Comunicat de presă. Ședința publică a CNA din ziua votării - 09.06.2024

09.06.2024


envoyer l'article par mail title=

Sancțiuni
- Amenzi de 5.000 de lei - Antena 3 CNN și Realitatea Plus

Membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului s-au reunit duminică, 09.06.2024, în ședință extraordinară, pentru a se asigura că ziua votării se va desfășura în condițiile impuse de legislația audiovizuală în vigoare.

În urma analizării monitorizărilor efectuate în timp real, la nivel central, regional și local, pentru prima parte a zilei alegerilor, Consiliul a constatat că, în general, radiodifuzorii au ținut cont de prevederile legislației privind regulile de desfășurare în audiovizual a campaniei electorale. S-au identificat totuși și câteva exceptii, față de care CNA a decis să aplice câte o amendă de 5.000 de lei posturilor :
- Antena 3 CNN pentru o știre despre un incident petrecut în Slatina, difuzată cu încălcarea prevederilor art. 40 alin. (2) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual, conform cărora „În cazul în care acuzaţiile prevăzute la alin. (1) sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars ; respectarea acestui principiu presupune condiţii nediscriminatorii de exprimare până la finalul aceluiaşi program în cadrul căruia s-au făcut acuzaţiile. În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie precizat acest fapt” ;
- Realitatea Plus pentru nerespectarea dispozițiilor art. 14 lit. a) raportate la cele ale art. 13 lit. b), precum și pentru încălcarea prevederilor art. 14 lit. c) din Decizia CNA nr. 150 din 3 aprilie 2024 privind regulile de desfășurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerile locale din anul 2024. În cadrul emisiunii „Tu decizi”, Claudiu Giurgea a menționat că „trebuie să mergem cu toții să punem ștampila, să-i scoatem pe ăștia care ne-au furat până astăzi, cum zicea cineva mai devreme...” ; de asemenea, în edițiile de la orele 11.58 și 12.59 a fost difuzat un spot electoral.

Totodată, în urma analizării rapoartelor întocmite pentru posturile din teritoriu, CNA a decis să atenționeze în scris Radio Campus din Slobozia, Campus TV din Buzău și Antena 3 Constanța.

Membrii Consiliului le reamintesc radiodifuzorilor că potrivit prevederilor art. 13 și 14 din Decizia CNA nr. 150 din 3 aprilie 2024,

Art. 13 Începând cu 48 de ore înainte de începerea votării şi până la încheierea votării sunt interzise :
a) prezentarea de sondaje de opinie, televoturi sau anchete făcute pe stradă ;
b) difuzarea de spoturi de publicitate electorală ;
c) invitarea sau prezentarea candidaţilor şi/sau a reprezentanţilor competitorilor electorali în emisiunile şi programele posturilor de radio şi de televiziune, inclusiv de televiziune prin cablu, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 76 alin. (4) din Legea nr. 115/2015, cu modificările și completările ulterioare ;
d) comentarii privind desfăşurarea campaniei, precum şi cele privind candidaţii şi competitorii electorali.

Art. 14 În ziua votării sunt interzise :
a) activităţile prevăzute la art. 13 ;
b) prezentarea de sondaje realizate la ieşirea de la urne, înainte de încheierea votării ;
c) comentarii referitoare la competitorii electorali, înainte de încheierea votării ;
d) îndemnuri de a vota sau de a nu vota un candidat ori candidaturile depuse de competitorii electorali.

La ora transmiterii comunicatului, ședința publică a CNA a fost închisă, urmând să fie reluată în cazul în care se vor constata alte încălcări ale legislației privind regulile de desfășurare a campaniei electorale în spațiul audiovizual.

Serviciul Comunicare și Relații Publice