Revista Presei CNA, 18 Octombrie 2010
18.10.2010

● ACTUALITATE
Geoană : Este timpul să se revină asupra menţionării presei în Strategia de apărare
Jurnalul Naţional
Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, susţine că este momentul ca în Parlament şi chiar de la Cotroceni să se revină asupra menţionării presei în Strategia de apărare, dat fiind că reprezentanţi ai Parlamentului European au adresat mesaje scrise Legislativului pe această temă.
Geoană a precizat vineri că a primit o scrisoare din partea liderilor grupurilor liberal, socialist şi al Verzilor din Parlamentul European în care aceştia arată îngrijorare faţă de introducerea presei în Strategia de apărare. Citeşte tot articolul.
● OPINII
Martin Harris : Presa din România este vivace şi vibrantă
Mediafax
Ambasadorul britanic la Bucureşti, Martin Harris, crede că presa din România este vivace şi vibrantă şi precizează că a început să scrie pe blog de când a venit în România, fiind foarte bucuros de rezultate.
Întrebat ce părere are despre presa din România, Martin Harris, aflat în vizită în redacţiile MEDIAFAX şi Gândul, a răspuns : « Cred că presa din România este foarte vivace şi m-am bucurat de vizita de azi şi de întâlnirea cu jurnaliştii români. Cred că este o presă vibrantă, atât partea de presă scrisă cât mai ales cea on-line ». Citeşte tot articolul.
Andrei Pleșu : “Moderatorul român nu moderează : ia la întrebări, dojeneşte, demonstrează şi condamnă”
Scris de : Petrişor Obae, 15 Octombrie 2010, 12:49 |
Pagina de media
“Dacă e să dau o definiţie globală a breslei aş spune că e vorba de o sumedenie de inşi cu trei caracteristici :
1. o suverană siguranţă (şi mulţumire) de sine,
2. un fond nevindecabil de proastă dispoziţie şi arţag şi
3. conştiinţa unei competenţe fără breşă, în toate domeniile, dublată de convingeri politice ferme.” Citeşte tot articolul.
Jurnalism în vremea holerei
Cezar PAUL-BĂDESCU | Cultura pe sticlă
Dilema veche
Prost, monşer... Este o criză, mă-nţelegi, care poţi pentru ca să zici că nu se poate mai oribilă... S-a isprăvit... E ceva care poţi pentru ca...
Da, stăm prost, este criză, situaţiunea e cum nu se poate mai rea. Ce fac în cazul acesta televiziunile noastre responsabile, cele care se recomandă drept „canale de utilitate publică“ ? Cheamă oameni în studiouri să-şi dea cu părerea şi umplu ecranele cu cîte trei feţe, iar feţele se ceartă între ele. Citeşte tot articolul.
Cu Ceauşescu, la televizor
Adrian CIOROIANU
Dilema veche
Recent, un amabil producător al televiziunii VPRO din Olanda m-a contactat în vederea realizării unui documentar despre Nicolae Ceauşescu. Modesta mea contribuţie la proiect urma să fie, desigur, să vorbesc cinci minute despre cel ce ne fu cîrmaci vreme de 24 de ani. Cum respectivul producător a ajuns la mine în urma unor indicii plecate din breasla universitară (ori jurnalistică ?), profit de ocazie să-i salut – fără ironie – pe cei ce m-au recomandat. Citeşte tot articolul.
Sorin Ovidiu Vântu : Anul 2011 va fi catastrofal pentru presă
România liberă, 16 Octombrie 2010
Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu a spus vineri seară, la Antena 3, că nu vinde Realitatea, dar că, în opinia sa, anul 2011 va fi unul extrem de dificil pentru presă în general, considerându-l chiar « catastrofal », informeazăNewsIn.
Potrivit lui Vântu, presa din România « începe să devină o afacere », dar abia din 2012. "Anul viitor, 2011, va fi un an catastrofal. Citeşte tot articolul.
Astăzi, jurnalismul nici nu poate fi conceput fără computere şi internet
De Mircea Sarbu
Ziarul financiar
Tim Berners-Lee, creatorul web-ului, a pledat adesea pentru publicarea datelor primare insotite de descrieri standardizate. Deja tendinta exista, iar cand aceasta practica se va extinde, internetul va deveni si mai util. Mai ales pentru o anumita ramura a jurnalismului.
Primul numar al ziarului Guardian a fost publicat la Manchester in data de 5 mai 1821. Citeşte tot articolul.
● DIVERSE
Mogulii media au cladit afaceri de la zero, revolutionand modelele de business
de Alexandra Patrascu, 15 Octombrie 2010
Finaciarul
Rupert Murdoch este cunoscut pentru inovatia in afaceri. Ted Turner finanteaza cu miliarde USD fundatii caritabile
Marile imperii media la nivel mondial au fost create, cel mai adesea, pornind de la afa ceri mici, dupa ce fon da torii acestora au dat dovada de o suma de calitati in care creativitatea si spiritul antreprenorial au jucat un rol crucial. Intr-un mediu foarte competitiv, magnatii media au reusit sa se impuna in varful piramidei, fiind botezati insa „moguli” datorita influentei lor in formu larea de opinii, a puterii financiare si chiar po litice. Citeşte tot articolul.