Comunicat de presă. Ședința publică a CNA din 22.05.2025
22.05.2025

Sancțiuni :
• amenzi de 10.000 de lei și 5.000 de lei – Realitatea Plus
• somații publice – Realitatea Plus
• decizii privind ordinul de a acționa împotriva conținutului ilegal
Întrunit în ședința publică din data de 22.05.2025, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele întocmite de Direcția Monitorizare, ca urmare a autosesizării și a sesizărilor primite și a decis să aplice postului Realitatea Plus următoarele sancțiuni :
- amendă de 10.000 de lei pentru nerespectarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) lit. c) din Decizia CNA nr. 86 din 25 februarie 2025 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2025 la difuzarea emisiunilor „Culisele statului paralel” din 23.04.2025 și „Tu decizi” din 04.05.2025 (edițiile din intervalele orare 06.58 – 08.53, 08.59 – 10.53 și 20.30 – 00.54). Printre afirmațiile moderatoarei Anca Alexandrescu : „Eu sunt dispusă să contribui pentru ca administrația americană să afle adevărul despre lovitura de stat din România” ;
- amendă de 5.000 de lei pentru edițiile din 02.05.2025 ale emisiunilor „Tunurile pe politicieni” și „100%”, în cadrul cărora nu s-a ținut cont de prevederile art. 40 alin. (1) și ale art. 64 alin. (1) lit. b) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual. Printre afirmațiile invitaților în emisiunile sus-menționate : „Domnul primar ne-a arătat că pentru el nu contează să salveze vieți. Să ne amintim inclusiv despre scandalul cu Planșeul Unirii, care s-a dorit a fi reparat și nu l-a interesat c-a pus în pericol viețile bucureștenilor” ; „Acuma sigur că, dacă privești în istoricul lor, ei sunt din zona asta securistoidă. Nicușor Dan, din 88, își trăda colegii și-i turna la Securitate”.
- somație publică pentru emisiunile „100%” din 25.04.2025 și „Breaking news” din 01.05.2025, difuzate fără a se ține cont de dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. c) din Decizia CNA nr. 86 din 25 februarie 2025 ; Titluri afișate : „Imagini zdrobitoare : Ponta și Nicușor, întâlnire cu Florian Coldea” ; „Coldea, ordin pentru Ponta și Nicușor după anularea alegerilor” ;
- somație publică pentru nerespectarea prevederilor art. 64 alin. (1) lit. b) din Cod în ediția din 23.04.2025 a emisiunii „Lupta pentru România”. Titluri afișate : „Înregistrarea care arată că Nicușor e dirijat de Matei Păun” ; „Dovada care spulberă campania lui Nicușor : luat ca un cățel”.
În aceeași ședință, ca urmare a analizării rapoartelor întocmite de Direcția Monitorizare și Direcția Control, Consiliul a hotărât să emită decizii privind ordinul de a acționa împotriva conținutului ilegal pentru materiale audiovizuale identificate pe :
TikTok – materiale care încalcă dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului, de pe profilurile :
- Mario - postarea prezintă o așa-zisă știre de ultimă oră (20.05.2025), despre o presupusă anulare de către CCR a primului tur al alegerilor. Pe ecran a fost afișat permanent „ATENȚIE !!!! CCR ANULEAZA ALEGRILE” ;
- BobbyD Cenzurat – material referitor la procesul de votare, cu titlul „Oare este adevărat ?” ;
- Geo Mal – material cu textul inserat : „A VENIT BOOOOMBAAA Nucleara cea mai mare din istoria alegerilor romanesti pe cale sa fie detonata !” ;
- Dan Diaconescu – video cu descrierea „MULȚUMIM DEMERSULUI SUTELOR DE MII DE SPECTATORI AI OTV CARE AU RECLAMAT FRAUDELE ALEGERII DE DUMINICĂ” ;
- Tina - filmare realizată de la înălțime, cu text suprapus „Alegerile din 18 Mai 2025 Anulate” ;
- Marian – succesiune de imagini cu diverse texte afișate, printre care : „I discover that Russia thas not recognize the elections held yesterday in Romania, foreign Ministry spokesperson Maria Zaharova they say they don”t recognize even since the candidacy of Călin Georgescu was rejected” ;
