Toleranță și extremism
O dezbatere a problemelor comunității rromilor
16.04.2008

În data de 8 aprilie 2008, Consiliul Naţional al Audiovizualului a dezbătut cazul emisiunii “Între bine şi rău”, program difuzat de postul public de televiziune care a avut ca subiect problemele comunităţii rromilor.
În timp ce dezbaterea din studio, moderată de Liviu Mihaiu, a abordat echilibrat şi pertinent problemele etniei rrome cu diferiţi reprezentanţi ai rromilor, presei şi ai societăţii civile, pe croll se derulau sms-uri de la telespectatori care proferau injurii la adresa etniei rome sau chiar instigări împotriva acesteia, ca de exemplu : “ar trebui exterminaţi.”, “NUMAI ÎN ROMÂNIA ŢIGANII ŞI UNGURII FAC CE VOR. CRED CĂ ROMÂNII NICI NU MAI SUNT”, “Ţiganii sunt mai rău ca talibanii”, „sunt mai rău ca Hiv-ul”, „O doamne unde-i Antonescu şi Hitler. Dar Horia Sima.”, „Unde-i ANTONESCU şi CODREANU ?”, „Ţiganilor voi ţineţi umbră pământului degeaba, voi trebuiţi omorâţi, arşi pe rug, nu ştiţi nimic în afară de dat în cap şi furat.”, „O minoritate care terorizează majoritatea.”
În cadrul şedinţei C.N.A., producătorul emisiunii respective a explicat transmiterea pe post a acestor mesaje discriminatorii prin faptul că nu ar exista un regulament de selecţie riguros, selectarea făcându-se în mod automat doar pentru mesajele cu caracter „obscen”. Membrii Consiliului au subliniat că este regretabil ca o emisiune care are ca miză combaterea incitării la ură pe considerente de rasă, religie, orientare sexuală sau etnie, să fie compromisă de mesajele din subsolul prejudecăţilor xenofobe. Au existat opţiuni atât pentru sancţionarea postului public prin somaţie sau chiar amendă, cât şi pentru atenţionarea acestuia printr-o scrisoare şi rectificare din partea moderatorului.
În cele din urmă, luând în consideraţie că s-au încălcat prevederile Legii Audiovizualulului şi Codului privind continutul audiovizual care interzic « difuzarea de programe care conţin orice formă de incitare la ură pe considerente de rasă si naţionalitate » precum si « difuzarea în programele audiovizuale a oricăror forme de manifestări antisemite sau xenofobe », membrii Consiliului au decis sancţionarea postului TVR 1 cu somaţie publică.
În acelaşi timp, reprezentantul postului public şi-a exprimat disponibilitatea unei dezavuări publice privind orice mesaj cu conţinut xenofob sau discriminatoriu.
Astfel, chiar în seara zilei de 8 aprilie a.c. postul public şi-a ţinut promisiunea prin intermediul moderatorului emisiunii „Între bine şi rău”, Liviu Mihaiu, care a declarat următoarele : „…Astăzi este Ziua Internaţională a Romilor. După cum probabil vă mai aduceţi aminte, pe 11 martie am discutat despre problemele lor. Şi dumneavoastră v-aţi putut exprima opiniile liber prin intermediul SMS-ului. Din păcate mesajele unor telespectatori la adresa romilor n-au fost tocmai ortodoxe şi trebuie să vă spunem că nu reprezintă şi punctele de vedere ale emisiunii sau ale televiziunii române. Şi ne cerem noi scuze în locul expeditorilor în cauză pentru toţi cei care s-au simţit ofensaţi.”
Direcţia de Comunicare