Revista Presei CNA, 14 aprilie 2009
14.04.2009

• ACTUALITATE
Televiziunile româneşti, mai sărace în reclame
de Iulia Bunea
Adevărul
În primele trei luni ale anului, volumul de publicitate atras de televiziunile româneşti a fost cu 11% mai mic în comparaţie cu aceeaşi perioadă a lui 2008.Majoritatea posturilor generaliste au înregistrat scăderi ale numărului de reclame. Însă companiile media care au ştiut să fie mai flexibile la preţuri au avut creşteri.
Primele trei luni ale acestui an au mers cu încetinitorul pentru majoritatea televiziunilor româneşti. Criza scăderii bugetelor de publicitate s-a resimţit cel mai mult în rândul televiziunilor care au demonstrat lipsa de flexibilitate în negocierea bugetelor de comunicare. Citeşte tot articolul
Devizul festivalului Cerbul de Aur 2008, discutat in Parlament
de Liliana Levinta
Gardianul
Am incercat in repetate rånduri sa aflam de la organizatorii din Televiziunea Romåna criteriile de selectie a invitatilor straini si modalitatea prin care au fost selectionate agentiile de impresariat cu care s-au purtat negocieri pentru festivalul “Cerbul de Aur“ 2008. Ne-am lovit de un zid de tacere. Deocamdata.
Ni s-a spus ca, intr-un final, vom primi un raspuns. Am aflat in schimb ca ieri a avut loc sedinta a Consiliului de Administatie al TVR, unde s-a aprobat Raportul de activitate al TVR pe anul 2008, in vederea trimiterii acestuia catre comisiile de specialitate din Parlament.
Iar in acest raport, figureaza si cei peste 2.000.000 de euro cheltuiti numai de catre postul public pentru organizarea festivalului. Citeşte tot articolul
TVR, deficit de 12 milioane de euro în 2008
de Izabela Niculescu
Cotidianul
Consiliul de Administraţie al SRTv a aprobat Raportul de activitate al instituţiei pe 2008, care indică o cădere de două locuri în audienţe. Un deficit de 12 milioane de euro, investiţii de 14 milioane de euro şi o cădere de două poziţii până la locul 5 în clasamentul audienţelor.
Acestea sunt concluziile Raportului de activitate TVR pe 2008, aprobat de Consiliul de Administraţie şi care va fi depus miercuri la Parlament. „Marile eforturi financiare ale televiziunii publice în acest mandat au fost axate pe restructurarea tehnologică“, a explicat pentru Cotidianul Anne Jugănaru, membru în CA, în contextul în care UE cere ca televiziunile să treacă la digital până în 2012. Citeşte tot articolul
Stiri cu acelasi subiect :
Băsescu, prima reacţie în saga imobiliară a familiei sale : Mogulii intraţi în trepidaţii SOV şi Voiculescu încearcă să mă şantajeze
de Mădălina DÂRVARU
Gandul
•Băsescu spune că fiica sa şi-a cumpărat apartamentul din complexul lui Popoviciu din bani munciţi •Şeful statului : ”se pare că sunt moguli care au intrat în trepidaţii că se poate întâmpla să fie şi oameni bogaţi reţinuţi”
Preşedintele Traian Băsescu a dat, luni seară, primele lămuriri privind implicarea unor membri ai familiei sale în scandalurile ce au ţinut prima pagină a ziarelor, mai ales în ceea ce o priveşte pe fiica cea mare, Ioana Băsescu, proprietară în complexul omului de afaceri Puiu Popoviciu.
Şeful statului a precizat că porneşte de la principiul că ”nici şeful statului român, nici familia şefului statului nu este mai presus de lege”. Citeşte tot articolul
Băsescu : Mogulii au intrat în trepidaţii
de Cristian Oprea
Cotidianul
Preşedintele Traian Băsescu a acuzat trusturile media că lansează o campanie-propagandă din care să rezulte că în familia sa ar exista ilegalităţi. Şeful statului crede că mogulii au început să simtă răsuflarea justiţiei în ceafă.
Traian Băsescu a dezavuat, luni, faptul că “propaganda care se face şi încercarea de a arăta că în familia prezidenţială sunt ilegalităţi nu arată decât faptul că mulţi dintre cei care au mijloace de a face o presiune publică pe preşedinte, şantaj la preşedinte nu ezită să o facă utilizând trusturile media”.Citeşte tot articolul
ONG-urile ii scriu lui Basescu sa opreasca Codurile
de A.N.P.
Ziua
Coalitia de ONG-uri « Opriti Codurile ! » i-a scris, ieri, presedintelui Traian Basescu, cerandu-i sa intervina in problema adoptarii Codurilor. Totodata, ONG-urile au dat in judecata, ieri, Executivul si Ministerul Justitiei.
« Ne adresam dumneavoastra (...) cu rugamintea de a veghea la respectarea Constitutiei si la buna functionare a autoritatilor publice conform art. 80, alin. 2 din Constitutia Romaniei », se arata in scrisoarea deschisa transmisa presedintelui. Citeşte tot articolul
• DIVERSE
Cinci zile de sărbătoare la aniversarea Pro Cinema
De Ruxandra Grecu
Adevărul
Cu ocazia împlinirii a cinci ani de existenţă, televiziunea oferă publicului zece filme bune, organizate în seri tematice. Sărbătoarea intitulată „Filmul cinsteşte locul“ are loc în perioada 15 – 19 aprilie, ultima zi fiind chiar „data naşterii“ postului TV.
În ultimele luni, data de 19 a însemnat pentru Pro Cinema o zi specială : 19 martie a fost dedicată filmelor cu femei puternice, 19 februarie i-a sărbătorit pe îndrăgostiţi, iar 19 ianuarie a fost ziua filmelor de groază. La împlinirea a jumătate de deceniu, televiziunea specializată în filme şi seriale propune cinci seri tematice, care compun numărătoarea inversă până la aniversare. Citeşte tot articolul