Comunicat de presă

14.10.2008


envoyer l'article par mail title=

Întruniţi în şedinţa publică în data de 14.10.2008, membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului au decis aplicarea următoarelor sancţiuni :

Somaţie publică posturilor de televiziune Pro TV şi Antena 1. În data de 07.10.2008, în cadrul emisiunilor de ştiri, a fost prezentat cazul unui copil ucis de propriul tată, fără ca radiodifuzorii să avertizeze publicul că scenele prezentate pot avea un impact emoţional negativ ; s-au încălcat astfel, prevederile art. 27, alin (1) şi (2) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual referitoare la difuzarea programelor de ştiri şi protecţia copiilor ;

Decizie de somare de intrare de îndată în legalitate pentru spotul publicitar la caşcavalul Delaco. Consiliul a constatat că la realizarea acestui spot nu s-a ţinut cont de prevederile art. 29, alin (1), lit. (a) şi art. 33, alin (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, referitoare la difuzarea publicităţii, care trebuie făcută cu respectarea condiţiilor de asigurare a protecţiei minorilor.

În aceeaşi şedinţă publică, membrii Consiliului au aprobat semnarea unui Acord de colaborare a CNA cu Fundaţia Sheherezade, Biroul Consiliului Europei în România, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului în scopul lansării şi implementării campaniei iniţiate de Consiliul Europei cu tema “Mâinile tale ar trebui să protejeze, nu să pedepsească. Ridică mâna împotriva bătăii copiilor !”. Campania de sensibilizare a populaţiei urmează a se derula în perioada 16 octombrie – 10 decembrie 2008.

Serviciul Comunicare, Relaţii Publice şi Documentare