Revista Presei CNA, 28 Martie 2012

28.03.2012


envoyer l'article par mail title=

• ACTUALITATE

CNA aplică CEA MAI DRASTICĂ sancţiune posibilă : OTV mai poate emite până la 28 septembrie 2012
Mediafax.ro

CNA a aplicat, marţi, OTV cea mai drastică sancţiune posibilă -înjumătăţirea licenţei audiovizuale-, pentru că televiziunea difuzează continuu publicitate politică la Partidul Poporului Dan Diaconescu, în afara perioadei de campanie electorală, astfel postul mai poate emite până pe 28 septembrie. Citeşte tot articolul


Dan Diaconescu a acuzat membrii CNA de partizanat politic şi i-a invitat să adere la partidul său
Mediafax.ro

Dan Diaconescu a fost prezent, marţi, la şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), în contextul în care Consiliul a analizat mai multe emisiuni difuzate de OTV în noiembrie, decembrie 2011 şi ianuarie 2012, pentru a vedea dacă televiziunea continuă să difuzeze publicitate politică la Partidul Poporului Dan Diaconescu (PPDD), în afara campaniei electorale, fapt interzis de legislaţia audiovizualului.

« Eu nu sunt membru al PPDD. Nu am nicio funcţie în PPDD (...) Conform raportului dumneavoastră, în emisiuni au fost prezenţi şi alţi reprezentanţi ai altor partide », a spus Dan Diaconescu, precizând că el doar dă numele acestui partid. Citeşte tot articolul


OTV a primit cea mai drastica pedeapsa de la CNA : mai poate emite pina la 28 septembrie 2012, din cauza publicitatii politice
Costin Ionescu
HotNews.ro

UPDATE 14.10 : La OTV au inceput discutiile despre decizia CNA. « Abuzurile continua ! Ni s-a luat dreptul de a ne exprima », scrie mare pe ecran, in timp ce trei doamne dezbat problema.

CNA a decis, marti, sa injumatateasca perioada de licenta pentru postul OTV, din cauza publicitatii politice difuzate de acest post. Perioada actuala de licenta a OTV ar fi trebuit sa expire la 1 aprilie 2013, ceea ce inseamna ca, dupa decizia de azi, OTV mai poate functiona cu actuala licenta pana la 28 septembrie 2012.

Dan Diaconescu a participat la sedinta CNA si a afirmat ca nu este membru PP-DD, ca nu face emisiuni electorale, ci este un jurnalist care se intalneste cu telespectatorii si care « incearca sa va salveze si dumneavoastra (membrilor CNA - n.r.) viata, sa va imbunatateasca nivelul de trai. » Citeşte tot articolul


Dan Diaconescu către Narcisa Iorga : Mi-am făcut pomană cu dumneavoastră, eu v-am angajat la Jurnalul Național
Carmen Maria Andronache
Paginademedia.ro

ACTUALIZARE : CNA a votat înjumătăţirea perioadei de valabilitate a licenţei OTV. Această sancţiune îl lasă pe Dan Diaconescu cu postul fără licenţă chiar înainte de perioada electorală. Sancţiunea a fost dată pentru publicitate politică. În urma sancţiunii de astăzi, licenţa OTV va expira pe 1 octombrie 2012.

Spectacol la CNA. Dan Diaconescu, directorul OTV, s-a prezentat astăzi în fața membrilor CNA pentru a discuta repetatele derapaje ale “televiziunii poporului”. A atacat direct membrii forului, ba chiar i-a invitat să semneze adeziuni la Partidul Poporului ! Citeşte tot articolul


UPDATE : Ce urmăreşte Diaconescu prin circul cu CNA. Sistarea licenţei pică la ţanc în campania electorală
Anca Simionescu
Evenimentul zilei

CNA a redus licența postului condus de Dan Diaconescu la jumătate în urma unui raport de monitorizare care privea încălcarea normelor privind publicitatea politică și a pluralismul politic.

Specialiștii spun însă că patronul OTV ar putea transforma televiziunile într-o „scenă personală”. Citeşte tot articolul


CNA taie jumătate din licența OTV
Cristian Predoi
Adevărul

CNA a redus licența postului condus de Dan Diaconescu la jumătate. OTV va mai putea emite timp de șase luni.

