Comunicat de presă

06.12.2009


envoyer l'article par mail title=

Întruniţi în şedinţa publică din data de 06.12.2009, membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului au analizat modul în care radiodifuzorii centrali au reflectat campania pentru alegerile prezidenţiale şi au decis sancţionarea următoarelor posturi :

  • Radio România Actualităţisomaţie publică pentru încălcarea prevederilor art. 8 din Decizia CNA nr. 853 din 29 septembrie 2009 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea Preşedintelui României în cadrul emisiunii „Iarba verde de acasă” , difuzată în data de 06.12.2009 la ora 6:30. Potrivit prevederilor articolului mai sus-menţionat : cu 24 de ore înainte de începerea votării şi până la închiderea urnelor sunt interzise difuzarea oricăror mesaje şi comentarii cu conţinut electoral, a emisiunilor şi spoturilor electorale, precum şi invitarea sau prezentarea în programe a candidaţilor şi a reprezentanţilor acestora şi ai partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale care susţin candidaţi, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 9. La stabilirea sancţiunii Consiliul a ţinut cont de faptul că R.R.A. nu a mai înregistrat nici o abatere de la legislaţia electorală în timpul întregii campanii electorale.

În cadrul aceleiaşi şedinţe, pe baza rapoartelor de monitorizare întocmite de Serviciul de Inspecţie pentru posturile de televiziune din teritoriu, Consiliul a sancţionat, pentru încălcarea prevederilor Deciziei nr. 853 din 29.09.2009 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea Preşedintelui următoarele societăţi :

  • SC Euromedia TV SRL – amendă în cuantum de 5000 de lei (art. 8 din Decizia nr. 853 din 29.09.2009 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea Preşedintelui şi art. 3 din Legea Audiovizualului nr. 504/2002 cu privire la informarea obiectivă a publicului) ;

Serviciul Comunicare şi Relaţii cu Publicul