Comunicat de presă. Ședința publică a CNA din 18.05.2021
18.05.2021

Întrunit în ședința publică din data de 18.05.2021, Consiliul Național al Audiovizualului a hotărât să emită o decizie de intrare în legalitate în privința spotului Asociației Prețuiește Calitatea – „Pâine ambalată”, pentru că a fost difuzat în spațiul audiovizual fără a se ține cont de prevederile art. 93 alin. (1) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual, potrivit căruia „Comunicările comerciale audiovizuale trebuie să respecte, indiferent de formă şi de durată, principiile de protecţie a minorului, de informare corectă a publicului, de respectare a demnităţii umane, de asigurare a unei concurenţe loiale şi să nu utilizeze practici comerciale incorecte, înşelătoare sau agresive, aşa cum ele sunt definite de Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, cu modificările şi completările ulterioare”.
În aceeași ședință, Consiliul a aprobat solicitările societății BRIDGE MEDIA SOLUTIONS S.R.L. din Mogoșoaia/Ilfov de acordare a licențelor audiovizuale pentru difuzarea prin rețele de comunicații electronice pentru MeteoTV.tv și Z-TV.tv din București.
Biroul Informare și Relații Publice