Decizia nr. 232 din 10.05.2012
10.05.2012

privind somarea S.C. LIGONE INTERNATIONAL S.R.L.,
cu sediul în SUCEAVA, str. Samoil Isopescu nr. 21, bl. M, sc. D, ap. 5,
jud. Suceava
pentru postul 1 TV BACĂU
BACĂU, Bd. Unirii nr. 30, jud. Bacău
Întrunit în şedinţă publică în ziua de 10 mai 2012, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Serviciul Inspecţie, în baza reclamaţiei înregistrate sub nr. 5217/03.04.2012, cu privire la emisiunea informativă ”Ştirile 1 TV”, difuzată în zilele de 06, 07 şi 19.03.2012, de postul 1 TV BACĂU.
Postul de televiziune 1 TV BACĂU aparţine S.C. LIGONE INTERNATIONAL S.R.L. (licenţa audiovizuală nr. TV 382.1/23.05.2006 şi decizia de autorizare nr. 1344.01/23.10.2007 şi de reautorizare nr. 1344.1/08.11.2011).
În urma analizării raportului, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul S.C. LIGONE INTERNATIONAL S.R.L. a încălcat prevederile art. 56 alin. (1) şi art. 57 alin. (1) din Decizia nr. 220/2010 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit dispoziţiilor invocate :
„- art. 56 alin. (1) În termen de două zile de la primirea cererii, radiodifuzorul este obligat să comunice, în scris, solicitantului fie ziua şi ora difuzării dreptului la replică sau a rectificării, fie motivul refuzului.
- art. 57 alin. (1) Dreptul la replică va fi difuzat gratuit, fără comentarii ale radiodifuzorului, în termen de maximum 3 zile de la data aprobării cererii, în aceleaşi condiţii în care drepturile sau interesele legitime ale persoanei au fost lezate : în cadrul aceluiaşi interval orar, al aceleiaşi emisiuni, în limitele aceleiaşi durate şi cu precizarea emisiunii în care s-a produs lezarea”.
În fapt, în zilele de 06 şi 07.03.2012, postul 1 TV Bacău a difuzat în cadrul emisiunii informative „Ştirile 1 TV”, două ştiri sub titlul „Copii înfometaţi de stat şi de mizeria umană la Mărgineni”, respectiv „Ororile DGASPC Bacău : copii înfometaţi prin „respectarea legii” la Mărgineni”. În urma difuzării acestor ştiri, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bacău a solicitat prin adresa nr. 13912/34/IP/16.03.2012, înregistrată la postul 1 TV Bacău sub nr. 89/19.03.2012, acordarea dreptului la replică, apreciind că afirmaţiile făcute în emisiune la adresa sa nu sunt reale şi au fost de natură a-i leza imaginea.
În data de 19.03.2012, în cadrul emisiunii informative „Ştirile 1 TV”, postul de televiziune 1 TV Bacău a difuzat, sub titlul „Hârtiile care au înfometat doi copii”, o ştire care a reprezentat o continuare a informaţiilor transmise în zilele de 06 şi 07.03.2012.
Pe parcursul ştirii, postul a prezentat fragmente din dreptul la replică solicitat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bacău.
Exemplificăm din raportul de monitorizare : „Voce off : Într-o mizerie pe care cu greu îţi găseşti cuvintele să o descrii, în mijlocul unor oameni nepăsători care îţi vorbesc rânjind despre drama unor copii şi lângă un bunic care e amuzat de cum fiica lui a făcut trei copii cu trei bărbaţi diferiţi. Ăsta-i tabloul unde o tânără care a adus pe lume primul copil, o fetiţă, când nici ea nu intrase bine în adolescenţă, şi-a abandonat alţi doi copii : un băieţel de 4 ani şi o fetiţă de nici 3 ani. A plecat într-o duminică, după medicamente şi nu s-a mai întors. Oamenii vorbesc că şi-ar fi găsit un iubit pe la Moineşti şi s-ar fi dus după el, lăsându-şi copiii bolnavi într-un loc în care ar fi putut chiar să-şi găsescă sfârşitul. Un caz în care pe cei mici i-a salvat un apel la 112, în urma căruia au ajuns la spital, şi nu instituţia desemnată de stat să vegheze la soarta lor, o institutie care ştia ce se intamplă. Ştia ce se întâmplă, conform declaraţiilor primarului din Mărgineni, Marcelin Şolot şi ale vecinilor familiei Constantin. La momentul respectiv, „Protecţia Copilului”, întrebată de 1 TV când a fost înştiinţată pentru prima dată de cazul lui Mario şi al Robertei, ce măsuri a luat pentru a-i proteja pe cei doi şi care va fi soarta lor după externare a oferit un răspuns din care reiese că afirmatiile primarului Şolot sunt minciuni, şi că instituţia habar nu avea de drama celor mici, înainte ca aceştia să ajungă la Poliţie.
