Decizia nr. 63 din 31.01.2012
02.02.2012

Către
S.C. SEIN MEDIA S.R.L.
PAŞCANI, str. Tămăduieni nr. 34B, jud. Iaşi CUI 29020480
pentru postul ELECTRON M BIT PAŞCANI, str. Moldovei nr. 2, jud. Iaşi
privind revocarea Deciziei nr. 19/10.01.2012
Întrunit în şedinţă publică în ziua de 31 ianuarie 2012, Consiliul Naţional al Audiovizualului a luat în discuţie contestaţia formulată de radiodifuzorul S.C. SEIN MEDIA S.R.L., înregistrată la CNA sub nr. 1008/23.01.2012, prin care se solicita Consiliului anularea Deciziei C.N.A. nr. 19/10.01.2012, privind amendarea cu suma de 10.000 lei pentru încălcarea dispoziţiilor articolelor 35 alin. (1) şi 39 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale articolelor 29 alin. (1) şi 107 alin. (2) lit. b) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările ulterioare.
Analizând considerentele formulate în susţinerea contestaţiei, prin raportare la situaţia de fapt şi de drept existente în documentele juridice ale societăţii sancţionate, membrii Consiliului au consatatat temeinicia contestaţiei. În consecinţă, în temeiul prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu respectarea dispoziţiilor art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul Naţional al Audiovizualului emite următoarea
DECIZIE :
Articol unic : Se revocă integral Decizia nr. 19 din 10.01.2012 privind amendarea cu 10.000 lei a S.C. SEIN MEDIA S.R.L.