Decizia nr. 134 din 17.02.2009

17.02.2009


envoyer l'article par mail title=

privind somarea S.C. MEDIA SUD S.R.L.
cu sediul în Alexandria, Str. Libertăţii nr. 185, bl. A5, sc. A, et. 6, ap. 17,

pentru postul de televiziune MEDIA SUD
Nanov, bloc IEELIF

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 17 februarie 2009, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Serviciul Inspecţie în baza reclamaţiei înregistrate la CNA sub nr. 1673/04.02.2009, cu privire la emisiunea “Politica la zi”, difuzată de postul Media Sud, în ziua de 27 ianuarie 2009.

Postul de televiziune MEDIA SUD aparţine radiodifuzorului S.C. MEDIA SUD S.R.L. (licenţa audiovizuală nr. TV C234.1/24.03.2005 şi decizia de autorizare nr. 853.2/13.12.2007).

În urma analizării raportului şi a vizionării înregistrării emisiunii respective, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul S.C. TV MEDIA SUD S.R.L. a încălcat prevederile art. 42 alin. (1), (3) şi (4), precum şi pe ale art. 71 alin. (1) lit. a) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit dispoziţiilor invocate :

- art. 42 :

“ (1) Orice persoană are dreptul la propria imagine.
(3) Realizatorii emisiunilor au obligaţia să respecte dreptul persoanei la propria imagine şi să pună în vedere interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare sau să indice, cel puţin, probele care le susţin ; stăruinţa moderatorului trebuie să fie convingătoare, astfel încât să ajute publicul să-şi formeze o opinie corectă.
(4) Realizatorii emisiunilor au obligaţia să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă împotriva altor persoane.”

- art. 71 alin. (1) :

“În programele de ştiri şi dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială şi culturală, trebuie să respecte următoarele principii :

a) - asigurarea imparţialităţii, echilibrului şi favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică ;”

În fapt, postul de televiziune MEDIA SUD a difuzat, în data de 27 ianuarie 2009, în intervalul orar 18.30-17.07, emisiunea “Politica la zi”, ediţie moderată de domnul Gheorghe Filip.

În cadrul acesteia a participat, în calitate de invitat, domnul Florică Mara, vicepreşedinte al organizaţiei PD-L Teleorman, subiectul emisiunii constituindu-l sprijinul promis de Ministerul Economiei producătorilor agricoli.

Vizionând înregistrarea emisiunii, membrii Consiliului au constatat că aceasta a fost difuzată cu încălcarea normelor privind dreptul la propria imagine şi demnitate a unor persoane, precum şi a celor referitoare la respectarea principiilor imparţialităţii şi echilibrului în cadrul dezbaterii unor subiecte de interes public.

Astfel, membrii Consiliului au constatat că moderatorul emisiunii nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a pune în vedere invitatului să probeze afirmaţiile acuzatoare sau să indice, cel puţin, probele care le susţin, permiţând acestuia să folosească un limbaj injurios şi să formuleze acuzaţii la adresa unor persoane.

Redăm din raportul de monitorizare :

G.F. „Am văzut în presa locală astăzi că intenţionaţi să cereţi Primăriei Alexandria să facă publice toate cheltuielile”
F.M. ..... Niciodată nu mi-au răspuns, domnule. Le-am facut şi scris şi verbal. Sunt obligaţi. Ăştia n-au frică de nimeni. (10:20) Ăştia sunt o gaşcă în primul rând, cu Poliţie implicaţi, cu Curtea de Conturi. Numărul unu, în care le spală toate hârtiile şi toate făcăturile din această Primărie. Va veni şi un timp, un an, doi, trei, patru, când cineva va intra acolo în Primărie şi va scoate totul la iveala. Nu mai spun că am o casetă, îmi aduc aminte dintr-o înregistrare unde era domnul primar cu domnul Iliuţă de la Curtea de Conturi unde discutau, prietenul meu Primarul, deja era Primar dinainte, că probabil a dat cu o mână de ajutor şi în care dl Ilie Olteanu îi face o cerere, eu numai pe acel considerent, consider că amândoi trebuiau să, unul nici să nu mai candideze şi unul să-şi dea demisia, în care îl întreabă pe dl Primar :
- de când pun data ?
- păi pune cu două săptămâni în urmă”.