Propunerea a fost făcută de Valentin Jucan, membru CNA, și a fost votată cu șapte voturi, suficient ca să poată fi aplicată. OTV a rămas fără o jumătate din perioada de un an, în care mai avea licență de emisie. Citeşte tot articolul


Alte articole cu acelaşi subiect :

România liberă - UPDATE. CNA aplică cea mai drastică sancţiune posibilă : OTV mai poate emite până la 1 octombrie 2012

Adevărul - Diaconescu către Narcisa Iorga : „Mi-am făcut pomana cu dumneavoastră, altfel nu vă mai angaja nimeni“

Gândul - CNA aplică cea mai dură sancţiune posibilă : OTV mai poate emite doar până la 28 septembrie 2012. Dan Diaconescu se pregăteşte « să iasă la luptă »

Cotidianul.ro - Senzațional - CNA închide OTV. Postul mai poate emite până în septembrie

Dailybusiness.ro - Cea mai drastica sanctiune CNA : OTV mai poate emite doar pana in octombrie

Jurnalul Naţional - CNA închide postul lui Dan Diaconescu : OTV mai poate emite doar până pe 28 septembrie

Mediaddict.ro - Update. Diaconescu a încasat cea mai rea sancţiune a CNA : OTV mai poate emite până la 1 octombrie 2012

Mediaddict.ro - Dan Diaconescu s-a luat la ceartă cu fosta lui subalternă, Narcisa Iorga, la CNA

Dcnews.ro - Scandal la ședința CNA ! OTV va fi ÎNCHIS. Diaconescu către Narcisa Iorga : Mi-am făcut pomană cu dvs, eu v-am angajat la Jurnalul Național

Realitatea.net - Lovitură grea : OTV rămâne fără licenţă în campanie. Dan Diaconescu : « Nu sunt membru PP-DD »

Realitatea.net - Dan Diaconescu a invitat membrii CNA să semneze adeziuni la Partidul Poporului

Infolegal.ro - CNA a sanctionat drastic postul de televiziune OTV pentru difuzarea de publicitate politica

Click.ro - Cea mai dură decizie a CNA : Postul OTV va fi închis în luna septembrie


Studioul OTV : Diaconescu anunta ca-si traieste « postumitatea ». De la comitetul de dezbatere" la mesajele lui Badea si Cristoiu
de M.B.
HotNews.ro

Dan Diaconescu a invitat marti seara in platoul OTV un « comitet de dezbatere » pentru a analiza hotararea CNA de injumatatire a perioadei de licenta pentru postul sau.

Invitatii au comentat pe larg decizia, catalogata drept una politica, vorbind de multe ori haotic si protestand impotriva puterii si a opozitiei. Citeşte tot articolul


Decizia CNA privind OTV, fără rezultat. Diaconescu poate trece pe DDTV
Crişan Andreescu
Dcnews.ro

Măsura CNA de marți de reducere la jumătate a licenței de transmisie a postului OTV nu îl va afecta în mare măsură pe Dan Diaconescu.

Acesta mai are la dispoziție postul DDTV pe care poate să-l folosească în același scop ca OTV. Citeşte tot articolul


CNA a injumatatit termenul de valabilitate a licentei audiovizuale a OTV
Euroavocatura.ro

Intruniti in sedinta publica in data de 27.03.2012, membrii Consiliului National al Audiovizualului au decis sanctionarea postului de televiziune OTV cu reducerea la jumatate a termenului de valabilitate a licentei audiovizuale, respectiv pana la data de 28 septembrie 2012 (licenta ar fi expirat la data de 1 aprilie 2013). Citeşte tot articolul


CNA ar vrea să trimită Mireasă pentru fiul meu după ora 23.00. Consiliul a amendat Antena1 cu 10.000 de lei
Carmen Maria Andronache
Paginademedia.ro

Consiliul Naţional al Audiovizualului vrea să trimită emisiunea Mireasă pentru fiul meu, reality-show-ul difuzat de Antena1, din cauza limbajului şi violenţei dintre participanţi, după ora 23.00. Citeşte tot articolul


CNA a amendat Antena 1 cu 10.000 de lei
Diana State
Adevărul

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, marţi, să amendeze cu 10.000 de lei Antena 1, pentru mai multe ediţii ale emisiunii « Mireasă pentru fiul meu », care au cuprins un limbaj vulgar şi violent, fapt care încalcă legislaţia audiovizualului privind protecţia minorilor. Citeşte tot articolul


Alt articol cu acelaşi subiect :

