Decizia nr. 16 din 10.01.2013
10.01.2013

privind amendarea cu 20.000 lei a S.C. ANTENA 3 S.A.
cu sediul în Bucureşti, Şos. Bucureşti-Ploieşti nr. 25-27, et. 1, sector 1
C.U.I. R15971591
pentru postul de televiziune ANTENA 3-NEWS & CURRENT AFFAIRS
Întrunit în şedinţă publică în ziua de 10 ianuarie 2013, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Direcţia Monitorizare cu privire la modul în care au fost prezentate şi dezbătute, în cadrul emisiunilor difuzate de postul de televiziune ANTENA 3, în intervalul 04-05 ianuarie 2013, unele informaţii circumstanţiate de decesul şi incinerarea regizorului Sergiu Nicolaescu.
Postul ANTENA 3 - NEWS & CURRENT AFFAIRS aparţine radiodifuzorului S.C. ANTENA 3 S.A. (licenţa audiovizuală nr. S-TV 76.2/16.12.2003 şi decizia de autorizare nr. 882.0-1/24.06.2005).
În urma dezbaterilor ce au avut loc după analizarea raportului de monitorizare şi vizionarea imaginilor, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul a încălcat prevederile art. 3 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 33 alin. (1), 45 alin. (1) şi art. 64 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.
Potrivit dispoziţiilor din Legea audiovizualului : Art. 3 (1) Prin difuzarea şi retransmisia serviciilor de programe se realizează şi se asigură pluralismul politic şi social, diversitatea culturală, lingvistică şi religioasă, informarea, educarea şi divertismentul publicului, cu respectarea libertăţilor şi a drepturilor fundamentale ale omului.
Conform prevederilor din Codul audiovizualului :
Art. 33 (1) Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei.
Art. 45 (1) Orice persoană are dreptul la respectarea intimităţii în momente dificile, cum ar fi o pierdere ireparabilă sau o nenorocire.
Art. 64 (1) În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii :
b) informarea cu privire la un fapt sau un eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă.
(3) În cazul în care informaţia provine din surse confidenţiale sau a căror credibilitate nu este suficient verificată, se va menţiona explicit acest fapt.
În perioada 04 - 05 ianuarie 2013, postul de televiziune ANTENA 3 - NEWS & CURRENT AFFAIRS a difuzat mai multe emisiuni de ştiri şi dezbateri care au prezentat informaţii legate de decesul şi incinerarea regizorului Sergiu Nicolaescu.
Membrii Consiliului au constatat că modalitatea în care au fost tratate aceste subiecte a fost de natură să încalce prevederile legale invocate anterior, prevederi referitoare la viaţa privată şi de familie a persoanei, precum şi la dreptul la informare corectă, verificată, a publicului.
În esenţă, Consiliul a considerat că dispoziţiile art. 3 din Legea audiovizualului care prevăd obligaţia radiodifuzorilor de a difuza programe audiovizuale cu respectarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului, în speţă, libertatea conştiinţei, care înglobează libertatea gândirii, a opiniei şi a credinţelor religioase, dreptul la viaţă intimă, privată şi de familie, nu au fost respectate.
Astfel, Consiliul a constatat că pe parcursul zilei de 04.01.2013, postul de televiziune a difuzat informaţii legate de decesul şi incinerarea regizorului Sergiu Nicolaescu, ori de implicarea soţiei sale, Dana Nicolaescu, în luarea deciziei ca regizorul să fie incinerat, iar nu înmormântat.
Sub forma unei informaţii de ultimă oră, “Breaking news”, a fost introdusă în dezbatere de moderatoarea emisiunii “La ordinea zilei” o “informaţie pe surse”, pe ecran, fiind titrat FIUL NELEGITIM CERE OPRIREA INCINERĂRII, informaţie ce a declanşat o serie de discuţii pe marginea faptului că decizia de incinerare are legătură cu acest fiu nerecunoscut, în sensul în care, prin ardere, testul ADN nu ar mai fi putea fi făcut.
