Revista Presei CNA, 21 Decembrie 2010

21.12.2010


envoyer l'article par mail title=

• ACTUALITATE

Restricţii pentru justiţia la TV
Alis Lupu
Evenimentul Zilei

CNA impune televiziunilor să ia în calcul, la dezbatere, atât apărarea, cât şi acuzarea. Articolul 42, alineatul 2, din Codul audiovizual, ce a fost modificat de membrii Consiliului Naţional al Audioviualului (CNA), impune radiodifuzorilor să evite ca, prin comentariile asupra unor cazuri aflate pe rol în justiţie, să se aducă atingerea dreptului la un proces echitabil.

« Radiodifuzorii trebuie să evite ca prin comentariile şi luările de poziţie, proprii sau ale invitaţilor, inclusiv ale avocaţilor părţilor, asupra unor cauze aflate pe rol în justiţie sau în curs de cercetare să se aducă atingere dreptului la un proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părţi », se arată în Codul audiovizual, articolul 42, alineatul 2. Citeşte tot articolul


“Povestea poveştilor” de Ion Creangă, în dezbaterea Comisiei de Cultură de la Cameră
Gândul

« Povestea poveştilor » de Ion Creangă le-a pus probleme deputaţilor din Comisia de Cultură, ei neştiind dacă aceasta este sau nu « un act de cultură », în momentul în care au dezbătut iniţiativa legislativă prin care televiziunile generaliste vor fi obligate să difuzeze săptămânal cel puţin 120 de minute de emisiuni culturale sau educative, în timp ce posturile de ştiri trebuie să transmită în fiecare săptămână 30 de minute de astfel de programe. Citeşte tot articolul


Liga lu’ Mitică face audienţă tot mai mică
Iulia Bunea, Petre Barbu
Adevărul

Turul Ligii I la fotbal din această toamnă a suferit o pierdere de 10% a numărului de telespectatori în mediul urban faţă de anul trecut. Pentru că cele mai tari meciuri ale Ligii I s-au mutat de la Antena 1 la Digi Sport, fotbalul intern a pierdut din vizibilitate. Un singur meci a obţinut un milion de telespectatori.

În turul Ligii I la fotbal, Antena 1, Digi Sport şi GSP TV au difuzat 153 de meciuri în direct. Acestea au fost urmărite, la nivel urban, în medie de 224.000 de telespectatori pe minut (2,13% rating). Această audienţă este cu 10% mai mică decât cea înregistrată de meciurile turului din 2009. Citeşte tot articolul


• OPINII

Martirajul limbii române
Andrei Pleşu
Dilema Veche

Cu mai bine de trei ani în urmă am scris textul de mai jos. Ca de obicei, fără nici un efect. Îl reiau, pentru că e din ce în ce mai actual. Şi o fac, ca de obicei, fără iluzii.

Ar trebui să ne fie tuturor ruşine de ceea ce se întîmplă în România de la o vreme. Am reuşit să intrăm în Europa, ieşind din rîndul lumii. Am devenit, ca niciodată parcă, o insulă absurdă, un conglomerat de dejecţii, plutind în derivă. Citeşte tot articolul


• DIVERSE

lie Năstase, amendat de CNCD pentru declaraţiile despre deportarea romilor
Mediafax.ro

Fostul tenisman român Ilie Năstase a fost amendat cu 600 de lei pentru declaraţiile discriminatorii la adresa comunităţii rome, decizia fiind luată de Colegiul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) cu unanimitate de voturi. Citeşte tot articolul


lie Năstase, după amenda pentru discriminare : „Am să plătesc după ce Laszlo Tokes va face puşcărie la Doftana”
de Diana Marcu
Gândul

Fostul tenisman român a fost amendat cu 600 de lei pentru declaraţiile discriminatorii la adresa romilor, decizia fiind luată de Colegiul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD).

« N-am nimic cu ţiganii, ci doar cu infractorii », declară Ilie Năstase pentru gândul, spunând că amendat ar fi trebuit să fie europarlamentarul Laszlo Tokes. Citeşte tot articolul


Gigi Becali, sancţionat pentru discriminare
Iulian Ioncea
Adevărul

Patronul clubului de fotbal Steaua Bucureşti, Gigi Becali, a fost sancţionat cu avertisment de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, pentru faptul că a afrmat că nu transferă un fotbalist homosexual. Citeşte tot articolul