COMUNICAT

05.04.2013


envoyer l'article par mail title=

05.04.2013

În campania ,,Violenţa în şcoli iese de pe TV”, 100 de experţi ai CNA s-au întâlnit cu peste 10 000 de elevi în „Săptămâna Altfel”.

În 51 de şcoli şi 32 de licee din Bucureşti şi în 67 de şcoli şi licee din alte 32 de judeţe din ţară, experţii CNA au informat elevii cu privire la drepturile pe care le au în programele de radio şi de televiziune şi referitor la efectele violenţei din programele audiovizuale.

Întrebările adresate au fost diverse şi de multe ori surprinzătoare : De ce lăsaţi să se difuzeze atâtea ştiri false ? De ce desenele animate nu au încadrări pe grupe de vârstă ?De ce nu dă CNA o recomandare referitoare la consumul de media ?, De ce sunt promovate persoane fără talent în emisiunile TV ?, De ce sunt atât de multe ştiri violente în programele TV ?, De ce sunt filmate persoane cu camera ascunsă şi sunt apoi difuzate la ştiri ?, Ce înseamnă PP de pe ecran ?, Cum se face monitorizarea posturilor de televiziune şi de radio ?, Cum sunt puse semnele de avertizare pentru emisiuni ?, De ce în multe emisiuni se folosesc cuvinte vulgare ?

Aceasta este doar prima etapă din sesiunea de activităţi prevăzute în parteneriatul dintre sistemul de educaţie şi audiovizual, în luna mai 2013 urmând să existe o evaluare şi să venim cu o primă soluţie : ,,Fugi de la TV, participă la Crosul CNA”.

Campania se va încheia în data de 1 iunie 2013 cu cadoul oferit copiilor care au beneficiat de aceste cursuri, respectiv un spot antiviolenţă realizat după ideile lor.

Biroul Comunicare şi Relaţii cu Publicul