Comunicat de presă - Şedinţa din 17.09.2013 – sancţiuni
17.09.2013

Întrunit în şedinţă publică, după analiza rapoartelor întocmite de Serviciul Inspecţie ca urmare a reclamaţiilor primite pentru posturile din teritoriu, Consiliul a decis aplicarea următoarelor sancţiuni :
- somaţie publică postului Columna TV pentru că mai multe ediţii ale emisiunii „Sport Show”, difuzate în lunile iunie şi iulie 2013, au fost transmise cu încălcarea prevederilor art. 40 alin. (1), (2) şi (3) din Codul audiovizualului. („(1) În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate au dreptul să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere ; dacă acuzaţiile sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars ; în situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie să se precizeze acest fapt. (2) Moderatorii programelor au obligaţia să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare sau să indice, cel puţin, probele care le susţin, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acuzaţiile. (3) Moderatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă.”).
- somaţie publică postului Radio Someş, deoarece în două ediţii de ştiri difuzate în data de 7 iunie 2013, a fost transmisă o ştire privind activitatea Consiliului Judeţean Bistriţa Năsăud cu încălcarea prevederilor art. 40 alin. (1) din Codul audiovizualului.
În aceeaşi şedinţă, CNA a respins solicitarea S.C. Realitatea Media SA București de prelungire a duratei de valabilitate a licenţei audiovizuale analogice pentru serviciul de programe difuzat pe cale radioelectrică terestră cu denumirea Realitatea TV București.
De asemenea, în baza dispoziţiilor art. 57 alin. (1) lit. b), Consiliul a decis retragerea licenţei audiovizuale pentru postul Giga TV ("Licenţa audiovizuală analogică se retrage de Consiliu în următoarele situaţii : (…) b) titularul încetează să difuzeze serviciul de programe pentru care i s-a acordat licenţa audiovizuală mai mult de 90 de zile, pentru motive de natură tehnică, şi mai mult de 96 de ore, pentru orice alte motive imputabile titularului.”)
Biroul Comunicare şi Relaţii cu Publicul