Revista Presei CNA, 18 februarie 2009
18.02.2009

Romtelecom iese la atac : tarifele la internet si televiziune cad cu 45%
de Adrian Seceleanu
ZIARUL FINANCIAR
Romtelecom, unul dintre cei mai mari operatori telecom de pe piata locala, a redus luni cu peste 45% tarifele pentru serviciile de televiziune prin satelit si acces la internet, in cadrul unei campanii agresive prin care operatorul urmareste sa-si dezvolte portofoliul de clienti.
De asemenea, compania a renuntat sa mai perceapa taxe pentru serviciile de instalare si ofera gratuit in custodie si echipamentele necesare utilizarii internetului sau televiziunii. Spre exemplu, Romtelecom ofera gratuit un modem Wi-Fi pentru serviciul Clicknet, care anterior putea fi achizitionat pentru 120 de euro. In mod similar, compania nu mai percepe nici taxa de 35 de euro pentru instalarea televiziunii prin satelit. Citeşte tot articolul
Senatorul Ghişe promite să reia iniţiativa privind ştirile pozitive şi negative
Mediafax
Comisia juridică din Senat a constatat neconstituţionalitatea iniţiativei adoptată de vechiul Parlament care obliga presa audiovizuală să difuzeze un număr egal de teme pozitive şi negative ale ştirilor, dar iniţiatorul, Ioan Ghişe, a promis că va reveni cu o altă propunere, pe aceeaşi temă.
« O să reiau această iniţiativă legislativă în care o să introduc şi criteriile care stabilesc teme pozitive şi cele negative, pentru că miza este mult mai mare decât ne imaginăm. Există studii care demonstrează caracterul nociv al bombardamentului cu ştiri negative. Este o miză mult prea mare, mai ales pentru generaţiile viitoare », a declarat, marţi, în şedinţa comisiei juridice, senatorul Ioan Ghişe. Citeşte tot articolul
Liberalul Ioan Ghise nu renunta la Legea privind raportul dintre stirile pozitive si cele negative, in ciuda deciziei CCR
de Z.O.
ZIUA
Senatorul Ioan Ghise a declarat ca va reformula proiectul de lege privind raportul dintre stirile pozitive si cele negative, initiat in legislatura trecuta de el si Gherorghe Funar, desi Comisia juridica a Senatului a constatat marti neconstitutionalitatea, in concordanta cu decizia Curtii Constitutionale Romane (CCR), relateaza NewsIn.
Ghise a afirmat ca va face demersuri pentru a relua aceasta initiativa, motivand importanta unei astfel de legi. "O sa reiau aceasta initiativa legislativa in care o sa introduc si criteriile care stabilesc teme pozitive si cele negative, pentru ca miza este mult mai mare decat ne imaginam. Citeşte tot articolul
Audienţe talk-show-uri, 16 februarie
JURNALUL NATIONAL
Antena 2, Antena 3, Realitatea TV, B1 TV, OTV Citeşte tot articolul
Mitocania ca rating
De Ioan Grosan
ZIUA
Hai, dom’le, ca le zice bine !« ; »Ei, e el asa, mai slobod de gura, da’ nu e baiat rau, nu vezi cate biserici a facut, cate manastiri a ajutat ?« ; »Pai daca l-au calcat pe coada, de ce sa nu reactioneze ?« ; »Si ziaristii astia, numai nod in papura cauta !« etc. etc. Replici de genul asta, condescendente, »de bun simt« , ale »omului din popor" am auzit cu duiumul, ori de cate ori clanul Becali, cu ilustrii lui reprezentanti, au calcat pe bec. Citeşte tot articolul
Trampele - 18 februarie 2009
ACADEMIA CATAVENCU
★ Dumnezeule, cum e clipul ăla de la teleshopping cu italianul care vinde saltele ! Trebuie să îl ştiţi, pentru că e, practic, o reeditare a celebrului clip cu „diamanti naturali“. Doar că, în locul simpaticei traducătoare, aici avem de-a face cu două hostese care mîngîie obsesiv cînd nişte saltele, cînd nişte perne. Pe scurt, mîngîie cam orice în afară de italian şi de ele însele.
★ La Antena 1 am văzut, în cadrul emisiunii Noaptea erorilor, nişte reluări de astă-vară. Mă rog, ori erau reluări de astă-vară, ori Voiculescu şi-a construit un Bucureşti în mărime naturală plin cu oameni îmbrăcaţi în şorturi şi maiouri. Citeşte tot articolul
Nota ZERO la purtare - La canal
de Rodica Palade
REVISTA 22
Se acorda responsabililor editoriali Realitatea TV si Antena 3, dupa cum urmeaza :
Catalin Popa, director, si Cristian Coman, redactor-sef la Realitatea TV Sorin Oancea, director Antena 3
Cei numiti mai sus au comandat sau au ingaduit ca, vreme de o saptamana, moartea unui om sa devina marfa ieftina, buna de pus pe taraba, pentru nenorocitul lor de rating. Cele doua posturi de stiri (concurente) s-au intrecut in mizerabilitate, cruzime, prost-gust si abjectie in urmarirea pas cu pas a mortii, aducerii in tara si inmormantarii handbalistului Marian Cozma. Citeşte tot articolul
Publicitatea în 2008 : 600 milioane de euro
de Iulia Bunea
ADEVĂRUL
Volumul net de publicitate în România pentru TV, presă, radio, outdoor şi internet a crescut anul trecut cu 16% faţă de 2007. Televiziunile româneşti au atras 350 de milioane de euro, mai bine de jumătate din totalul investiţiilor publicitare. Internetul a avut cea mai mare creştere, 87,5%.
Potrivit companiei de consultanţă MediaHub, încasările totale nete din publicitate ale canalelor tradiţionale au atins 600 de milioane de euro în 2008, cu 16,3% mai mari faţă de anul precedent. Citeşte tot articolul
Cazul Cozma în presă : 280 de articole într-o săptămână. Ziarele de referinţă, mai interesate de caz decât tabloidele !
Blog Petrisor Obae
Uciderea handbalistului Marian Cozma a fost subiectul săptămânii trecute şi pentru presa scrisă. Aproximativ 280 de articole s-au scris despre incident în numai şase zile, în 28 de publicaţii, potrivit unei monitorizări făcute de compania Media Image pentru paginademedia.ro.
Ziarele de referinţă au fost mai interesate de crimă decât tabloidele. Adevărul, care a adunat 26 de articole pe tema Marian Cozma şi Jurnalul Naţional (16 materiale), au depăşit cât au scris Libertatea, Click şi CanCan la un loc ! Cotidianul şi-a ţinut şi el la curent “cititorii de elită” cu evoluţia cazului, prezent pe prima pagină câteva zile. Citeşte tot articolul