Decizia nr. 934 din 06.12.2012

06.12.2012


envoyer l'article par mail title=

privind obligaţia S.C. REALITATEA MEDIA S.A. de a acorda dreptul la replică domnului Ion Novăcescu

Către,

SC REALITATEA MEDIA S.A.
Bucureşti, Şos. Bucureşti-Ploieşti nr. 172-176,
Clădirea Willbrook, Corp A, et. 3, cam. 5, sector 1,
C.U.I. 14080700

pentru postul de televiziune REALITATEA TV

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 06 decembrie 2012, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul de monitorizare, precum şi sesizările înregistrate sub nr. 15664/07.11.2012 şi nr. 16965/27.11.2012, formulate de domnul Ion Novăcescu prin care acesta reclama faptul că, în cadrul emisiunii “Dosar de candidat” difuzată de radiodifuzorul S.C. Realitatea Media S.A. în data de 06.11.2012, a fost prejudiciat prin prezentarea unor informaţii neadevărate.

Postul de televiziune REALITATEA TV aparţine S.C. REALITATEA MEDIA S.A. (licenţa audiovizuală nr. S-TV 30.7/27.03.2001, decizia de autorizare nr. 447.0/30.10.2001 şi de reautorizare nr. 447.2-1/25.10.2011).

Analizând întreaga documentaţie, membrii Consiliului au decis obligarea radiodifuzorului REALITATEA MEDIA la difuzarea unui drept la replică domnului Ion Novăcescu, în condiţiile prevăzute de dispoziţiile Deciziei nr. 220/2011, privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.

Potrivit raportului de monitorizare, rubrica Dosar de candidat ce a conţinut materialul al cărui protagonist a fost jurnalistul Ion Novăcescu, a fost difuzată, în ziua de 06.11.2012, de 8 ori, la orele : 07.54, 09.52, 12.52, 14.53, 16.54, 20.52, 22.54, 00.56.

Materialul a avut următorul conţinut :
Silviu Mănăstire : Lolek şi Bolek, două personaje de desene animate ale copilăriei noastre, unul rotofei, altul înalt ca o prăjină, cele două personaje din benzile animate poloneze îi descriu cel mai bine pe următorii doi candidaţi pitoreşti : Liviu Alexa, fost jurnalist la Cluj, Bihor şi Sibiu şi candidează independent pentru un colegiu de deputat în Cluj Napoca, celălalt, Ion Novăcescu este şi el jurnalist la Cluj şi vrea şi el să se aleagă tot deputat. Cum în presă orgoliile sunt cel puţin la fel de mari ca în politică, cei doi au fost de-a lungul timpului protagoniştii celui mai savuros scandal public din ultimii ani la Cluj : Alexa a dezvăluit în ziarul pe care îl conduce cum jurnalistul Novăcescu parca ilegal maşina în oraş sau cum beneficia de spaţii închiriate ieftin de la Primăria Cluj Napoca, acuzându-l de prostituţie profesională sau cum a devenit Novăcescu turnător la securitate în anii 80. Asemenea pirandelor care îşi ridică cu generozitate fustele când e rost de scandal, Novăcescu i-a replicat dur confratelui un val de dejecţii verbale. Novăcescu îl ameninţa astfel pe Alexa : Până acum nu m-a interesat dar dacă vrei să afle clujenii cum ţi-ai făcut averea, iar procurorii să descopere potlogăriile, de exemplu cu un individ care a tras o ţeapă de 1,5 miliarde de euro la sute de familii clujene, o să afle, sau cum te-ai prostituat tu la un partid politic pentru un contract de 500 de mii de euro din care ai încasat un avans de 120 de mii de euro pentru serviciile precizate, o să afle. Sau cum l-ai şantajat apoi pe Ponta să îţi plătească restul contractului şi să îl ataci pe City News postând un mesaj denigrator la adresa preşedintelui PSD. În continuare, Novăcescu îşi încheie articolul despre Alexa astfel : Mie nu îmi pasă de tine nici măcar cât mi-ar păsa de leşul unui şobolan putrezit. Stai pe curul tău şi mai bine tratează-ţi impotenţa. Să ştii că violenţa verbală nu te ajută să fii viril. Eşti doar un om slab care latră mult şi jigneşte fără rost. Alexa nu rămâne mai prejos şi luând pixul în mână îi trimite o salvă de invective : Nu îmi mai rosti niciodată numele, limbricule. Novăcescu nu e limbric că are 2 metri înălţime. Aşa e, am greşit, e o tenie. (...)
Despre Ion Novăcescu toţi colegii au relatat că a scris articole elogioase la adresa fostului primar Gheorghe Funar şi că fundaţia culturală pe care o patronează stă în chirie la Primăria Cluj plătind doar 71 de lei pe lună. Sfatul meu este să-i votaţi cu încredere pe cei doi jurnaliştii clujeni, odată intraţi în parlament vor face cu siguranţă deliciul emisiunilor tabloide cu limbajul lor de mahala, adaptat evident unor alegători cultivaţi aşa cum sunt de fapt clujenii.

În finalul rubricii a fost afişat următorul text informativ : Emisiunea foloseşte informaţii din surse publice. Aşteptăm părerile dumneavoastră la dosardecandidat realitatea.net.

Începând cu ediţia rubricii „Dosar de candidat” difuzată la ora 12.52, materialul referitor la persoana care a formulat reclamaţia a avut şi următoarea menţiune : Ion Novăcescu a anunţat astăzi postul Realitatea TV că nu mai candidează la alegerile parlamentare.

Analizând întreaga documentaţie, membrii Consiliului au constatat, pe de o parte, că informaţia oferită publicului în două dintre ediţiile emisiunii „Dosar de candidat” difuzate pe parcursul zilei de 06.11.2012 referitoare la faptul că dl. Ion Novăcescu ar fi candidat la alegerile parlamentare nu a fost adevărată şi nici verificată, având în vedere că la data difuzării materialului, domnul Novăcescu nu îşi înregistrase candidatura, în conformitate cu prevederile legale.

Pe de altă parte, chiar şi după ce postul de televiziune a intrat în posesia informaţiei potrivit căreia domnul Novăcescu nu candidează la alegerile parlamentare, totuşi informaţia a continuat să fie difuzată, cu singura diferenţă că la finalul materialului a fost inserată menţiunea „Ion Novăcescu a anunţat astăzi postul Realitatea TV că nu mai candidează la alegerile parlamentare”.

Membrii Consiliului au apreciat că menţiunea făcută de post la difuzarea materialul „Dosar de candidat” începând cu ora 12.52, nu a fost de natură să asigure nici respectarea principiului „audiatur et altera pars”, raportat la acuzaţiile ce se aduceau persoanei în cadrul materialului prezentat, şi nici nu a constituit o rectificare a informaţiei referitoare la calitatea de candidat a domnului Ion Novăcescu, situaţie în care dreptul acestuia la imagine a fost prejudiciat.

Faţă de aceste aspecte, apreciind că sesizarea este întemeiată, membrii Consiliului au decis, în temeiul prevederilor art. 62 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu respectarea art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, ca radiodifuzorul S.C. REALITATEA MEDIA S.A. să acorde dreptul la replică domnului Ion Novăcescu în termenul şi cu respectarea condiţiilor prevăzute de Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.