Comunicat de presă

19.01.2012


envoyer l'article par mail title=

Întruniţi în şedinţă publică în data de 19.01.2012, membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului au decis sancţionarea postului de televiziune OTVcu obligaţia de a difuza, timp de 10 minute, sonor şi vizual, în intervalul orar 19:00 - 19:10, numai textul deciziei de sancţionare emise de CNA, pentru încălcarea prevederilor art. 139 din Codul audiovizualului, conform cărora „Publicitatea, pozitivă sau negativă, în legătură cu partide politice, oameni politici, mesaje politice este interzisă, cu excepţia perioadelor de campanie electorală”.

Sancţiunea a fost aplicată cu respectarea condiţiei prevăzute de art. 95 alin. (2) lit. a) din Legea audiovizualului nr. 504, condiţie potrivit căreia aceasta putea fi aplicată numai gradual şi numai după ce, în prealabil, radiodifuzorul a mai fost amendat de cel puţin două ori. Consiliul a constatat că, deşi radiodifuzorul a fost sancţionat atât cu amenzi, cât şi cu o sancţiune similară celei aplicate astăzi, a continuat să transmită în afara campaniei electorale, atât pe banda tip News Alert, cât şi în cadrul unor emisiuni difuzate în perioada 07.10.2011 – 12.01.2012, mesaje cu caracter politic, fapt interzis de legislaţia audiovizuală.

Biroul Comunicare şi Relaţii cu Publicul