Comunicat de presă
28.11.2008

În şedinţa publică din data de 28 noiembrie 2008, membrii C.N.A. au hotărât să sancţioneze postul Antena 3 cu amendă în cuantum de 5000 de lei pentru încălcarea prevederilor art. 42, 58, 59, 71 şi 78 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual privind dreptul persoanei la propria imagine, acordarea dreptului la replică, asigurarea informării corecte şi regulile pe care radiodifuzorii trebuie să le respecte în cadrul emisiunilor cu caracter informativ. C.N.A. a decis în şedinţa de ieri, 27.11.2008 acordarea dreptului la replică doamnei Elena Udrea, candidat PD-L, pentru acuzaţiile aduse în ştirea “Promisiuni nerespectate”, difuzată în zilele de 25 şi 26.11.2008 de Antena 3. Dreptul la replică nu a fost acordat în condiţiile prevăzute de lege, postul Antena 3 fiind sancţionat în consecinţă.
Consiliul a analizat Raportul Serviciului de Inspecţie şi Control (perioada 10.11 – 23.11.2008) referitor la respectarea principiilor de desfăşurare a campaniei electorale, conform art. 3 din Decizia C.N.A. nr. 792 din 30.09.2008 ; sancţiunile pentru posturile de televiziune şi de radio din teritoriu sunt următoarele :
- amendă în cuantum de 2500 de lei : Artpress TV Târgovişte, Dâmboviţa TV Târgovişte, TV Oltenia Craiova, 1 TV Bacău, Nova TV Braşov, RTT Transilvania Braşov, INFO TV Arad, CTV Constanţa, TV Neptun Constanţa ;
- somaţii publice : TV Atlas Focşani, Antena 1 Suceava, Plus Tv Suceava, VTV Râmnicu Vâlcea, Radio Transilvania Satu Mare, Prima Tv Slatina, Deva TV, Realitatea TV Sibiu, Wyl TV Prahova, TV Buzău.
De asemenea, Consiliul a analizat şi petiţiile adresate C.N.A. pentru încălcarea prevederilor Deciziei nr. 792 din 30.09.2008 de posturile de radio şi de televiziune locale şi a decis următoarele sancţiuni : amendă în cuantum de 2500 de lei pentru Mix 2 Braşov (inclusiv situaţiile analizate în şedinţa C.N.A. din data de 27.11.2008) şi somaţie publică pentru Plus TV Suceava şi Bucovina TV Suceava.
În aceeaşi şedinţă publică a C.N.A. au fost respinse contestaţiile depuse de posturile locale de televiziune RTT Transilvania Braşov şi TELE’M Botoşani.