Decizia nr. 510 din 11.05.2010
11.05.2010

privind amendarea cu 25.000 lei a S.C. TELELOVIŞTEA S.R.L.,
pentru localităţile Boişoara, Bumbuieşti şi Găujani, judeţul Vâlcea
S.C. TELELOVIŞTEA S.R.L. CUI R 7286318
Str. Oţelarilor, bl. 65, sc. A, ap. M2
SIBIU Jud. Sibiu
Întrunit în şedinţă publică în ziua de 11 mai 2010, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Serviciul Inspecţie, în baza reclamaţiei înregistrate la CNA sub nr. 4822/09.04.2010, cu privire la reţelele de comunicaţii electronice din localităţile Boişoara, Bumbuieşti şi Găujani, judeţul Vâlcea, aparţinând S.C. TELELOVIŞTEA S.R.L.
Distribuitorul de servicii S.C. TELELOVIŞTEA S.R.L. deţine avizul de retransmisie nr. A 7156/17.11.2009, Anexa nr. 1 din 17.11.2009, pentru localităţile Boişoara, Bumbuieşti şi Găujani, judeţul Vâlcea.
Analizând raportul prezentat de Serviciul Inspecţie, membrii Consiliului au constatat că S.C. TELELOVIŞTEA S.R.L. a încălcat prevederile art. 74 alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât a retransmis servicii de programe fără a fi înscrise în oferta de servicii şi fără a obţine în prealabil acordul CNA cu privire la modificarea structurii acesteia, iar alte programe, deşi înscrise în oferta aprobată de Consiliu, nu erau retransmise.
Potrivit dispoziţiilor art. 74 alin. (3) din Legea audiovizualului, distribuitorii de servicii pot modifica structura ofertei de servicii de programe retransmise numai cu acordul Consiliului.
În urma controlului efectuat de inspectorul teritorial al C.N.A., în ziua de 02 mai 2010, în localităţile Boişoara, Bumbuieşti şi Găujani, judeţul Vâlcea, s-a constatat că în reţelele de comunicaţii electronice, aparţinând S.C. TELELOVIŞTEA S.R.L., erau retransmise în plus, faţă de oferta de servicii aprobată de Consiliu în data de 17.11.2009, următoarele 20 de programe : PRO TV, NAŢIONAL TV, ETNO TV, TARAF TV, EU TV, DIGI SPORT, ANTENA 2, ANTENA 3, ACASĂ TV, SPORT.RO, CARTOON NET, ANTENA 1 INTERNAŢIONAL, PRO TV INTERNAŢIONAL, GSP TV, FAVORIT TV, EUFORIA TV, N24 PLUS, DISCOVERY CHANNEL, U TV şi DISNEY CHANNEL.
Programele TVR CULTURAL, TVR3, TVR INFO, TV5, ALPHA TV, COSMOS TV, LIGHT CHANNEL TV, MUSIC CHANNEL, PARTY TV, TOP SHOP TV, SPERANŢA TV, TELEVIZIUNEA VTV, THE MONEY CHANNEL, TVRM EDUCAŢIONAL şi VACANŢA TV, deşi înscrise în oferta de servicii aprobată de Consiliu, nu erau retransmise în localităţile menţionate mai sus.
În baza aceluiaşi raport de control, membrii Consiliului au constatat că S.C. TELELOVIŞTEA S.R.L. a încălcat şi prevederile art. 82 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât în localităţile Boişoara, Bumbuieşti şi Găujani, judeţul Vâlcea, nu retransmite programele TVR Cultural, TVR 3, TVR Info şi TV5, deşi are această obligaţie în virtutea dispoziţiilor legale menţionate anterior.
Potrivit art. 82 alin. (1) din Legea audiovizualului, distribuitorii care retransmit servicii de programe prin reţele de comunicaţii electronice au obligaţia de a include în ofertă şi de a retransmite programele Societăţii Române de Televiziune destinate publicului din România (aşa cum sunt programele TVR Cultural, TVR 3 şi TVR Info), precum şi serviciile de televiziune a căror obligativitate de retransmitere este stabilită prin acorduri internaţionale la care România este parte (aşa cum este programul TV5).
Având în vedere că distribuitorul de servicii a mai fost sancţionat anterior pentru încălcarea aceloraşi prevederi legale, aspect care demonstrează că sancţiunile coercitive aplicate nu şi-au realizat scopul preventiv, distribuitorul de servicii ignorând în continuare aceste dispoziţii, Consiliul a propus amendarea acestuia cu suma de 25.000 lei. Supusă la vot, propunerea de amendare a fost adoptată cu respectarea condiţiilor de legalitate prevăzute de art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
În temeiul dispoziţiilor art. 90 alin. (1) lit. j) şi alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare,
Consiliul Naţional al Audiovizualului adoptă următoarea
DECIZIE :
Articol unic : Distribuitorul de servicii S.C. TELELOVIŞTEA S.R.L. (având avizul de retransmisie nr. A 7156/17.11.2009, Anexa nr. 1 din 17.11.2009, pentru localităţile Boişoara, Bumbuieşti şi Găujani, judeţul Vâlcea) se sancţionează cu amendă în cuantum de 25.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 74 alin. (3) şi art. 82 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Către,
S.C. TELELOVIŞTEA S.R.L. CUI R 7286318
Str. Oţelarilor, bl. 65, sc. A, ap. M2
SIBIU Jud. Sibiu
Vă înaintăm, alăturat, Decizia C.N.A. nr. 510/11.05.2010 privind amendarea cu 25.000 lei a distribuitorului de servicii S.C. TELELOVIŞTEA S.R.L. şi vă atenţionăm că, potrivit dispoziţiilor Deciziei C.N.A. nr. 36/2008, aveţi obligaţia de a transmite, în reţelele de comunicaţii electronice din localităţile Boişoara, Bumbuieşti şi Găujani, judeţul Vâlcea, în mod continuu, timp de 7 zile, pe canalul alocat fiecărui program care a constituit obiect al sancţiunii, următorul text :
„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat distribuitorul de servicii S.C. TELELOVIŞTEA S.R.L. cu amendă în cuantum de 25.000 lei, întrucât în reţelele de comunicaţii electronice din localităţile Boişoara, Bumbuieşti şi Găujani, judeţul Vâlcea, a retransmis programe fără a fi înscrise în oferta de servicii şi fără a solicita acordul C.N.A. cu privire la modificarea structurii acesteia, iar alte programe, deşi înscrise în oferta aprobată de Consiliu, nu erau retransmise, fapte ce contravin prevederilor art. 74 din Legea audiovizualului.
Societatea a fost sancţionată şi pentru încălcarea prevederilor art. 82 din Legea audiovizualului, întrucât nu retransmite programele Societăţii Române de Televiziune, respectiv TVR CULTURAL, TVR 3 şi TVR INFO, precum şi programul TV 5 a cărui obligativitate de retransmitere este stabilită prin acord internaţional.”