PROIECT DECIZIE pentru modificarea și completarea Deciziei Consiliului Național al Audiovizualului nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare

Consilul Național al Audiovizualului supune consultării publice două noi amendamente formulate în cadrul dezbaterii proiectului de Decizie pentru modificarea și completarea Codul de reglementare a conţinutului audiovizual. Cele două amendamente se referă la completarea art. 18, prin introducerea unei noi litere, lit. e), și respectiv, prin introducerea unui nou articol, art. 27^2.
În conformitate cu prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, observaţiile şi recomandările referitor la cele două amendamente pot fi transmise prin poştă, e-mail, fax (021 305.53.54) sau pot fi depuse direct la registratura CNA, până marți, 09 aprilie 2013.