- Ionela - postarea cu titlu redactat parțial, cu următorul conținut : „Ședință crucială la CCR. Judecătorii vor dezbate o contestație care vizează turul II al...” ;
- stefansilvestru39 – video cu titrările „VOTE Bravo ! Urmează din nou. De data asta fiți uniți”. În partea de sus pe fond alb este titrat textul „Alegerile anulate” !! ”Anunțul a fost făcut pe TikTok. CNA a intervenit imediat și vine cu prima reacție” ;
- nikolasmario991 - material video ce prezintă o discuție între o voce off și un AI cu privire la rezultatul turului 2 al alegerilor prezidențiale din România ;
- Cornelia, Corcodel 1, Vali_VLIro, Regele singuratic 2, Deea, Dan Diaconescu, talent5776 @ TALENT57 (4 materiale), florincostache84, ionut4015, alinagta23, mariuca0577, ralucadoroftei2011 – postări în care se fac afirmații/au titrări despre presupuse fraude electorale ;
TikTok – materiale care încălcă dispozițiile art. 40 alin. (1) din Legea audiovizualului :
- Vali_VLIro, Ionelianely74 – materiale cu amenințări la adresa moldovenilor de peste Prut ;
- George 1 – material video cu textul „RĂZBUNARE POLITICĂ ÎN PRIMĂRIE LA O ZI DUPĂ ALEGERI Așa arată abuzul în România ! Un primar refuză o adeverință pentru că n-ai VOTAT cu cine vrea el !”.
Facebook - materiale care încalcă dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului de pe profilurile :
- Adrian Danila – reel în care rulează în buclă un material cu imagini generate de IA, fără a se preciza acest lucru. Se prezintă doi bărbați tineri care se țin de mână, apoi urmează o imagine cu Nicușor Dan și textul „Cu cine ai votat în 2025” (în acest caz s-a reținut și încălcarea prevederilor art. 47 alin. (3) din Codul audiovizualului) ;
- Ion Ion, Adriana Bahmuțeanu, Truth for Life – materiale cu dezinformări despre proiectul EVARS ;
- Valentina Stoica – reel cu următorul conținut : „M. MISCHUSTIN SPINE : S.R.I CONDUCE TOATĂ CORUPȚIA DIN ROMÂNIA. AU PRIMIT JUMATE DIN 180 MILIARDE DE EURO PENTRU A ”VINDE” ȚARA DE TOT, LA PROPRIU !” ;
- George Dărăban - filmare cu Ursula von der Lyen, peste care au fost titrate textele „Valorile „talmudului” Puneți stop și citiți ! Europa este valorile Talmudului ! Asta zice ! Segmente din Talmud La sfârșitul clipului !” ;
- Tutza Anghel - fragment din emisiunea „Să vorbim despre tine”, difuzată de postul de televiziune Nașul TV, în care au fost făcute o serie de afirmații cu caracter denigrator la adresa președintelui Nicușor Dan și a soției acestuia. Pe burtieră a fost afișat titlul : „NICUȘOR DAN SUGE DE LA ȚÂȚA FRANȚEI” ;
- Mihaela Ela – material cu mențiuni precum : „Trebuie să eliminăm 200 de europeni peste 65 de ani și să-i înlocuim cu forță de muncă ieftină tânără din Africa” ;
- Nicole Baloiu – video partajat cu mențiunile permanente : „Se va institui stare de asediu în România ? Vrem libertate ! Vrem pace !” ;
- Viorel Toderica – material în care Radu Moraru face diverse afirmații, printre care „Deci, un pedofil conduce CCR-ul și a dat lovitura de stat” ;
- Carmen Dana - material alcătuit din 2 secvențe video și texte precum : „Europa are valorile Talmudului !” ; „Ce spune Talmudul, despre care Ursula afirma ca reprezintă valorile Europei !” ;
- Costel Novac - Imagini cu autovehicule militare staționate, însoțite de textul : „Cei ce ați votat mucusori și va place curcubeul, bananele și vacanțele exotice pregătiți-vă : In curând veți pleca intr-o vacanța doar dus : mergeți sa va ajutați fratii ucrainieni” ;
- Marian Ghervasa (Îl Separatio) - imagini cu un bărbat care vorbește despre influența pe care Rusia ar avea-o asupra altor state și orașe, însoțite de textul : „Mass media tace, nimeni nu vorbește ce s-a negociat la summit !!”.
