Decizia nr. 173 din 03.04.2012

03.04.2012


envoyer l'article par mail title=

privind somarea S.C. N.C.S. TELNET CATV S.R.L. cu sediul în Moineşti, str. Vasile Alecsandri, bl. G2, ap. 18, jud. Bacău

pentru localitatea Moineşti, judeţul Bacău

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 03 aprilie 2012, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Serviciul Inspecţie în baza reclamaţiei înregistrate la CNA sub nr. 1555/02.02.2012 cu privire la retransmisia programelor în reţeaua de comunicaţii electronice din localitatea Moineşti, judeţul Bacău, ce aparţine S.C. N.C.S. TELNET CATV S.R.L.

Distribuitorul de servicii S.C. N.C.S. TELNET CATV S.R.L. deţine avizul de retransmisie nr. A7296/16.11.2010, Anexa din 24.01.2012, pentru localitatea Moineşti, judeţul Bacău.

Analizând raportul prezentat de Serviciul Inspecţie, membrii Consiliului au constatat că S.C. N.C.S. TELNET CATV S.R.L. a încălcat prevederile art. 74 alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât a retransmis servicii de programe fără a fi înscrise în oferta de servicii şi fără a obţine în prealabil acordul CNA cu privire la modificarea structurii acesteia, iar alte programe, deşi înscrise în oferta aprobată de Consiliu, nu erau retransmise.

Potrivit dispoziţiilor invocate, distribuitorii de servicii pot modifica structura ofertei de servicii de programe retransmise numai cu acordul Consiliului.

Oferta de servicii de programe pentru care distribuitorul S.C. N.C.S. TELNET CATV S.R.L. a obţinut aprobarea Consiliului la data de 24.01.2012 cuprinde 38 programe.

În urma controlului efectuat de inspectorul teritorial al C.N.A. în data de 10.02.2012, în localitatea Moineşti, judeţul Bacău, s-a constatat că în această reţea de comunicaţii electronice aparţinând S.C. N.C.S. TELNET CATV S.R.L. se retransmiteau în plus, faţă de oferta de servicii aprobată de Consiliu, următoarele programe : MINIMAX, ROMANTICA, EUROSPORT, SPORT KLUB, ETNO TV, DIVA UNIVERSAL, DISNEY CHANNEL, AXN SCI-FI, NAȚIONAL GEOGRAPHIC, TV 1000, AXN, CARTOON NETWORK, AXN CRIME, ACASĂ TV şi SPORT.RO.

Faţă de aceste aspecte, membrii Consiliului au propus sancţionarea cu somaţie publică a distribuitorului de servicii.

În cazul în care distribuitorul nu va respecta dispoziţiile prezentei decizii, Consiliul va aplica sancţiunea prevăzută la art. 90 alin. (2) din Legea audiovizualului, respectiv amenda, al cărei cuantum minim este de 10.000 lei.

Supusă la vot, propunerea a fost adoptată cu respectarea condiţiilor de legalitate prevăzute de art. 15 din Legea audiovizualului nr.504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

În temeiul dispoziţiilor art. 90 alin. (1) lit. j) şi alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare,

Consiliul Naţional al Audiovizualului adoptă următoarea

DECIZIE :

Art. 1. Distribuitorul de servicii S.C. N.C.S. TELNET CATV S.R.L., având avizul de retransmisie nr. A7296/16.11.2010, Anexa din 24.01.2012, pentru localitatea Moineşti, judeţul Bacău, se sancţionează cu somaţie publică pentru încălcarea prevederilor art. 74 alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 2. În conformitate cu prevederile art. 93 alin. (3) din Legea audiovizualului, prezenta decizie poate fi atacată direct la secţia de contencios administrativ a curţii de apel, fără a fi necesară formularea unei plângeri prealabile, în termen de 15 zile de la comunicare. Art. 3. Potrivit dispoziţiilor Deciziei C.N.A. nr. 36/2008, distribuitorul de servicii S.C. N.C.S. TELNET CATV S.R.L. are obligaţia de a transmite, în reţeaua de comunicaţii electronice din localitatea Moineşti, judeţul Bacău, în mod continuu, timp de 7 zile, pe canalul alocat fiecărui program care a constituit obiect al sancţiunii, următorul text :

„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat distribuitorul de servicii S.C. N.C.S. TELNET CATV S.R.L. cu somaţie publică, întrucât a modificat structura ofertei de programe aprobată pentru localitatea Moineşti, judeţul Bacău, fără acordul Consiliului, fapt ce contravine prevederilor art. 74 din Legea audiovizualului.”