Decizia nr. 473 din 29.05.2008

02.06.2008


envoyer l'article par mail title=

Către S.C. IAŞI TV-BIT S.R.L.

IAŞI, Bd. Independenţei nr. 33 bl. C1-5, parter, cam. 5, jud.Iaşi

Decizia nr. 473 din 29.05.2008 privind revocarea Deciziei nr. 422/20.05.2008

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 29 mai 2008, Consiliul Naţional al Audiovizualului a luat în discuţie contestaţia formulată de radiodifuzorul S.C. IAŞI TV-BIT S.R.L., înregistrată la CNA sub nr. 7129/26.05.2008, prin care se solicita Consiliului anularea Deciziei C.N.A. nr. 422/20.05.2008, privind adresarea unei somaţii publice pentru încălcarea dispoziţiilor art. 63 alin. (2), art. 67 alin. (1) şi art. 68 alin. (1) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare. În urma reanalizării motivelor de fapt care au stat la baza emiterii deciziei de somare şi ţinând cont de considerentele expuse în contestaţia depusă de S.C. IAŞI TV-BIT S.R.L.,

În temeiul prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu respectarea dispoziţiilor art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul Naţional al Audiovizualului emite următoarea

DECIZIE :

Articol unic : Se revocă integral Decizia nr. 422 din 20.05.2008 privind somarea S.C. IAÅžI TV-BIT S.R.L., pentru postul de televiziune TV BIT din IaÅŸi.