Comunicat de presă
10.03.2009

Întruniţi în şedinţă publică în data de 10 martie 2009, membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului au hotărât aplicarea următoarelor sancţiuni :
amendă în cuantum de 5.000 de lei posturilor Radio Guerrilla şi Radio Zu pentru emisiunile matinale “Guerrilla de dimineaţă” (ediţii difuzate în perioada 28.01. - 04.03.2009), respectiv “Morning Zu, Farsa Zilei” (ediţii difuzate în perioada 16.02. - 04.03.2009). Limbajul folosit în aceste emisiuni a fost vulgar, nepotrivit audienţei generale (interval orar de difuzare 7.00 – 10.00). Radiodifuzorul are obligaţia de a asigura protecţia minorilor prin alegerea intervalului orar de difuzare a emisiunii, astfel încât să nu fie afectată dezvoltarea mentală sau morală a copiilor, prin încadrarea corectă a producţiilor audiovizuale, în funcţie de criteriile de clasificare, fiind încălcate prevederile art. 39, alin. 2 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 şi ale art. 16 şi art. 18 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual ;
amendă în cuantum de 2500 de lei postului de televiziune OTV pentru că, în emisiunea “Dan Diaconescu Direct”, difuzată în data de 12.01.2009, în care subiectul dezbătut a fost decesul Dianei Maloş, realizatorii l-au invitat în studio pe tânărul Mircea Mocuţ, titlul titrat pe ecran (la ora 23.54) fiind “Prima confruntare între mama Dianei şi suspectul nr. 1 Mocuţ”. Realizatorul emisiunii nu a ţinut cont de obligaţia de a respecta „drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, să nu profite de ignoranţa sau buna-credinţă a persoanelor”, precum şi de dreptul oricărei persoane la viaţă privată (au fost încălcate prevederile art. 30, şi art. 36, alin. 1 din Codul de regementare a conţinutului audiovizual). Totodată, radiodifuzorul trebuia să aibă în vedere faptul că “în cadrul programelor audiovizuale nu pot fi oferite, direct sau indirect, recompense şi nu pot fi făcute promisiuni de recompensare persoanelor care ar putea fi martori în cauze penale” (art. 34, alin. 2 din Codul audiovizualului).