Facebook - materiale care încalcă dispozițiile art. 47 alin. (2) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual
- Ella Mihaela – material audiovizual cu titrarea „CU VRĂJEALA HOLOCAUSTULUI NE OCUPĂ ȚARA ȘI FURĂ TOATE RESURSELE ROMÂNIEI” ;
Precizăm totodată că, în ședința publică din data de 19.05.2025, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Direcția Monitorizare ca urmare a autosesizării și a hotărât să emită o decizie privind ordinul de a acționa împotriva conținutului ilegal pentru un material audiovizual identificat pe TikTok, profilul live1977 17 _Silviu care încalcă dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului. Materialul audiovizual are titlul : „Curtea Constituțională a anulat alegerile prezidențiale și a decis că tot procesul va fi reluat de la zero”, iar în clip se afirmă : „Decizie fără precedent la CCR, judecătorii Curții Constituționale au hotărât, în urmă cu aproximativ două ore, să anuleze alegerile prezidențiale. (...)” ; „Procedura de alegere va fi reluată de la zero”. Anunțul din decembrie 2024 este inserat peste imaginile prezentate de o televiziune în seara zilei de 18.05.2025, ora 21.00, la anunțarea rezultatelor exit-poll. TikTok a eliminat acest material după aproximativ 10 minute de la primirea deciziei CNA.
Serviciul Comunicare și Relații Publice
Prevederi ale legislației la care facem referire :
Legea audiovizualului Nr. 504 din 11 iulie 2002
Art. 3 - (2) Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor.
Art. 40 - (1) Serviciile media audiovizuale prestate de furnizorii aflaţi în jurisdicţia României nu trebuie să conţină : a) incitări la violenţă sau la ură împotriva unui grup de persoane ori a unui membru al unui grup, bazate pe considerente precum sex, rasă, culoare, origine etnică sau socială, caracteristici genetice, limbă, religie sau convingeri, opinii politice sau de altă natură, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere, dizabilităţi, vârstă, orientare sexuală sau boală cronică contagioasă ori necontagioasă.
Decizia nr. 220 din 24 februarie 2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual
Art. 40 - (1) În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate trebuie contactate şi invitate să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere. În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere sau nu a putut fi contactată prin încercări repetate, trebuie precizat acest fapt.
Art. 47 (3) Sunt interzise în programele audiovizuale afirmaţii defăimătoare generalizatoare la adresa unui grup/comunităţi definit(e) de gen, vârstă, rasă, etnie, naţionalitate, cetăţenie, credinţe religioase, orientare sexuală, nivel de educaţie, categorie socială, afecţiuni medicale sau caracteristici fizice.
Art. 64 - (1) În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii : (...) b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă.
DECIZIE nr. 86 din 25 februarie 2025 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2025
Art. 6 - (1) Radiodifuzorii sunt obligaţi să asigure, în cadrul emisiunilor prevăzute în prezenta decizie, reflectarea desfăşurării campaniei electorale, cu respectarea următoarelor principii : (...) c) imparţialitate - tratarea tuturor candidaţilor în mod obiectiv şi echidistant.