Comunicat de presă

30.03.2010


envoyer l'article par mail title=

Întruniţi în şedinţa publică din data de 30.03.2010, membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului au analizat raportul de monitorizare, întocmit de direcţia de specialitate, pentru zece posturi centrale de televiziune, cu privire la durata publicităţii inserate în intervale de o oră, în perioada 22 – 28.02.2010. Constatând încălcări ale prevederilor art. 35 alin. 1 din Legea Audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare [“(1) Proporţia de spoturi publicitare televizate şi spoturi de teleshopping dintr-un interval de o oră nu poate depăşi 20%, respectiv 12 minute (...)”], Consiliul a hotărât să sancţioneze, pentru depăşirea în mod repetat, a timpului de 12 minute pe oră alocat publicităţii, postul de televiziune OTV, cu amendă în cuantum de 20.000 de lei.

De asemenea, pe baza raportului de monitorizare al Serviciului Inspecţie pentru posturile de televiziune din teritoriu, Consiliul a sancţionat postul CTV Constanţa cu somaţie publică. În emisiunea “Subiectul zilei”, ediţia difuzată, în direct, în data de 03.03.2010 şi în reluare, în data de 04.03.2010, invitaţii, doi actori de comedie, au promovat un joc de noroc difuzat de un post central de televiziune, fiind încălcat astfel art. 27 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 care precizează “Publicitatea televizată şi teleshoppingul trebuie să fie uşor de identificat şi trebuie să fie separate de conţinutul editorial. Fără a aduce atingere utilizării de noi tehnici publicitare, se asigură o separare prin mijloace optice şi/sau acustice şi/sau spaţiale între publicitatea televizată, teleshopping şi, respectiv, celelalte părţi ale programelor”, precum şi prevederile art. 29 alin. 1 din Legea audiovizualului referitoare la condiţiile pe care trebuie să le respecte comunicările comerciale audiovizuale.

Pe baza raportului Serviciului Inspecţie privind reţelele CATV din teritoriu (întocmit ca urmare a reclamaţiilor), pentru încălcarea prevederilor art. 74 alin. 3 din Legea audiovizualului, cu modificările şi completările ulterioare (“Distribuitorii de servicii pot modifica structura ofertei de servicii de programe retransmise numai cu acordul Consiliului”), CNA a decis să sancţioneze următoarele societăţi :

TELELOVIŞTEA S.R.L., amendă în cuantum de 20.000 de lei (a fost reţinută şi încălcarea art. 82 alin. 1 din Legea audiovizualului) ;

LMD SATELIT S.R.L., amendă în cuantum de 10.000 de lei ;

NIV TV S.R.L., somaţie publică.

În aceeaşi şedinţă publică, Consiliul a aprobat solicitarea de prelungire a licenţei audiovizuale cu 9 ani pentru Radio Unu Bicaz.

Biroul Comunicare şi Relaţii cu Publicul