Decizia nr. 360 din 13 mai 2008

13.05.2008


envoyer l'article par mail title=

privind respingerea contestaţiei formulate de S.C. ANTENA 3 S.A. împotriva sancţiunii aplicate prin Decizia nr. 305/22.04.2008

S.C. ANTENA 3 S.A.
Şos. Bucureşti-Ploieşti nr. 25-27, sector 1 Bucureşti
C.U.I. R15971591

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 13 mai 2008, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat contestaţia înregistrată la CNA sub nr. 5951/08.05.2008, formulată de S.C. ANTENA 3 S.A. cu privire la sancţiunea aplicată prin Decizia CNA 305/22.04.2008.

În acest sens, membrii Consiliului au revizionat, împreună cu reprezentanţii radiodifuzorului S.C. ANTENA 3 S.A. obiectul sancţiunii aplicate prin decizia contestată.

Urmare acestui fapt, Consiliul a apreciat că motivele de fapt şi de drept care au stat la baza emiterii deciziei contestate au fost reţinute în mod corect, iar motivele invocate în susţinerea contestaţiei sunt neîntemeiate.

În consecinţă, cu respectarea condiţiilor de legalitate prevăzute de dispoziţiile art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, membrii Consiliului au hotărât respingerea contestaţiei ca neîntemeiată şi menţinerea sancţiunii aplicate prin Decizia CNA 305/22.04.2008.

Faţă de aceste aspecte, Consiliul a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată împotriva Decizia CNA 305/22.04.2008.