Dcnews.ro - Antena 1, amendată din nou de CNA, cu 10.000 de lei


Pro TV SA lansează televiziunea Acasă Gold în aprilie
Mediafax.ro

Pro TV SA lansează în aprilie o nouă televiziune de nişă, Acasă Gold, destinată iubitoarelor de telenovele, canal ce îşi propune să ofere « dependentelor » de poveşti de dragoste nemuritoare o lume aparte, în care să îşi regăseasca visele şi aspiraţiile, informează un comunicat. Citeşte tot articolul


CNA a dat licenta pentru Acasa Gold, noul post de telenovele al trustului PRO TV
de C.I.
HotNews.ro

CNA a acordat licenta, marti, companiei Pro TV S.A. pentru un nou post de telenovele, Acasa Gold.

Reprezentantii companiei au spus, in fata Consiliului, ca au observat ca telenovelele sunt iubite de tineri si au aratat ca posturile Acasa si Acasa Gold nu isi vor suprapune programele de top. http://economie.hotnews.ro/stiri-me...


Costi Mocanu : Telenovelele sunt foarte iubite de tineri. Mălaimare : Nu ne rămâne decât să ne sinucidem.
Petrişor Obae
Paginademedia.ro

Vom avea un canal numai de telenovele de la Acasă TV.

CNA a acordat în urmă cu câteva minute licența companiei Pro TV SA pentru postul Acasă Gold. Citeşte tot articolul


Alte articole cu acelaşi subiect :

Evenimentul zilei - Magia marilor iubiri începe în aprilie

Dcnews.ro - Pro TV SA lansează televiziunea Acasă Gold

Mediaddict.ro - CNA a dat, marţi, licenţa pentru o nouă fabrică de telenovele : Acasă Gold


Oferta Dolce, în vizorul CNA. Canale pentru adulţi lângă posturi pentru copii
Carmen Maria Andronache
Paginademedia.ro

Consiliul Naţional al Audiovizualului va lua în discuţie, la iniţiativa Narcisei Iorga, ofertele tuturor cabliștilor, după ce aceasta a observat că Dolce Romtelecom cuprinde mai multe canale destinate adulţilor. Citeşte tot articolul


Silvia Ioniţă se întoarce la pupitrul Ştirilor Kanal D
Carmen Maria Andronache
Paginademedia.ro

Silvia Ioniţă se întoarce la pupitrul ştirilor Kanal D începând cu 2 aprilie, de la ora 12.30. Citeşte tot articolul


• OPINII

Senzațional ! Diaconescu-OTV cât p-aci să fie membru CNA
Brindusa Armanca
Contributors.ro

Zilele trecute CNA a aplicat postului OTV o sancțiune aspră, după mai multe sancțiuni date cu milă, cum ar fi o somaţie publică, o amendă de 5 000 de lei, una de 10 000 de lei, una de 50 000 de lei, două de 100 000 de lei și una dublă mai recentă : i-a întrerupt emisia timp de 3 ore în intervalul 18-21 pentru publicitatea politică deșănțată practicată de candidatul la toate funcțiile importante în stat, Dan Diaconescu, nu de mult văzut cu cătușe trendy pe la ”mititica”, pentru șantaj și înșelăciune. Citeşte tot articolul


Incognito - Telespectatorul retard şi « viitorul preşedinte » al OTV
de Chiruţă şi Răchită
România liberă

Oare cât de retard trebuie să fii să te uiţi la OTV ?

Cât de distrus mental trebuie să ajungi ca să crezi că Partidul Poporului va realiza măcar 1% din ceea ce promite ? Citeşte tot articolul


Băsescu, terminat de Dan Diaconescu
Val Vâlcu
Dcnews.ro

S-a spus despre Dan Diaconescu că este invenția lui Traian Băsescu.

Că a fost aruncat în luptă pentru a lua din voturile USL, astfel încât Opoziția să nu facă 50 la sută plus unu. Citeşte tot articolul


• DIVERSE

Ziarul lui Voiculescu, fără reclamă la Casa Presei
Virgil Burlă
Evenimentul zilei

Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) a dat în judecată societatea Editura Intact.

Regia cere plata unei datorii de 407.184 de lei, reprezentând chirie, prestări servicii, utilităţi şi penalităţi pentru spaţiile ocupate în Casa Presei.

RAAPPS cere judecătorilor să fie scoase şi reclamele luminoase de pe imobil. Citeşte tot articolul