Decizia nr. 11 din 10.01.2012

17.01.2012


envoyer l'article par mail title=

privind somarea S.C. MEDIA CENTER S.R.L.

S.C. MEDIA CENTER S.R.L. Loc. Gheorgheni, Str. Kossuth Lajos nr. 208/A Jud. Harghita

 pentru postul GYERGYO TV

B-dul Frăţiei nr. 27 B-C

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 10 ianuarie 2012, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Serviciul Inspecţie cu privire la respectarea regimului difuzării publicităţii difuzate în data de 05.10.2011, de postul GYERGYO TV.
 Postul de televiziune GYERGYO TV aparţine radiodifuzorului S.C. MEDIA CENTER S.R.L. (licenţa audiovizuală nr. TV-C 059.2/13.11.2003 şi decizia de autorizare nr. 591.0-1/17.02.2004 pentru localitatea Gheorgheni, judeţul Harghita).

Membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul S.C. MEDIA CENTER S.R.L. a încălcat prevederile art. 29 alin. (1) lit. d) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit dispoziţiilor legale invocate, comunicările comerciale audiovizuale difuzate de furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele condiţii :
 d) să nu includă nicio formă de discriminare pe motiv de rasă, etnie, naţionalitate, religie, credinţă, handicap, vârstă, sex sau orientare sexuală.

În fapt, în data de 05.10.2011, postul de televiziune GYERGYO TV a difuzat, în limba maghiară, un anunţ publicitar, care, în traducere în limba română, a avut următorul conţinut : „De vânzare un cal de 8 ani, alb, lipitan şi 2 căruţe. Nu e de vânzare ţiganilor ! Adresa : ..., Tel : ....”

Analizând conţinutul acestui anunţ publicitar, membrii Consiliului au constatat că difuzarea acestuia s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale menţionate, întrucât propoziţia „Nu e de vânzare ţiganilor", inclusă în anunţ, constituie o formă de discriminare la adresa etniei rrome. Astfel, conform anunţului, opţiunea persoanelor de etnie rromă interesate de achiziţionarea bunului scos la vânzare a fost restricţionată, fapt ce atribuie anunţului publicitar un caracter discriminatoriu, care contravine legislaţiei audiovizuale. Potrivit art. 29 alin. (1) lit. d) din Legea audiovizualului, este interzisă difuzarea comunicărilor comerciale audiovizuale care conţin orice formă de discriminare pe considerente de etnie.

De asemenea, Consiliul a apreciat că explicaţiile reprezentantului postului cu privire la circumstanţele difuzării respectivului anunţ publicitar nu sunt de natură să-l exonereze de răspundere cu privire la eludarea legii. În temeiul prevederilor art. 90 alin. (1) şi (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea prevederilor art. 15 din aceeaşi lege,

Consiliul Naţional al Audiovizualului adoptă următoarea

DECIZIE :

Art. 1. Radiodifuzorul S.C. MEDIA CENTER S.R.L., având licenţa audiovizuală nr. TV-C 059.2/13.11.2003 şi decizia de autorizare nr. 591.0-1/17.02.2004 pentru postul GYERGYO TV din localitatea Gheorgheni, judeţul Harghita, se sancţionează cu somaţie publică de intrare de îndată în legalitate pentru încălcarea prevederilor art. 29 alin. (1) lit. d) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi se dispune intrarea de îndată în legalitate. Art. 2. În conformitate cu prevederile art. 93 alin. (3) din Legea audiovizualului, prezenta decizie poate fi atacată direct la secţia de contencios administrativ a curţii de apel, în termen de 15 zile de la comunicare. Art. 3. Potrivit dispoziţiilor art. 931 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 504/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 333/2009, radiodifuzorul are obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 18.00-22.00, următorul text :

Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul GYERGYO TV cu somaţie publică, întrucât un anunţ publicitar difuzat în ziua de 5 octombrie 2011 a avut un caracter discriminatoriu, fapt interzis de art. 29 din Legea audiovizualului."

Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.