Comunicat de presă
09.10.2008

Întruniţi în şedinţa publică din data de 9.10.2008, membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului au decis următoarele sancţiuni :
• amendă în cuantum de 2.500 lei postului OTV. ÃŽn data de 30.09.2008, (orele 19.30), în emisiunea “Dan Diaconescu Direct”, ediÅ£ie în care reporterul a intervievat un minor pentru a reconstitui o situaÅ£ie dramatică de familie la care acesta a asistat, au fost încălcate prevederile art. 5, alin (1, 2) ÅŸi art. 10 din Codul de reglementare a conÅ£inutului audiovizual, referitoare la protecÅ£ia copiilor ;
• somaţie publică postului DDTV. În emisiunea Exclusiv, moderatorul a luat interviu unor copii sub 14 ani, în direct, după orele 22:00, dialogul făcând referire la probleme, care depăşeau puterea lor de judecată. Nu s-au respectat prevederile art. 5, alin (1, 2), art. 9 (3) şi art. 10 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, referitoare la protecţia copiilor ;
• somaţie publică postului Antena 1 pentru încălcări ale legislaţiei audiovizuale la transmiterea meciului de fotbal Steaua – CS Otopeni, în data de 4 octombrie a.c.. Radiodifuzorul a încălcat prevederile Codului de reglementare a conţinutului audiovizual, art. 124, referitoare la modul în care, difuzarea publicităţii nu trebuie să afecteze integritatea programelor ;
• somaţie publică postului RADIO 21. În data de 2.10.2008, în emisiunea Dimineaţa DeMENTĂ, prezentatorii au comentat într-un mod vulgar o ştire preluată din tabloidul CANCAN într-un interval orar nepotrivit audienţei generale [art. 39 (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002].
În aceeaşi şedinţă publică, membrii Consiliului au aprobat modificările la Instrucţiunea nr. 3/ 2004 privind aplicarea principiului must carry.
Serviciul Comunicare, Relaţii Publice şi Documentare