Comunicat de presă
17.11.2008

Întruniţi în şedinţa publică din data de 17.11.2008, membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului au decis următoarele sancţiuni :
- amendă în cuantum de 2.500 lei postului Antena 3, care, în emisiunea „Sinteza zilei” din data de 11.11.2008, a încălcat prevederile art. 3, alin. (1) din Legea Audiovizualului nr. 504/2002 referitoare la obligaţia radiodifuzorilor de a asigura „pluralismul politic şi social [...], cu respectarea libertăţilor şi a drepturilor fundamentale ale omului”, coroborat cu prevederile art. 30, alin. (6) din Constituţie, precum şi pe cele ale art. 71, alin. (1), litera (a) şi art. 42, alin. (1, 4) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual privind dreptul la propria imagine şi, respectiv, asigurarea respectării principiilor de imparţialitate, echilibru, favorizarea liberei formări a opiniilor prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie ;
- somaţie publică postului OTV pentru că, prin prezenţa unui competitor electoral în emisiunea ne-electorală „Primar de weekend” difuzată în data de 15.11.2008, a încălcat prevederile art. 9, alin. (1) şi art. 2, alin. (2) din Decizia C.N.A. nr. 792 din 30 septembrie 2008 privind principii şi reguli de desfăşurare a campaniei electorale pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, prin intermediul serviciilor de programe audiovizuale ;
- somaţie publică postului Realitatea TV pentru că, prin prezenţa unor competitori electorali în emisiunile ne-electorale „Culise” şi „Ediţie specială” difuzate în zilele de 15.11 şi 16.11.2008, a încălcat prevederile art. 9, alin. (1) şi art. 2, alin. (2) din Decizia C.N.A. nr. 792 din 30 septembrie 2008 ;
- somaţie publică postului Mix 2 Braşov al societăţii S.C. Canaris S.R.L. pentru că, în emisiunea „Ce ne enervează” difuzată în perioada 02.11 - 13.11.2008, a încălcat prevederile art. 73 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, precum şi pe cele ale art. 9, alin. (3) din Decizia C.N.A. nr. 792 din 30 septembrie 2008, conform cărora „în perioada campaniei electorale candidaţii şi reprezentanţii competitorilor electorali nu pot fi producători, realizatori sau moderatori ai emisiunilor realizate de radiodifuzorii publici şi privaţi.” În acordarea sancţiunii, membrii Consiliului au luat în consideraţie şi faptul că Mix 2 Braşov nu a respectat condiţiile de difuzare a textului unei somaţii publice acordate de C.N.A. (cf. Deciziei C.N.A. nr. 52/2003), prin difuzarea acestuia în interiorul calupurilor publicitare ;
- 2 somaţii publice societăţii S.C. TimmPRESS S.R.L. pentru încălcarea, de către posturile Actual Tv Piatra Neamţ şi Actual Tv Tg. Neamţ, a prevederilor art. 13 din Decizia C.N.A. nr. 792 din 30 septembrie 2008 referitoare la obligaţiile realizatorilor şi moderatorilor emisiunilor electorale.