Decizia nr. 922 din 04.11.2008
04.11.2008

privind somarea a S.C. INFO STATISTICS S.R.L.
cu sediul în TÂRGU MUREŞ, Bd. 1848 nr. 47/A, jud. Mureş
pentru postul de televiziune ŞTII TV
TÂRGU MUREŞ, Bd. 1848 nr. 47/A, jud. Mureş
Întrunit în şedinţă publică în ziua de 04 noiembrie 2008, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Serviciul Inspecţie privind respectarea principiilor şi regulilor de desfăşurare a campaniei electorale pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, de către postul de televiziune ŞTII TV.
Postul de televiziune ŞTII TV aparţine radiodifuzorului S.C. INFO STATISTICS S.R.L. (licenţa audiovizuală nr. TV-C 244.1/28.04.2005 şi decizia de autorizare nr. 1238.0/23.01.2007).
În urma analizării raportului de inspecţie, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul a încălcat prevederile art. 73 din Decizia CNA nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 18 din Decizia CNA nr. 792/2008 privind principii şi reguli de desfăşurare a campaniei electorale pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, prin intermediul serviciilor de programe audiovizuale.
Potrivit dispoziţiilor art. 73 din Codul audiovizualului, în vederea respectării şi garantării prevederilor art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a prevederilor art. 71 din Cod, radiodifuzorii nu pot difuza emisiuni audiovizuale editate, prezentate, moderate sau realizate de parlamentari, reprezentanţi ai Guvernului şi ai administraţiei publice centrale şi locale, reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale, persoane cu funcţii în structura partidelor politice sau purtători de cuvânt ai acestora, persoane desemnate public să candideze ori care şi-au anunţat public intenţia de a candida la alegerile locale, parlamentare sau prezidenţiale ori emisiuni în care aceştia au statut de invitat permanent ; fac excepţie emisiunile cu caracter cultural-artistic.
Conform dispoziţiilor art. 18 din Decizia CNA nr. 792/2008 :
„(1) În perioada dintre intrarea în vigoare a prezentei decizii şi începerea campaniei electorale, radiodifuzorii nu vor difuza emisiuni electorale şi spoturi electorale, astfel cum acestea sunt definite la art. 8, respectiv la art. 14, şi nici spoturi publicitare comerciale sau alte producţii audiovizuale care transmit sau induc mesaje electorale.
(2) Până la începerea campaniei electorale emisiunile informative şi de dezbatere vor respecta prevederile Codului de reglementare a conţinutului audiovizual şi nu vor avea caracter de propagandă electorală.”
În fapt, în ziua de 26 octombrie 2008, începând cu ora 20:15, postul de televiziune ŞTII TV a difuzat emisiunea „Între Paranteze” realizată şi prezentată de domnul Nicolae Mihoc, candidat din partea PD-L la alegerile parlamentare din luna noiembrie 2008.
Faţă de această situaţie, membrii Consiliului au apreciat că radiodifuzorul nu şi-a respectat obligaţia prevăzută de legislaţia în domeniu, deoarece a permis ca emisiunea „Între Paranteze” să fie realizată şi moderată de către o persoană care şi-a depus candidatura pentru alegerile parlamentare din luna noiembrie 2008.
Acest fapt este interzis de prevederile art. 73 din Codul audiovizualului. De asemenea, membrii Consiliului au constatat că, în emisiunea „Între Paranteze” din data de 26 octombrie 2008, emisiune cu caracter exclusiv cultural, domnul Nicolae Mihoc, candidat din partea PD-L la alegerile parlamentare din luna noiembrie 2008, a transmis un mesaj electoral neechivoc.
Acest fapt este de natură să contravină dispoziţiilor art. 18 alin.(1) din Decizia nr. 792/2008 potrivit cărora, în perioada dintre intrarea în vigoare a deciziei şi începerea campaniei electorale, radiodifuzorii nu vor difuza producţii audiovizuale care transmit sau induc mesaje electorale. Pentru aceste considerente, membrii Consiliului au propus somarea radiodifuzorului S.C. INFO STATISTICS S.R.L.
În conformitate cu dispoziţiile art. 20 din Decizia CNA nr. 792/2008 privind principii şi reguli de desfăşurare a campaniei electorale pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, prin intermediul serviciilor de programe audiovizuale şi ale art. 91 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea prevederilor art. 15 din aceeaşi lege, Consiliul Naţional al Audiovizualului decide adresarea unei somaţii publice radiodifuzorului S.C. INFO STATISTICS S.R.L. - pentru postul de televiziune ŞTII TV şi dispune intrarea de îndată în legalitate.
Potrivit Deciziei C.N.A. nr. 52/2003, radiodifuzorul are obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 18.00-22.00, din care o dată în principala emisiune de ştiri, următorul text :
„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul ŞTII TV cu somaţie publică, întrucât emisiunea „Între Paranteze” difuzată în ziua de 26 octombrie 2008, a fost realizată şi moderată de către o persoană care şi-a depus candidatura pentru alegerile din luna noiembrie 2008, fapt ce contravine prevederilor art. 73 din Codul audiovizualului. Potrivit dispoziţiilor invocate, radiodifuzorii nu pot difuza emisiuni audiovizuale editate, prezentate, moderate sau realizate de persoane desemnate public să candideze ori care şi-au anunţat public intenţia de a candida la alegerile locale, parlamentare sau prezidenţiale.
De asemenea, în emisiunea menţionată a fost transmis publicului un mesaj electoral neechivoc, încălcându-se astfel prevederile art. 18 din Decizia privind principii şi reguli de desfăşurare a campaniei electoraleunul dintre candidaţii la alegerile parlamentare din luna noiembrie 2008.”
Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.