, în perioada 23-27.10.2009, activitatea de campanie electorală a candidaţilor la funcţia de preşedinte al României.
Postul de televiziune ANTENA 3 - NEWS & CURRENT AFFAIRS aparţine radiodifuzorului S.C. ANTENA 3 S.A. (licenţa audiovizuală nr. S-TV 76.1/16.12.2003 şi decizia de autorizare nr. 882.0/24.06.2005). Membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul S.C. ANTENA 3 S.A. a încălcat dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Decizia 853/2009 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea Preşedintelui României.
Potrivit prevederilor invocate :
(1) Radiodifuzorii sunt obligaţi să asigure, în cadrul emisiunilor prevăzute în prezenta decizie, reflectarea desfăşurării campaniei electorale, cu respectarea următoarelor principii :
a) echitate – toţi candidaţii trebuie să aibă posibilitatea de a se face cunoscuţi electoratului ;
b) echilibru în prezentarea activităţilor de campanie ale candidaţilor ;
c) imparţialitate - tratarea tuturor candidaţilor în mod obiectiv şi echidistant.
În urma analizării raportului de monitorizare, membrii Consiliului au constatat că, în perioada 23-27 octombrie 2009, în cadrul ştirilor cu temă electorală difuzate de postul ANTENA 3, Mircea Geoană a avut 32 de apariţii, Sorin Oprescu - 28 de apariţii, Traian Băsescu - 22 de apariţii, Crin Antonescu - 5 apariţii, Kelemen Hunor - 4 apariţii şi Corneliu Vadim Tudor - 2 apariţii, în timp ce Constantin Potîrcă, George Becali, Ovidiu Iane, Remus Cernea, Constantin Rotaru sau Gheorghe Eduard Manole, de asemenea, candidaţi la funcţia de Preşedinte al României, nu au beneficiat de nicio prezentare.
De asemenea, s-a constatat că în cadrul emisiunilor de dezbatere pe teme electorale, difuzate de postul de televiziune Antena 3 în aceeaşi perioadă, candidaţii, reprezentanţii acestora şi ai partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale care susţin candidaţi, au beneficiat de prezenţa în emisiuni, după cum urmează : pentru Crin Antonescu - 25 de prezenţe, pentru Traian Băsescu - 22 de prezenţe, pentru Mircea Geoană - 23 de prezenţe, iar pentru Sorin Oprescu - 3 prezenţe.
Faţă de aceste aspecte, membrii Consiliului au constatat că, procedând astfel, radiodifuzorul nu a reflectat campania electorală a candidaţilor cu respectarea principiilor echităţii, echilibrului şi imparţialităţii, reglementate de dispoziţiile art. 3 din Decizia CNA nr. 853/2009.
Potrivit acestor dispoziţii, toţi candidaţii trebuie să aibă posibilitatea de a se face cunoscuţi electoratului, în condiţiile unei prezentări echilibrate şi echitabile.
În temeiul dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Decizia CNA nr. 853/2009 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea Preşedintelui României şi ale art. 91 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea prevederilor art. 15 din aceeaşi lege, Consiliul Naţional al Audiovizualului decide adresarea unei somaţii publice radiodifuzorului S.C. ANTENA 3 S.A. pentru postul de televiziune ANTENA 3 şi dispune intrarea de îndată în legalitate.
Potrivit Deciziei C.N.A. nr. 52/2003, radiodifuzorul S.C. ANTENA 3 S.A. are obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 18.00-22.00, din care o dată în principala emisiune de ştiri, următorul text :
„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul de televiziune ANTENA 3 cu somaţie publică, întrucât în cadrul emisiunilor de ştiri şi dezbateri pe teme electorale, difuzate în perioada 23-27 octombrie 2009, nu a asigurat o prezentare echitabilă, echilibrată şi imparţială a campaniei electorale desfăşurate de candidaţii la funcţia de Preşedinte al României.
Astfel, în cadrul ştirilor cu temă electorală, Mircea Geoană a avut 32 de apariţii, Sorin Oprescu - 28 de apariţii, Traian Băsescu - 22 de apariţii, Crin Antonescu - 5 apariţii, Kelemen Hunor - 4 apariţii şi Corneliu Vadim Tudor - 2 apariţii, în timp ce Constantin Potîrcă, George Becali, Ovidiu Iane, Remus Cernea, Constantin Rotaru sau Gheorghe Eduard Manole, de asemenea, candidaţi la funcţia de Preşedinte al României, nu au beneficiat de nicio prezentare.
În ceea ce priveşte emisiunile de dezbateri pe teme electorale, candidaţii, reprezentanţii acestora şi ai partidelor politice care-i susţin, au beneficiat de prezenţa în emisiuni, după cum urmează : pentru Crin Antonescu - 25 de prezenţe, pentru Traian Băsescu - 22 de prezenţe, pentru Mircea Geoană - 23 de prezenţe, iar pentru Sorin Oprescu - 3 prezenţe.
Potrivit reglementărilor audiovizuale, toţi candidaţii trebuie să fie trataţi obiectiv şi echidistant, să beneficieze de o prezentare echilibrată şi de posibilitatea de a se face cunoscuţi electoratului.”
Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.