Comunicat de presă
07.10.2008

Întruniţi în şedinţa publică din data de 7.10.2008, membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului au decis următoarele sancţiuni :
• somaţie publică postului Antena 1 pentru încălcări ale legislaţiei audiovizuale în emisiunea Un show păcătos, difuzată în 25 şi 29 septembrie a.c., începând cu orele 23:39. Radiodifuzorul nu a respectat prevederile Codului de reglementare a conţinutului audiovizual, art. 36, respectiv, alin. 1 şi 2, care menţionează dreptul la respectarea vieţii private şi de familie a persoanelor, şi pe cele ale art. 37, alin. 1, referitoare la interdicţia de a prezenta imagini ale unei persoane fără a avea acordul acesteia.
Pe baza raportului prezentat de Serviciul de Inspecţie şi Control şi după vizionarea casetelor, membrii Consiliului au hotărât :
• somaţie publică posturilor TV NEPTUN (S.C. SOTI CABLE NEPTUN S.R.L./ TV NEPTUN/ Constanţa) şi TV Rădăuţi (S.C. TV RĂDĂUŢI S.R.L./TV RĂDĂUŢI/ RĂDĂUŢI/ SUCEAVA). Radiodifuzorii nu au respectat prevederile Codului de reglementare a conţinutului audiovizual, art. 42, alin. 2, privind principiul audiatur et altera pars ;
• somaţie publică postului AS TV Bistriţa (S.C. ARD SAT SA/ AS TV/ Bistriţa/ Bistriţa Năsăud), pentru că au fost încălcate dispoziţiile art. 35 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, art. 35, referitoare la timpul de difuzare dedicat publicităţii ;
• somaţie publică postului 1 TV Bacău (S.C. Ligone Internaţional SRL/1 TV Bacău/ Bacău/ Bacău), care în emisiunea „În ring cu birocraţia” a nesocotit prevederile din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, art. 42, privind principiul audiatur et altera pars, precum şi pe cele ale art. 71, referitoare la informare corectă ;
• somaţie publică postului TV Bacău (S.C. Deşteptarea S.A./ TV Bacău/ Bacău/ Bacău). Radiodifuzorul nu a respectat prevederile din Legea audiovizualului nr. 504/2002, art. 27, alin. 1, şi pe cele ale art. 112 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, referitoare la difuzarea publicităţii.
În aceeaşi şedinţă publică, membrii Consiliului au acordat licenţă audiovizuală prin reţele de telecomunicaţii pentru S.C. Telnet S.R.L. Beliu/ Arad (videotext).
Serviciul Comunicare, Relaţii Publice şi Documentare