Modalitatea în care radiodifuzorul a înţeles să abordeze aceste subiecte, punctele de vedere controversate ce au fost prezentate, precum şi titlurile afişate pe ecran au fost de natură să prejudicieze atât memoria persoanei decedate, cât şi viaţa intimă şi privată a familiei sale, dar şi dreptul la informare a publicului, căruia nu i s-au pus la dispoziţie informaţii clare şi obiective, suficient verificate, astfel încât acesta să îşi poată forma în mod liber o opinie.
Pe parcursul zilei de 05 ianuarie 2013, ziua în care regizorul Sergiu Nicolaescu a fost incinerat, postul de televiziune ANTENA 3 - NEWS & CURRENT AFFAIRS a difuzat numeroase înregistrări sau transmisiuni în direct, de la Cercul Militar, loc în care a fost depus trupul defunctului, sau de la Crematoriul Vitan-Bârzeşti, loc în care s-a desfăşurat procesiunea incinerării.
Astfel, în cea de-a doua parte a zilei de 5 ianuarie, au fost difuzate, în mod repetat, imagini cu oamenii adunaţi în faţa Cercului Militar şi a Crematoriului Vitan-Bârzeşti care au huiduit, au adresat injurii şi blesteme la adresa văduvei, Dana Nicolaescu, nemulţumirea acestora fiind determinată de faptul că sicriul nu a fost descoperit, astfel încât să-l poată vedea pe defunct, ori că trupul regizorului urma să fie sau a fost incinerat.
De asemenea, în cadrul ştirilor referitoare la „scandalul” incinerării, au fost difuzate imagini din faţa casei regretatului regizor, reporterul postului de televiziune precizând în mod clar adresa acestui imobil, în condiţiile în care, anterior, pe post se precizase într-un titlu că soţia defunctului a avut nevoie de pază de corp, iar în data de 4 ianuarie 2013, sora regizorului susţinuse că aceasta primise ameninţări cu moartea pentru faptul că a ales să respecte dorinţa defunctului soţ de a fi incinerat şi nu înmormântat.
Faţă de această situaţie de fapt, având în vedere prevederile art. 33 alin. (1) din Codul audiovizualului, Consiliul a constatat încălcarea gravă a vieţii private a familiei Nicolaescu, în contextul decesului regizorului Sergiu Nicolaescu.
De asemenea, ţinând cont de dispoziţiile art. 45 din Codul audiovizualului, membrii Consiliului au constatat că intimitatea soţiei şi a surorii regizorului decedat, persoane aflate într-un moment dificil, de suferinţă, nu a fost respectată, având în vedere şi, de exemplu, că în cadrul unei ştiri difuzate în seara zilei de 4 ianuarie sora acestuia a avut o intervenţie telefonică în care susţinea că regizorul nu are niciun fiu nelegitim, iar în data de 5 ianuarie postul de televiziune a prezentat declaraţii date de aceeaşi persoană prin telefon, făcând precizarea că incinerarea a fost voinţa fratelui său, ori că văduva regizorului a fost ameninţată cu moartea.
Astfel, Consiliul a apreciat că ştirile şi materialele audiovizuale prezentate au depăşit cadrul unei informări cu caracter general a publicului cu privire la tristul eveniment, radiodifuzorul neţinând cont la difuzarea lor nici de cererea expresă adresată mass-mediei în data de 3 ianuarie 2013 de către soţia regizorului, aceea de a trata cu decenţă şi respect, fără invadarea vieţii sale private, momentul dramatic prin care trecea.
Consiliul a apreciat că şi imaginea d-nei Dana Nicolaescu a fost grav afectată prin transmisiunile din faţa Cercului Militar şi a Crematoriului Bârzeşti pe care postul de televiziune le-a difuzat, dată fiind maniera în care unele persoane îşi exprimau dezacordul faţă de opţiunea d-nei Nicolaescu de a respecta dorinţa soţului defunct.
În afară de aspectele de viaţă privată relevate, membrii Consiliului au apreciat că informaţiile controversate oferite de radiodifuzor telespectatorilor, referitoare la existenţa unui fiu nelegitim au fost de natură să prejudicieze dreptul publicului la informare corectă, fapt ce contravine prevederilor art. 64 alin. (1) din Codul audiovizualului.
