Comunicat de presă
12.03.2009

Întruniţi în şedinţă publică în data de 12 martie 2009, membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului au hotărât aplicarea următoarei sancţiuni :
- SomaÅ£ie publică postului Antena 3 pentru că în emisiunea „Sinteza zilei” din data de 12.02.2009, invitaÅ£ii emisiunii au folosit un limbaj injurios, au instigat la violenţă împotriva altor persoane, fără ca moderatorul emisiunii să intervină. Au fost încălcate în acest fel prevederile art. 42 (4) din Codul de reglementare a conÅ£inutului audiovizuale (“Realizatorii emisiunilor au obligaÅ£ia să nu permită invitaÅ£ilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă împotriva altor persoane.”)
De asemenea, membrii Consiliului au votat transmiterea unei scrisori de atenÅ£ionare postului Diplomatic TV FocÅŸani pentru că în emisiunile „Subiectul zilei” (din 21.01.2009) ÅŸi Sens Direct” (din 11.02.2009), s-au încălcat prevederile art. 71 din Codul de reglementare a conÅ£inutului audiovizual, referitoare la obligaÅ£ia prezentării tuturor punctelor de vedere aflate în opoziÅ£ie.
În cadrul aceleiaşi şedinţe, membrii CNA au dezbătut atât cu responsabilii departamentelor de ştiri ai principalelor posturi de televiziune, cât şi cu reprezentanţii Asociaţiei Jurnaliştilor din România şi ai Agenţiei de Monitorizare a Presei modul în care sunt respectate normele legale referitoare la protecţia demnităţii umane, dreptul persoanei la propria imagine şi intimitate în momente dificile, precum şi obligaţia radiodifuzorilor de a trata cu maximum de responsabilitate şi profesionalism ştirile.
Pornind de la mediatizarea excesivă a asasinării handbalistului Marian Cozma, discuţiile s-au axat pe modul emoţional şi violent în care sunt abordate cazuri de acest gen în emisiunile de ştiri.
Direcţia Comunicare şi Relaţii Europene