_ Înscris postat pe ecran :
Sursa : DGASPC
1. DGASPC Bacău a fost sesizată, telefonic, în data de 23.02.2012 de către Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bacău. Copiii fuseseră internaţi de către referentul social din localitate în data de 22.02.2012. Acesta a actionat potrivit obligatiilor stabilite prin lege. În data de 24.02.2012, autorităţile locale din comuna Mărgineni au solicitat DGASPC “sprijin în vederea instituţionalizării celor doi copii minori într-un centru de ocrotire”. În acest interval, DGASPC a contactat, telefonic, atât asistentul social din Spitalul de Pediatrie, cât şi autorităţile locale, acordându-le sprijinul solicitat.
2. Cei doi fraţi au fost preluaţi de catre DGASPC Bacău imediat ce starea de sănătate a permis acest lucru, mai exact în data de 27.02.2012.
3. Cazul celor doi copii va fi prezentat Tribunalului Bacău.
Voce off : Din documentele trimise ca drept la replică de DGASPC Bacău, documente care fac trimitere la două materiale publicate pe www.1tvbacau.ro , reiese însă altceva. Instituţia cunoştea situaţia mionorilor încă din 2009, existând adrese oficiale care să confirme acest lucru. Hârtii care n-au ţinut nici de curăţenie, nici de mâncare, nici de căldură, nici de o vorbă bună micuţilor Mario şi Roberta, ajunşi la spital în februarie 2012, în urma unui apel la 112, plini de păduchi, bolnavi şi înfometaţi. Hârtiile curăţă însă statul de responsabilităţi morale, în numele legii. După ce DGASPC Bacău spune că a fost sesizată telefonic cu privire la caz în 23.02.2012 de către Inspectoratul Judeţean de Poliţie, instituţia scoate din sertar corespondenţa cu Primăria Mărgineni, din iunie 2011, prin care îşi arăta disponibilitatea de a-i ajuta pe cei mici, conform legii, iar Primăria Mărgineni asigura reprezentanţii DGASPC că „pentru minori nu se impune instituirea unei măsuri de protecţie. Minorii nu sunt neglijaţi sau abandonaţi.”
Mario şi Roberta, doi copii de 4 şi doi ani din satul Poiana, Mărgineni, au ajuns la spital în februarie 2012, murdari, plini de păduchi, înfometaţi, cu afecţiuni respiratorii şi cu febră, după ce mama lor i-a abandonat în casa tatălui ei, un bărbat mai degrabă prieten cu paharul. Oameni din sat, dar şi primarul din Mărgineni, Marcelin Şolot, au spus la vremea respectiva ca „Protecţia Copilului” ştia de cazul micuţilor, ei mai fiind în grija unor „centre” de-a lungul timpului. Din Dreptul la replică dat pentru 1 TV de către DGASPC reiese însă că 1 TV a avut dreptate : Protecţia Copilului ştia de cel puţin un an despre situaţia celor doi copii aflaţi în mizerie în Mărgineni.”
Neprimind niciun răspuns din partea postului 1 TV Bacău cu privire la cererea de acordare a dreptului la replică, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bacău s-a adresat Consiliulului Naţional al Audiovizualului cu reclamaţie, înregistrată sub nr. 5217/03.04.2012.
Din analiza raportului de monitorizare şi a documentelor puse la dispoziţie de reclamant, a rezultat faptul că radiodifuzorul nu şi-a îndeplinit obligaţia legală prevăzută de art. 56 alin. (1) din Codul audiovizualului, în sensul că nu a răspuns petentului DGASPC Bacău la cererea acestuia, fie că urmează să-i acorde dreptul la replică, fie că refuză acordarea acestuia.
