Comunicat de presă - Sancţiuni, Şedinţa CNA din data de 30.07.2013
30.07.2013

Întrunit în şedinţă publică, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat un amplu raport de monitorizare, întocmit de direcţia de specialitate, cu privire la clasificarea filmelor de lung metraj difuzate de nouă posturi de televiziune, în perioada 01 – 15.06.2013. Constatând încălcări ale dispoziţiilor art. 39 alin. (2) din Legea audiovizualului, precum şi ale prevederilor Codului audiovizualului referitoare la clasificarea programelor, membrii Consiliului au decis să aplice postului Pro TV o amendă în cuantum de 10.000 de lei, iar postului Antena 1 o somaţie publică.
De asemenea, în baza art. 75 din Legea audiovizualului, Consiliul a decis, pentru două posturi cuprinse în raport, dar care nu sunt licenţiate în România, respectiv Cinemax 2 şi HBO, să notifice radiodifuzorii pentru încălcarea dispoziţiilor art. 39 alin. (2) din lege, precum şi cele ale art. 12, art. 18 lit. b) şi 19 din Codul audiovizualului. Potrivit art. 39 alin. (2), „Difuzarea în serviciile de televiziune şi de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiţionat, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situaţii normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective.”
În aceeaşi şedinţă a fost analizat raportul de monitorizare privind emisiunile matinale transmise în lunile mai şi iunie de cinci posturi de radio. Constatând încălcări ale prevederilor legislaţiei audiovizualului, Consiliul a decis să sancţioneze posturile Kiss FM şi Radio Guerrilla cu câte o amendă în cuantum de 10.000 de lei fiecare şi postul Radio Zu cu somaţie publică. În cazul posturilor Kiss FM şi Radio Guerrilla, membrii Consiliului au constatat încălcări ale prevederilor art. 39 alin. 2 din Legea audiovizualului şi ale dispoziţiilor art. 19 alin. (1), (2) lit. i din Codul audiovizualului (art. 19 (1) “Criteriile în funcţie de care se clasifică programele difuzate au drept scop asigurarea protecţiei minorului şi informarea publicului cu privire la conţinutul acestora. (2) Responsabilitatea clasificării programelor revine radiodifuzorilor şi furnizorilor de servicii media la cerere, în conformitate cu următoarele criterii :(…)i) prezentarea femeii în ipostaze degradante“). Postul Radio Zu a fost sancţionat pentru nerespectarea art. 34 (1) din Codul audiovizualului, potrivit căruia “Orice persoană are dreptul la propria imagine” şi a art. 19 alin. (1), (2) lit. i din Cod.
CNA a decis să sancţioneze cu somaţie publică postul România TV, deoarece ediţia din data de 25.06.2013 a emisiunii “Ştirile serii” a fost difuzată cu încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului şi ale art.66 alin. (1), lit. a) din Codul audiovizualului, conform cărora : „art. 3 (2) Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor.« , respectiv, „art. 66 alin. (1) - În programele de ştiri şi dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie să respecte următoarele principii : a) asigurarea imparţialităţii, echilibrului şi favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică ».
Consiliul a decis să aplice o somaţie publică postului KATV-Star Cisnădie (videotext) pentru încălcare dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Legea audiovizualului : “Proporţia de spoturi publicitare televizate şi spoturi de teleshopping dintr-un interval de o oră nu poate depăşi 20%, respectiv 12 minute (…)”.
Biroul Comunicare şi Relaţii cu Publicul