Decizia nr. 618 din 22.07.2008

22.07.2008


envoyer l'article par mail title=

privind amendarea cu 5.000 lei
a S.C. OMNIELECTRONICA ŞERBAN S.R.L.,
cu sediul în TÂRGU JIU, str. 9 Mai bl. 14, sc. 4, ap. 3,
jud. Gorj CUI 2574298

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 22 iulie 2008, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Serviciul Inspecţie, cu privire la reţeaua de cablu din localităţile Băcia, Batiz, Petreni şi Tâmpa, jud. Hunedoara, aparţinând S.C. OMNIELECTRONICA ŞERBAN S.R.L.

Distribuitorul de servicii S.C. OMNIELECTRONICA ŞERBAN S.R.L. deţine avizul de retransmisie nr. A5732/21.09.2006 pentru localităţile Băcia, Batiz, Petreni şi Tâmpa, jud. Hunedoara

Analizând raportul prezentat de Serviciul Inspecţie, membrii Consiliului au constatat că S.C. OMNIELECTRONICA ŞERBAN S.R.L. a încălcat prevederile art. 74 alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pe cele ale art. 6 alin. (1) din Decizia nr. 12/2003, modificată prin Decizia nr. 262/2003 privind eliberarea avizului de retransmisie, întrucât a retransmis servicii de programe fără a fi înscrise în oferta de servicii de programe şi fără a notifica în prealabil la CNA, modificarea structurii acesteia, iar alte programe, deşi înscrise în structura ofertei de servicii aprobată de CNA pentru localitatea menţionată, nu erau retransmise.

Potrivit dispoziţiilor art. 74 alin. (3) din Legea audiovizualului, “Distribuitorii de servicii au obligaţia de a notifica în prealabil Consiliului orice modificare în structura ofertei de servicii de programe retransmise.”

Conform dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Decizia CNA nr. 12/2003, astfel cum a fost modificată, S.C. OMNIELECTRONICA ŞERBAN S.R.L. avea obligaţia legală să aducă la cunoştinţa CNA modificările intervenite în structura ofertei de servicii de programe retransmise, cu cel puţin 15 zile înainte de efectuarea acestora.

Cu ocazia controlului efectuat în ziua de 26 iunie 2008, în localităţile Băcia, Batiz, Petreni şi Tâmpa, jud. Hunedoara, inspectorul teritorial al CNA a constatat că programele : ALPHA TV, TV FLUX, TV ROMANIA DE MÂINE şi CNN, deşi înscrise în oferta de servicii de programe, nu erau retransmise în reţeaua de cablu a distribuitorului S.C. OMNIELECTRONICA ŞERBAN S.R.L., iar programele : ANIMAL PLANET, SPERANŢA TV, ACASĂ TV, KANAL D, ETNO TV, REALITATEA TV, MUSIC MAX, MINIMAX, SPORT.RO, DISCOVERY CHANNEL, ANTENA 2, ROMANTICA, UTV, PARTY TV, PROCINEMA (platforma digitală), TELESPORT, EUROSPORT, B1 TV, AXN, CANAL1, HALLMARK, GOOD LIFE, KISS TV, TRINITAS TV şi VIDEOTEXT. se retransmiteau în plus.

De asemenea, din raportul întocmit de inspectorul teritorial al C.N.A., a reieşit faptul că S.C. OMNIELECTRONICA ŞERBAN S.R.L. a încălcat şi prevederile art. 50 coroborate cu cele ale art. 58 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât, în reţeaua de cablu din localitatea menţionată mai sus, a difuzat programul propriu local VIDEOTEXT, fără a deţine licenţă audiovizuală şi decizie de autorizare.

Conform dispoziţiilor legale invocate, difuzarea unui serviciu de programe de către un radiodifuzor aflat în jurisdicţia României se poate face numai în baza licenţei audiovizuale, iar difuzarea poate începe după obţinerea deciziei de autorizare audiovizuală.

Având în vedere aceste aspecte, membrii Consiliului au propus amendarea distribuitorului de servicii S.C. OMNIELECTRONICA ŞERBAN S.R.L. cu suma de 5.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 74 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 6 alin. (1) din Decizia nr. 12/2003, modificată prin Decizia nr. 262/2003, precum şi ale art. 50 coroborate cu ale art. 58 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Supusă la vot, propunerea de amendare a fost adoptată cu respectarea condiţiilor de legalitate prevăzute de art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

În temeiul prevederilor art. 90 alin. (1) lit. f) şi alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare,

Consiliul Naţional al Audiovizualului adoptă următoarea

DECIZIE :

Articol unic : Distribuitorul de servicii S.C. OMNIELECTRONICA ŞERBAN S.R.L. având avizul de retransmisie nr. A5732/21.09.2006 pentru localităţile Băcia, Batiz, Petreni şi Tâmpa, jud. Hunedoara, se sancţionează cu amendă în cuantum de 5.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 74 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 6 alin. (1) din Decizia nr. 12/2003, modificată prin Decizia nr. 262/2003, precum şi ale art. 50 coroborate cu ale art. 58 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.


Către,

S.C. OMNIELECTRONICA ŞERBAN S.R.L.,
TÂRGU JIU, str. 9 Mai bl. 14, sc. 4, ap. 3,
jud. Gorj CUI 2574298

Vă transmitem, alăturat, Decizia CNA nr. 618/22.07.2008 privind amendarea cu 5.000 lei a S.C. OMNIELECTRONICA ŞERBAN S.R.L. şi vă atenţionăm că, potrivit dispoziţiilor Deciziei C.N.A. nr. 36/2008, aveţi obligaţia de a transmite, în reţeaua de cablu din localităţile Băcia, Batiz, Petreni şi Tâmpa, jud. Hunedoara, în mod continuu, timp de 7 zile, pe canalul alocat fiecărui program care a constituit obiect al sancţiunii, următorul text :

„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat distribuitorul de servicii S.C. OMNIELECTRONICA ŞERBAN S.R.L. cu amendă în cuantum de 5.000 lei, întrucât în reţeaua de cablu din localităţile Băcia, Batiz, Petreni şi Tâmpa, jud. Hunedoara, a retransmis programe fără a fi înscrise în oferta de servicii şi fără a notifica în prealabil la CNA, modificarea structurii acesteia, iar alte programe, deşi înscrise în oferta aprobată de Consiliu, nu erau retransmise, fapte ce contravin prevederilor art. 74 din Legea audiovizualului.

De asemenea, S.C. OMNIELECTRONICA ŞERBAN S.R.L. a fost sancţionat, întrucât a difuzat programul propriu local VIDEOTEXT, fără a deţine licenţă audiovizuală şi decizie de autorizare, fapt ce contravine prevederilor art. 50 coroborate cu ale art. 58 din Legea audiovizualului nr. 504/2002.‘’