Decizia nr. 398 din 20.05.2008
20.05.2008

privind somarea S.C. Intex Prim S.R.L.
cu sediul în Cîmpulung, Str. G-ral C. Simionescu, bl. 11sc. B, parter, ap. 6
judeţul Argeş
pentru postul de televiziune Muscel TV
Str. Negru Vodă nr. 164 corp B, et. 2 Cîmpulung Muscel, jud. Argeş
Întrunit în şedinţă publică în ziua de 20 mai 2008, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Serviciul Inspecţie cu privire la respectarea de către postul de televiziune Muscel TV a normelor privind desfăşurarea campaniei electorale pentru alegerile locale ce urmează a se desfăşura în data de 1 iunie 2008.
Postul Muscel TV aparţine radiodifuzorului S.C. INTEX PRIM S.R.L. (licenţa audiovizuală nr. TV-C 061/20.11.2003 şi decizia de autorizare nr. 556.0/09.12.2003).
În urma analizării raportului de monitorizare membrii Consiliului au constatat că S.C. INTEX PRIM S.R.L. a încălcat prevederile art. 63 alin. (2), art. 67 alin. (1) şi art. 68 alin. (1) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (2) :
« (2) Radiodifuzorii publici ÅŸi privaÅ£i sunt obligaÅ£i să asigure, în cadrul serviciilor de programe audiovizuale, desfăşurarea unei campanii electorale echitabile, echilibrate ÅŸi corecte pentru toate partidele politice, alianÅ£ele politice, alianÅ£ele electorale, organizaÅ£iile cetăţenilor aparÅ£inând minorităţilor naÅ£ionale, precum ÅŸi pentru toÅ£i candidaÅ£ii. »
Prevederile art. 67 alin. (1) dispun că radiodifuzorii publici şi privaţi au obligaţia de a asigura, prin măsuri tehnice şi redacţionale, reflectarea campaniei electorale în mod echitabil, echilibrat şi imparţial.
Conform art. 68 alin. (1), emisiunile şi dezbaterile electorale trebuie să asigure tuturor candidaţilor condiţii egale în ceea ce priveşte libertatea de exprimare, pluralismul opiniilor şi echidistanţa.
În fapt, în perioada 02–16.05.2008, prezenţa candidaţilor şi reprezentanţilor formaţiunilor politice în emisiunile electorale ale postului Muscel TV a fost următoarea :
Apartenenţa politică | Număr apariţii în perioada 05-09 mai 2008 | Număr apariţii în perioada 05-09 mai 2008 |
Independent | 16 | 4 |
Pr PRO EUROPA | 1 | 0 |
PSD | 3 | 14 |
PNL | 5 | 9 |
PD-L | 42 | 39 |
PRM | 0 | 3 |
PPPS | 0 | 2 |
De asemenea, în perioada 02-16 mai 2008, emisiunile de ştiri difuzate de postul Muscel TV au cuprins informaţii cu privire la PNL- 3 ştiri, PDL- 2 ştiri, PSD-2 ştiri, fără să mai fie prezentate informaţii privind candidaţii altor partide sau activităţile de campanie ale acestora.
Membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul nu a asigurat, prin măsuri tehnice şi redacţionale, reflectarea campaniei electorale în mod echitabil, echilibrat şi imparţial, obligaţie care îi revenea potrivit prevederilor art. 67 din Legea nr. 67/2004.
Astfel cum rezultă din situaţia prezentată de Serviciul Inspecţie, în perioada 02 - 16 mai 2008, prezenţa reprezentanţilor partidelor politice aflate în competiţie electorală nu a fost echilibrată, fapt de natură să afecteze corectitudinea desfăşurării campaniei electorale, condiţie instituită de prevederile art. 63 din Legea nr. 67/2004.
Membrii Consiliului au constatat existenţa unui dezechilibru vădit în privinţa participărilor în emisiunile electorale.
În acest fel, radiodifuzorul a încălcat şi prevederile art. 68 din Legea nr. 67/2004, întrucât candidaţilor nu li s-au asigurat condiţii egale în ceea ce priveşte libertatea de exprimare pe perioada campaniei electorale.
În temeiul dispoziţiilor art. 75 din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 91 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea condiţiilor de legalitate prevăzute de dispoziţiile art. 15 al aceleiaşi legi, Consiliul Naţional al Audiovizualului decide adresarea unei somaţii publice radiodifuzorului S.C. Intex Prim S.R.L pentru postul de televiziune Muscel TV şi dispune intrarea de îndată în legalitate.
Potrivit Deciziei CNA nr. 52/2003 S.C. Intex Prim S.R.L are obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 18.00-22.00, din care o dată în principala emisiune de ştiri, următorul text :
Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul de televiziune Muscel TV cu somaţie publică, întrucât în emisiunile informative şi electorale, difuzate în perioada 2 - 16 mai 2008, nu a asigurat condiţii echitabile, echilibrate şi corecte pentru toate partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi pentru toţi candidaţii, fapt ce contravine prevederilor art. 63 din Legea pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale.
De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 67 din actul normativ invocat, postul de televiziune Muscel TV este obligat să asigure, prin măsuri tehnice şi redacţionale, reflectarea campaniei electorale în mod echitabil, echilibrat şi imparţial.
Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.