Astfel, Consiliul a constatat că unele titluri afişate pe ecran, prin care se prezenta în mod clar şi fără echivoc informaţia că “FIUL NELEGITIM CERE OPRIREA INCINERĂRII”, nu au lăsat loc de îndoială cu privire la realitatea existenţei unui fiu ori veridicitatea situaţiei prezentate, în condiţiile în care radiodifuzorul a înţeles ulterior să sprijine această afirmaţie cu titluri precum : NICOLAESCU ŞTIA C-A AVUT UN FIU, NICOLAESCU : SUNT CONVINS CĂ ERA BĂIATUL MEU şi cu afişarea pe ecran, cu sursă ziarul Libertatea, a unei declaraţii atribuite lui Sergiu Nicolaescu, în care acesta admitea posibilitatea să aibă un fiu pe care nu îl cunoaşte.
Faţă de acest aspect, membrii Consiliului au apreciat că radiodifuzorul, deşi a înţeles să afişeze pe ecran “sursa” acestor informaţii, precum “Libertatea” sau “RTV”, nu a asigurat publicului o informare corectă şi verificată, aşa cum obligă legea, şi nici nu a menţionat expres şi explicit că informaţia nu este suficient verificată. Mai mult, deşi ipoteza existenţei unui fiu nelegitim a fost negată de familie, radiodifuzorul a continuat să afişeze titlul prin care se acredita, fără niciun dubiu, existenţa acestuia şi a cererii sale de oprire a incinerării.
Membrii Consiliului au apreciat că în aceste condiţii publicul nu a putut să-şi formeze propria opinie corectă în legătură cu situaţia prezentată, cu motivele incinerării regizorului Sergiu Nicolaescu, dat fiind că radiodifuzorul a prezentat, cu o insistenţă care nu era justificată de niciun interes public, controversele referitoare la un subiect ce ţinea strict de viaţa privată a persoanei ori de viaţa de familie.
Faţă de toate aspectele constatate, ţinând cont de criteriile legale de individualizare a sancţiunii referitoare la gravitatea şi efectele faptei, precum şi de numărul de sancţiuni aplicate radiodifuzorului anterior, pe o perioadă de un an, membrii Consiliului au propus sancţionarea acestuia cu amenda în cuantum de 20.000 lei.
Supusă la vot, propunerea de amendare a fost adoptată cu respectarea condiţiilor de legalitate prevăzute de art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
În temeiul şi cu respectarea dispoziţiilor art. 90 alin. (1) lit. h), alin. (2) şi (4) şi ale art. 91 alin. (1) şi (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare,
Consiliul Naţional al Audiovizualului adoptă următoarea
DECIZIE :
Art. 1 : Radiodifuzorul S.C. ANTENA 3 S.A., titular al licenţei audiovizuale nr. S-TV 76.2/16.12.2003 şi deciziei de autorizare nr. 882.0-1/24.06.2005 pentru postul de televiziune ANTENA 3 - NEWS & CURRENT AFFAIRS, se sancţionează cu amendă în cuantum de 20.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale articolelor 33 alin. (1), 45 alin. (1) şi 64 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.
Art. 2. În conformitate cu prevederile art. 93 alin. (3) din Legea audiovizualului, prezenta decizie poate fi atacată direct la secţia de contencios administrativ a curţii de apel, fără a fi necesară formularea unei plângeri prealabile, în termen de 15 zile de la comunicare.
Art. 3. Potrivit dispoziţiilor art. 93^1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 504/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 333/2009, radiodifuzorul SC ANTENA 3 S.A. are obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, în intervalul orar 18.00-22.00, din care o dată în principala emisiune de ştiri, următorul text :
„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul de televiziune ANTENA 3 cu amendă de 20.000 lei, întrucât a constatat că unele dezbateri şi informaţii referitoare la decesul şi incinerarea regizorului Sergiu Nicolaescu au depăşit sfera unor informaţii de interes general pentru public, fiind de natură să afecteze dreptul la viaţă privată a familiei acestuia.
Consiliul a apreciat, de asemenea, că unele informaţii contradictorii puse la dispoziţia publicului nu au fost de natură să favorizeze libera formare a opiniilor”.
Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.