„Păi nu se poate. E o ruşine, domnule.....N-a mai fost o ruşine că am avut un Primar care a demonstrat şi un actual Primar în ce hal şi-a bătut joc de alexandreni, cum vroia să vândă Valahia şi nu numai Valahia, toată unitatea militară. Îi interesează, dau unitatea militară. Îi interesează piaţa, vând piaţa. Îi interesează, vând totul. Astea sunt discuţiile acestui Primar. Şi ca să nu mai vorbesc, acestui DNA, în care aştept şi mai aştept o săptămînă, două, trei, patru, să vedem ce măsuri se ia şi o să mă vedeţi în faţa televiziunilor centrale unde voi intra şi am să spun dacă acest serviciu într-adevăr există, ori e pus pentru sperietoare, ori e pus pentru făcături, ori vrea să facă dreptate. Acest Primar n-a avut tupeul nici până la această oră să iasă în faţa cetăţenilor să spună :
- Stimaţi cetăţeni am fost slab de înger, am fost tâmpit, am greşit, măcar iertaţi-mă voi că mi-aţi dat votul.”.....

F.M. „Cârciuma e un lucru urât. Aşa spune dl Drăguşin. Dar dumnealui stă toată ziua în cârciumă. Nu e zi să nu mănânce la masă, când la „Papa Cip”, când la Florin Roşu„ când la cutare, numai în cârciumă este. S-au când era înainte era la mine. Atunci era bun Florică Mara. Era toată ziua la mine. Atunci erau bune fripturile mele, notele mele de plată, domnule Drăguşin, că am un teanc cu tine, care nu le plăteai, că dacă tot eşti obraznic şi tot încerci să faci gesturile astea. Nu-mi stă în caracter să vorbesc.”

Membrii Consiliului au constatat că moderatorul a intervenit foarte rar şi ineficient pe parcursul emisiunii, lipsa de atitudine şi stăruinţă a acestuia susţinând în mod indirect poziţia şi discursul invitatului său, motiv pentru care, echilibrul şi imparţialitatea de care trebuia să beneficieze emisiunea, precum şi posibilitatea publicului de a-şi forma în mod liber o opinie în legătură cu problemele dezbătute în emisiune au fost afectate.

Transformându-se din moderator de emisiuni, al cărui rol activ trebuie să influenţeze calitatea programului audiovizual şi difuzarea lui cu respectarea prevederilor legale, într-un simplu spectator, prin conduita adoptată, moderatorul a contribuit la desfăşurarea emisiunii în afara cadrului legal, în sensul că nu a luat atitudine şi nu a stăruit în mod convingător ca invitatul emisiunii să probeze afirmaţiile acuzatoare sau să indice cel puţin probele care susţineau acuzaţiile formulate, aşa cum cer normele audiovizuale.

Consiliul a apreciat, de asemenea, că pasivitatea acestuia a condus la prejudicierea în mod nejustificat a demnităţii şi imaginii persoanelor la adresa cărora au fost formulate acuzaţiile.

În calitate de garant al interesului public, Consiliul Naţional al Audiovizualului consideră că radiodifuzorii au obligaţia de a informa publicul în mod corect în legătură cu problemele de interes public, iar acest lucru trebuie făcut cu obiectivitate în ceea ce priveşte faptele şi evenimentele prezentate şi fără a se aduce atingere dreptului la imagine al persoanei.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul dispoziţiilor art. 162 alin. (2) din Decizia nr. 187/2006 şi ale art. 91 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu respectarea prevederilor art. 15 din aceeaşi lege, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul Naţional al Audiovizualului decide adresarea unei somaţii publice radiodifuzorului S.C. MEDIA SUD SRL pentru postul MEDIA SUD şi dispune intrarea de îndată în legalitate.

Potrivit Deciziei C.N.A. nr. 52/2003, radiodifuzorul S.C. MEDIA SUD SRL are obligaţia de a transmite, pe postul Media Sud, în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 18.00-22.00, din care o dată în principala emisiune de ştiri, următorul text :

„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul de televiziune MEDIA SUD cu somaţie publică, întrucât în emisiunea „Politica la zi”, difuzată în 27 ianuarie 2009, moderatorul acesteia a permis invitatului să folosească un limbaj injurios şi să aducă acuzaţii, nesusţinute cu dovezi, la adresa unor persoane, încălcându-se astfel dreptul la propria imagine al acestora, drept ocrotit de prevederilor art. 42 din Codul audiovizualului.

Neîndeplinirea obligaţiei de a solicita probe în susţinerea acuzaţiilor formulate de invitat şi de a solicita punctul de vedere al persoanelor la adresa cărora s-au adus acuzaţii a permis difuzarea emisiunii cu încălcarea principiilor imparţialităţii, echilibrului şi liberei formări a opiniilor, reglementate de Codul audiovizualului.”

Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.