Logo vertical color

Footer Information

CNA Consiliul Național al Audiovizualului Logo
Ședințele publice ale CNA pot fi urmărite accesând link-ul Ședințe CNA
FacebookInstagramYoutube
2025 CNA. All rights reserved

Contact

cna@cna.roTel : +40 (0)21 305 5350Fax : +40 (0)21 305 5354/56Bd. Libertatii nr.14, Sector 5, 050706, Bucuresti, Romania.Inspectori teritorialiMembrii ConsiliuluiSesizări

Sesizări

Sesizări privind un post Radio / TVSesizări operatori de cabluSesizări conținut internet
Powered by Nerds.sh
Politici de confidențialitateTermeni & CondițiiHartă Site
  1. Acasă
  2. COMUNICARE
  3. Comunicate de presă
  4. Comunicat de presă. Ședința publică a CNA din 23.05.2023

Comunicat de presă. Ședința publică a CNA din 23.05.2023

Sancțiuni: amenzi de 20.000 de lei și 10.000 de lei - Realitatea Plus
Publicată în data de: 23.05.2023
Sancțiuni: amenzi de 20.000 de lei și 10.000 de lei – Realitatea Plus

Întrunit în ședința publică din data de 23.05.2023, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizărilor primite și a decis să aplice postului Realitatea Plus următoarele sancțiuni:
_ - amendă de 20.000 de lei pentru emisiunea „România suverană” din data de 15.03.2023, difuzată fără a se respecta prevederile art. 47 alin. (3) și ale art. 70 alin. (1) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual (titluri afișate: „Biserica, război cu cei care vor să fure inocența copiilor”; „Biserica, unită împotriva depravării din Ministerul Educației”; „Decadența din educație, motiv de îngrijorare pentru IPS Daniel”);
_ - amendă de 10.000 de lei pentru ediția din 06.03.2023 a emisiunii „Culisele statului paralel”, în cadrul căreia au fost încălcate dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, precum și cele ale art. 64 alin. (1) lit. a) și b) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual. Printre titlurile prezentate: „Cercetător: proteina Spike provoacă cheaguri de sânge”; „Medic: proteina Spyke poate provoca leziuni grave”; „Medic: vaccinul, efecte dezastruoase aspra sistemului imunitar”; „Medicul care a lucrat la ser, anunț crucial pentru părinți”; „Avertisment: vaccinarea poate afecta creierul și inima”.

Biroul Informare și Relații Publice

Prevederi ale legislației audiovizualului la care facem referire:Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioareDecizia CNA Nr. 220 din 24 februarie 2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare_ Art. 3 - (2) Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor._ Art. 47 - (3) Sunt interzise în programele audiovizuale afirmaţii defăimătoare generalizatoare la adresa unui grup/comunităţi definit(e) de gen, vârstă, rasă, etnie, naţionalitate, cetăţenie, credinţe religioase, orientare sexuală, nivel de educaţie, categorie socială, afecţiuni medicale sau caracteristici fizice._ Art. 64 - (1) În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii; b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă._ Art. 70 - (1) În cadrul programelor de ştiri şi dezbateri care abordează probleme de interes public privind minorităţile etnice, religioase sau sexuale se va prezenta şi un punct de vedere al acestora.
Ai nevoie de clarificări? Contactează-ne