Revista Presei CNA, 28 aprilie 2009

28.04.2009


envoyer l'article par mail title=

• ACTUALITATE

Ce conţine proiectul Digi Sport, canalul tematic al RCS&RDS ?
Paginademedia.ro
Petrişor Obae

Consiliul Naţional al Audiovizualului va analiza mâine cererea pentru licenţă a RCS&RDS pentru postul Digi Sport. Paginademedia.ro oferă în exclusivitate date despre proiectul viitorului post de televiziune.

După cum se arată în proiectul editorial, “grila serviciului de programe Digi Sport se bazează pe meciurile din competiţiile de fotbal din Campionatele României, Spaniei şi Germaniei”.

În adresa către CNA, RCS menţionează că “a achiziţionat, în consorţiu cu Antena 1 SA drepturile de difuzare din cadrul Ligii I din România, precum şi, în mod direct, anumite drepturi din alte campionate”. Citeşte tot articolul

RCS&RDS a cerut licenţă pentru televiziunea Digi Sport
Mediafax
BUCUREŞTI / 16:22, 27.04.2009

Compania RCS&RDS a solicitat Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) o licenţă audiovizuală prin satelit pentru televiziunea sportivă Digi Sport, dar şi pentru programele Digi Sport 2, 3 şi 4, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii CNA.

Digi Sport va difuza fotbal şi emisiuni despre alte sporturi, din competiţiile interne şi internaţionale, potrivit dosarului depus de RCS&RDS la CNA. Compania nu a precizat în dosar care este motivul pentru care vrea să înfiinţeze propria televiziune sportivă. Citeşte tot articolul

Război rece între RCS şi Trustul Intact
Viorel Dobran
COTIDIANUL

Compania de cablu a solicitat de la CNA licenţă pentru o televiziune sportivă, care să transmită campionatele României, Spaniei şi Germaniei.

Un an a durat “uniunea consensuală” dintre Trustul Intact şi consorţiul RCS&RDS, divorţul fiind iminent după ce firma de cablu a cerut CNA să elibereze o licenţă pentru televiziunea sportivă Digi Sport. Liantul care a legat cele două companii, drepturile tv asupra Ligii 1 la fotbal, este şi motivul războiului mocnit dintre cele două structuri, care şi-au pasat plata celor 34 de milioane de euro aferente noului sezon. Citeşte tot articolul

Alte articole cu acelaşi subiect

ZIUA - Felix ramane fara Liga I

ADEVARUL - RCS&RDS îşi face televiziune de sport

HotNews.ro - RCS-RDS cere licenta pentru Digi Sport

Au chiulit ca sa nu discute rapoartele SRR si SRTv
C.D.
GARDIANUL

Schimbarea sefilor Radioului si Televiziunii Publice este tergiversata. Desi in sedinta de ieri birourile permanente ale Camerei Deputatilor si Senatului urmau sa ia in dezbatere rapoartele de activitate pe 2008 ale SRR si SRTv, acest lucru nu a fost posibil, deoarece s-a constatat ca exista lipsa de cvorum. Potrivit secretarului Biroului Permanent al Camerei Deputatilor, Sever Voinescu, conducerea Parlamentului nu a putut sa discute decat 11 din cele 17 puncte aflate pe ordinea de zi, constatandu-se ca pe parcursul sedintei cvorumul s-a diminuat. Citeşte tot articolul

Venituri duble din reclame, pentru radioul public
ADEVARUL

Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) a încasat de la regia CLIR Media peste 9,6 milioane de lei în 2008, faţă de cinci milioane de lei, cât a primit în anul 2007.Încasările din reclamă ale Radio România în 2008 reprezintă 3% din veniturile realizate de instituţie, care s-au ridicat la aproape 100 de milioane de euro.

În anul 2008, venitul brut realizat din publicitate de către regia de vânzări care-i administrează spaţiul publicitar, CLIR Media, a fost de 9,6 milioane de lei (2,6 milioane de euro, calculat la cursul mediu leu-euro din 2008), potrivit Raportului de activitate al instituţiei. Citeşte tot articolul

• OPINII

Discutia de luni, emisiune HotNews.ro-RFI
Despre degradarea discursului jurnalistic - C.T. Popescu : In Romania toti fac ce pot sa castige bani ; Tolontan - Degradarea este aproape generalizata, mai ales printre vedetele TV

de Redactia HotNews.ro
Luni, 27 aprilie 2009, 17:00

Publicistul Mircea Mihaies si jurnalistii Cristian Tudor Popescu, Catalin Tolontan si Luca Niculescu au fost invitatii lui Dan Tapalaga la emisiunea "Discutia de luni, pentru a discuta despre degradarea discursului jurnalistic. Premisele dezbaterii au fost atitudinea presei privind arestarea si eliberarea lui Gigi Becali, de la conflictul dintre ziarele Jurnalul National si Adevarul, in care ambele publicatii si-au atacat concurenta folosind un limbaj de mahala si de la modul in care s-a relatat despre cutremurul de saptamana trecuta.

