Comunicat - Sancțiuni, Ședința CNA din data de 16.10.2012

16.10.2012


envoyer l'article par mail title=

Întruniţi în şedinţă publică, membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului au hotărât următoarele :

• Sancţionarea cu somaţie publică a posturilor de televiziune Kiss TV, UTV şi 1 Music Channel, care au difuzat videoclipul trupei Paraziţii (feat. Dan Lazăr), “Toate-s la fel”, la ore destinate audienţei generale. După vizionarea modului în care a fost difuzat acest videoclip, inclusiv în varianta “cenzurată”, precum şi după analiza imaginilor şi a versurilor melodiei, Consiliul a constatat că radiodifuzorii nu au respectat prevederile art. 18 lit b şi c din Codul de reglementare a conţinutului audiovizualul, conform cărora “Nu pot fi difuzate în intervalul orar 6,00 - 23,00 producţii care prezintă : b) scene de sex, limbaj sau comportament obscen ; c) persoane în ipostaze degradante“.

• Emiterea unei Decizii de intrare de îndată în legalitate în privinţa spotului publicitar pentru cuţitul Miracle Blade World Class, spot difuzat în cadrul unor emisiuni de teleshopping sau grupaje publicitare. Consiliul a apreciat că spotul a fost difuzat fără a ţine seama de art. 94 lit. a din Codul audiovizualului care precizează “În scopul unei informări corecte, orice informaţie sau avertizare conţinută într-o comunicare comercială audiovizuală se difuzează astfel încât aceasta să fie clar percepută de public, în special prin asigurarea următoarelor măsuri : a) să fie prezentată static, lizibil şi pe o durată suficientă, în cazul informaţiei difuzate sub formă de videotext ; dimensiunea caracterelor trebuie să fie de minimum 17 puncte în format SD, definiţie standard, respectiv 32 în format HD, înaltă definiţie”.

CNA a aprobat solicitările de prelungire a licenţelor audiovizuale pentru Activ Efem şi Radio Voces Campi Călăraşi.

Biroul Comunicare şi Relaţii cu Publicul