Referitor la aceste aspecte, în discuţia avută de inspectorul teritorial al CNA cu reprezentantul radiodifuzorului, acesta a confirmat aspectul că nu s-a comunicat în scris DGASPC Bacău ziua şi ora difuzării dreptului la replică sau motivul refuzului, însă a arătat că postul 1 TV Bacău consideră că dreptul la replică a fost acordat prin difuzarea ştirii din 19.03.2012.
Consiliul consideră că o astfel de motivare nu demonstrează respectarea procedurii, având în vedere dispoziţiile exprese ale art. 56 din Codul audiovizualului, care reglementează obligaţiile pe care radiodifuzorii trebuie să le respecte la înregistrarea cererilor de acordare a dreptului la replică.
Potrivit normelor audiovizuale în materie, în situaţia în care un solicitant înregistrează o cerere de acordare a dreptului la replică, radiodifuzorii au obligaţia să comunice solicitantului, în termen de două zile de la data primirii cererii, dacă îi va da curs sau nu.
Mai mult decât atât, în ipoteza în care radiodifuzorul nu va da curs solicitării, acesta trebuie să îşi motiveze refuzul, comunicând în scris solicitantului decizia luată, în termen de două zile de la primirea cererii.
De asemenea, membrii Consiliului au apreciat că, faţă de modalitatea prin postul a înţeles să aducă la cunoştinţa telespectatorilor textul dreptului la replică formulat de DGASPC Bacău, radiodifuzorul a încălcat şi prevederile art. 57 alin. (1) Decizia nr. 220/2010 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât dreptul la replică nu a fost difuzat cu respectarea condiţiilor stabilite în dispoziţiile legale menţionate anterior.
Astfel, radiodifuzorul avea obligaţia de a difuza dreptul la replică fără comentarii, în termen de maximum 3 zile de la data aprobării cererii, în aceleaşi condiţii în care drepturile sau interesele legitime ale DGASPC Bacău au fost lezate, cu precizarea emisiunii în care s-a produs lezarea.
Or, din conţinutul programului monitorizat rezultă că, de fapt, radiodifuzorul nu a difuzat dreptul la replică în forma transmisă şi nici nu a corectat informaţiile considerate neadevărate difuzate în ştirile din 06 şi 07.03.2012, ci a înţeles să redacteze o altă ştire pe marginea dreptului la replică formulat de DGASPC Bacău.
Faţă de aceste aspecte, în temeiul dispoziţiilor art. 144 alin. (1) din Decizia C.N.A. nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, şi ale art. 90 alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea prevederilor art. 15 din aceeaşi lege,
Consiliul Naţional al Audiovizualului adoptă următoarea
DECIZIE :
Art. 1 : Radiodifuzorul S.C. LIGONE INTERNATIONAL S.R.L., titularul licenţei audiovizuale nr. TV 382.1/23.05.2006, al deciziei de autorizare nr. 1344.01/23.10.2007 şi de reautorizare nr. 1344.1/08.11.2011 pentru postul 1 TV Bacău, se sancţionează cu somaţie publică de intrare de îndată în legalitate pentru încălcarea prevederilor art. 56 alin. (1) şi art. 57 alin. (1) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 2. În conformitate cu prevederile art. 93 alin. (3) din Legea audiovizualului, prezenta decizie poate fi atacată direct la secţia de contencios administrativ a curţii de apel, fără a fi necesară formularea unei plângeri prealabile, în termen de 15 zile de la comunicare.
Art. 3. Potrivit dispoziţiilor art. 93^1 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 333/2009, radiodifuzorul S.C. LIGONE INTERNATIONAL S.R.L. are obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 18.00 - 22.00, din care o dată în principala emisiune de ştiri, următorul text :
„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul 1 TV Bacău cu somaţie publică, întrucât nu a respectat obligaţiile privind condiţiile de acordare a dreptului la replică prevăzute de art. 56 şi 57 din Codul audiovizualului.
Potrivit dispoziţiilor menţionate, radiodifuzorul are obligaţia legală de a comunica petentului decizia luată cu privire la solicitarea de acordare a dreptului la replică, iar textul dreptului la replică se difuzează fără comentarii, în termen de maximum 3 zile de la data aprobării cererii, în aceleaşi condiţii în care drepturile sau interesele legitime ale persoanei au fost lezate, cu precizarea emisiunii în care s-a produs lezarea.”