Decizia nr. 92 din 16.02.2012
20.02.2012

privind somarea S.C. MEDIA RADIO GALAXIA S.R.L.,
cu sediul în Seini, Str. Piaţa Unirii nr. 18, ap. 6, jud. Maramureş
pentru postul GALAXIA TV
Satu Mare, Bd. Transilvania nr. 3, jud. Satu Mare
pentru postul MULATOS TV
Seini, str. Piaţa Unirii nr. 15, jud. Maramureş
Întrunit în şedinţă publică în ziua de 16 februarie 2012, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Compartimentul Relaţii Europene cu privire la modul în care a fost respectată obligaţia de a prezenta semestrial Consiliului un raport privind procentul rezervat operelor europene de către posturile GALAXIA TV din Satu Mare şi MULATOS TV din Seini.
Postul GALAXIA TV din Satu Mare aparţine radiodifuzorului S.C. MEDIA RADIO GALAXIA S.R.L. (licenţa audiovizuală nr. S-TV 144.2/28.02.2006, decizia de autorizare nr. 1064.0/14.03.2006 şi de reautorizare
nr. 1064.1-1/23.07.2009 eliberată la data de 04.03.2010).
Postul MULATOS TV din Seini aparţine radiodifuzorului S.C. MEDIA RADIO GALAXIA S.R.L. (licenţa audiovizuală nr. S-TV 200.2/18.12.2007, decizia de autorizare nr. 1414.0/11.03.2008 şi de reautorizare
nr. 1414.1-1/23.07.2009 eliberată la data de 04.03.2010).
În urma analizării raportului, Consiliul a constatat că radiodifuzorul S.C. MEDIA RADIO GALAXIA S.R.L. a încălcat dispoziţiile art. 88 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit prevederilor invocate, radiodifuzorii aflaţi în jurisdicţia României prezintă semestrial Consiliului un raport, conform modelului prezentat în anexa nr. 2 la Codul audiovizualului, privind procentul rezervat operelor europene.
În fapt, prin adresa nr. 15275/08.11.2011, Consiliul a solicitat radiodifuzorului S.C. MEDIA RADIO GALAXIA S.R.L. să transmită până la data de 22 noiembrie 2011 situaţia statistică privind procentul de opere audiovizuale europene (inclusiv româneşti) difuzate în perioada 01.01.2009 – 31.12.2010 de către posturile GALAXIA TV din Satu Mare şi MULATOS TV din Seini.
La data de 21 noiembrie 2011, prin adresa nr. 15886, Consiliul a reiterat solicitarea comunicată radiodifuzorului prin adresa nr. 15275 din 08 noiembrie 2011, în sensul ca până la data de 30 noiembrie 2011 să prezinte raportul privind procentul de opere audiovizuale europene (inclusiv româneşti) difuzate în perioada 01.01.2009 – 31.12.2010. Având în vedere că radiodifuzorul nu a dat curs solicitărilor adresate de CNA, în sensul de a comunica raportul privind procentul de opere audiovizuale europene, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul S.C. MEDIA RADIO GALAXIA S.R.L. a încălcat dispoziţiile art. 88 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.
Faţă de aceste aspecte, membrii Consiliului au propus somarea radiodifuzorului şi au dispus prezentarea raportului în cauză până la data de 02 martie 2012, iar în cazul în care nu vă veţi conforma celor dispuse prin prezenta decizie Consiliul Naţional al Audiovizualului va aplica sancţiunea prevăzută la art. 91 alin. (1) şi (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Supusă la vot, propunerea de somare a fost adoptată cu respectarea condiţiilor de legalitate prevăzute de art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
În temeiul prevederilor art. 91 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul Naţional al Audiovizualului adoptă următoarea
DECIZIE :
Art. 1 : Radiodifuzorul S.C. MEDIA RADIO GALAXIA S.R.L. titularul licenţei audiovizuale nr. S-TV 144.2/28.02.2006, deciziei de autorizare
nr. 1064.0/14.03.2006 şi de reautorizare nr. 1064.1-1/23.07.2009 eliberată la data de 04.03.2010, pentru postul GALAXIA TV din Satu Mare, şi a licenţei audiovizuale nr. S-TV 200.2/18.12.2007, decizia de autorizare
nr. 1414.0/11.03.2008 şi de reautorizare nr. 1414.1-1/23.07.2009 eliberată la data de 04.03.2010, pentru postul MULATOS TV din Seini, se sancţionează cu somaţie publică de intrare în legalitate pentru încălcarea prevederilor 88 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 2. În conformitate cu prevederile art. 93 alin. (3) din Legea audiovizualului, prezenta decizie poate fi atacată direct la secţia de contencios administrativ a curţii de apel, fără a fi necesară formularea unei plângeri prealabile, în termen de 15 zile de la comunicare.
Art. 3. Potrivit dispoziţiilor art. 931 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 333/2009, radiodifuzorul S.C. MEDIA RADIO GALAXIA S.R.L. are obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 18.00 - 22.00, următorul text :
„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat posturile GALAXIA TV din Satu Mare şi MULATOS TV din Seini cu somaţie publică, întrucât nu au prezentat în termenul legal raportul privind procentul de opere audiovizuale europene difuzate în perioada 01.01.2009 - 31.12.2010 Potrivit art. 88 din Codul audiovizualului, radiodifuzorii aflaţi în jurisdicţia României trebuie să prezinte semestrial Consiliului un raport privind procentul rezervat operelor europene.”