Emisiunea « Discutia de luni » este difuzata in fiecare luni, dupa ora 19.00, pe frecventele RFI Romania si pe HotNews.ro. Citeşte tot articolul

• INTERVIURI

CNA ar putea sanctiona posturile TV care au tratat cutremurul « in mod panicard »
de RFI Romania
Hotnews.ro
Luni, 27 aprilie 2009, 10:48

Vicepresedintele CNA, Ioan Onisei, a declarat la RFI ca e probabil ca institutia sa dea sanctiuni posturilor care au tratat in mod panicard seismul de sambata seara. « Din pacate, nu este prima oara cand foarte multe dintre posturile de televiziune si indeosebi cele de stiri abordeaza intr-un mod catastrofic, as spune, evenimente de genul celui care s-a petrecut sambata », a declarat Onisei.

Rep : Ce spune legea aici, ce puteti face dvs. ?

I.O. : Noi putem sa dam si sanctiuni, putem sa formulam si recomandari, am mai facut-o si cu alte prilejuri, probabil ca o vom face si de data aceasta, pentru ca mai ales in situatii de genul acestora, jurnalistul trebuie sa fie cat mai echilibrat si sa incerce sa reflecteze si opiniile autoritatilor competente in domeniu. Citeşte tot articolul

• DIVERSE

180 de ani de presă în limba română, sărbătoriţi la Radio
Mihaela Dima
ADEVĂRUL

Radioul public şi Uniunea Ziariştilor Profesionişti au sărbătorit ieri, la sediul Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR),180 de ani de presă în limba română.

La eveniment au participat Maria Ţoghină, preşedintele-director general al Radio România, şi Bogdan Gamaleţ, consilier de imagine al preşedintelui Camerei Deputaţilor. Potrivit Mediafax, Maria Ţoghină, preşedintele-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR) şi membră a Consiliului Naţional al Uniunii Ziariştilor Profesionişti (UZP), a spus că, în cei 80 de ani de existenţă, Radioul public a încercat să-şi „onoreze“ misiunea formatoare pentru pregătirea jurnaliştilor. Citeşte tot articolul

În 2008, românii au plătit 48,7 milioane de euro taxă radio
Cătălin Cucoş
ADEVARUL

Societatea Română de Radiodifuziune (SRR), a obţinut în 2008 194 de milioane de lei (48,7 milioane de euro) din taxa radio, potrivit Raportului de activitate depus la Parlamentul României.

În 2008, radioul public a înregistrat aproape 4,94 de milioane de plătitori de taxă radio persoane fizice (costul abonamentului este de 2,5 lei/lună) şi se laudă că în urma programului de „identificare şi impunere la plata taxei radio a persoanelor juridice care nu achitau această taxă” a realizat venituri suplimentare care depăşesc 18 milioane de lei. Citeşte tot articolul

Conferintele Olimpiadelor Comunicarii
Cum sa faci campanii sociale cu bani putini

de C. Moga
HotNews.ro
Luni, 27 aprilie 2009, 20:48

Societatile ce desfasoara campanii sociale se pot descurca si cu bani putini daca stiu sa transforme canalele de comunicare, celebritatile si publicul la care apeleaza in sustinatori activi ai campaniilor respective. Iar companiile implicate in campanii de tip CSR (responsabilitate sociala corporatista) nu au voie sa lase garda jos si trebuie sa continue aceste campanii, indiferent de criza economica, au afirmat, luni, specialisti in domeniu invitati la conferintele Olimpiadelor Comunicarii. Citeşte tot articolul

Mediafax, Business Magazin şi Ziarul Financiar, premiate la Gala Business Superbrands
Mediafax
BUCUREŞTI / 00:07, 28.04.2009

Agenţia de presă Mediafax, Ziarul Financiar şi Business Magazin au fost premiate, luni seară, la Gala Business Superbrands 2008 - 2009, într-o ceremonie care a adus recunoaştere celor mai valoroase branduri româneşti.

Companiile premiate au fost : Germanos Telecom România, Ziarul Financiar, Arctic, Zentiva, Băneasa Shopping City, Sensiblu, BCR, Rompetrol, Braiconf, Raiffeisen Bank, BRD Groupe Societe Generale, Procter&Gamble Marketing România, British American Tobacco, Orange România, Business Magazin , Nielsen Compay, Coca Cola HBC România, Napolact, DHL International România, Microsoft România, Domo, Medicover, Mediafax, ING România şi JW Mariott Bucharest. Citeşte tot articolul