Comunicat de presă

29.03.2011


envoyer l'article par mail title=

ÃŽntruniÅ£i în ÅŸedinţă publică în data de 29.03.2011, membrii Consiliului NaÅ£ional al Audiovizualului au hotărât aplicarea următoarelor sancÅ£iuni :

• Amendă în cuantum de 100.000 de lei postului OTV. DeÅŸi radiodifuzorul a mai fost sancÅ£ionat pentru difuzarea unor mesaje cu caracter politic în afara campaniei electorale, a continuat transmiterea acestora (în perioada 3 februarie - 27 martie), fapt interzis de legislaÅ£ia audiovizuală. S-au încălcat, astfel, prevederile art. 155 din Decizia CNA 187/ 2006, în vigoare la data săvârÅŸirii faptei, (art. 139 din din Decizia CNA 220/ 2011, potrivit căruia : « Publicitatea, pozitivă sau negativă, în legătură cu partide politice, oameni politici, mesaje politice este interzisă, cu excepÅ£ia perioadelor de campanie electorală ») ;

• Amendă în cuantum de 10.000 de lei postului Realitatea TV. ÃŽn emisiunea „Realitatea te priveÅŸte”, difuzată în data de 7.03.2011, s-au adus prejudicii de imagine unor persoane publice, prin formularea unor acuzaÅ£ii nesusÅ£inute cu dovezi. DeÅŸi prin intermediul unei intervenÅ£ii telefonice s-au adus precizări, radiodifuzorul a continuat să difuzeze informaÅ£ii eronate. Consiliul a constatat că în emisiunea “Bursa Pariurilor” (ediÅ£ia din data de 7.03.2011) ÅŸi în mai multe emisiuni de ÅŸtiri ulterioare, s-au încălcat prevederile art. 3 alin. 2 din Legea audiovizualului nr. 504/ 2002, cu modificările ÅŸi completările ulterioare, referitoare la principiul informării corecte, ÅŸi cele ale art. 34 alin. 1 din Decizia CNA 220/ 2011 (art. 42 alin. 1 din Decizia CNA 187/ 2006, în vigoare la data săvârÅŸirii faptei), care reglementează dreptul oricărei persoane la propria imagine. Pentru emisiunile de ÅŸtiri s-a reÅ£inut ÅŸi încălcarea dispoziÅ£iilor art. 71 alin. 1 lit. a din Decizia CNA 187/ 2006, în vigoare la data săvârÅŸirii faptei, (art. 66 alin. 1 lit. a din Decizia CNA 220/ 2011), cu privire la asigurarea imparÅ£ialităţii ÅŸi a pluralismului ;

• SomaÅ£ie publică pentru RCS & RDS (postul de televiziune Digi Film) pentru încadrările greÅŸite, în raport cu ora de difuzare, ale unor filme de lung metraj (difuzate în data de 6.02.2011, intervalul orar 9:00 -16:45). Radiofuzorul nu a respectat prevederile privind protecÅ£ia copilului ale art. 39 alin. 2 din Legea audiovizualului nr. 504/ 2002, cu modificările ÅŸi completările ulterioare, („Difuzarea în serviciile de televiziune ÅŸi de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiÅ£ionat, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situaÅ£ii normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective.”), raportate la cele ale art. 20 din Decizia CNA 220/ 2011 (art. 17 din Decizia CNA 187/ 2006, în vigoare la data săvârÅŸirii faptei) ÅŸi ale art. 24 alin. 1 din din Decizia CNA 220/ 2011 (art. 21 alin 1 din Decizia CNA 187/ 2006 în vigoare la data săvârÅŸirii faptei), privind clasificarea producÅ£iilor audiovizuale ;

• Decizie de intrare în legalitate posturilor de televiziune care difuzează spotul publicitar pentru „Kober Zertifikat Plus” (art. 93 ÅŸi art. 104 din Decizia CNA 220/ 2011, referitoare la încălcarea principiului informării corecte ÅŸi mesajele înÅŸelătoare ale comunicărilor comerciale audiovizuale). Conform punctului de vedere RAC (Consiliul Român de Publicitate), spotul încalcă ÅŸi art. 5 din Legea nr. 158/ 2008 privind publicitatea înÅŸelătoare ÅŸi publicitatea comparativă.

În aceeaşi şedinţă publică, Consiliul a aprobat solicitarea de prelungire de licenţă S.C. Transpoll Market Network Servicii S.R.L. Sf. Gheorghe pentru Slager Radio Sf. Gheorghe.

Biroul Comunicare şi Relaţii cu Publicul